Amendă de 10 000 de lei

Un concert susținut de Puya i-a adus unui club o amendă de 10 000 lei!

"în Știri" by

Amendă de 10.000 de lei pentru un club din Constanța! Patronii unui club dintr-o stațiune de pe litoral au plătit 10.000 de lei după ce au organizat un concert în cadrul căruia au asistat mai mult de 500 de persoane. Astfel, ei au încălcat măsurile luate de Guvern privind prevenirea infecției cu COVID-19.

Cele peste 500 de persoane au fost prezente la concertul lui Puya, care avea loc într-un club din Mamaia Nord. De la eveniment, spun polițiștii, au apărut pe internet imagini.

„În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19:00-19:30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale”.

Astfel, ei s-au autosesizat și au amendat localul cu suma de 10.000 de lei pentru desfășurarea de către organizatori  a unor întruniri de natura activităților culturale/artistice/de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor pentru diminuarea impactului de risc. 

Pe scurt, patronii clubului din Constanța, din stațiunea Mamaia Nord, au încălcat legea 55/2020, după cum se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanța. Astfel, pentru concerul care încălca legea, ei au plătit o amendă de 10.000 de lei.

Tot în județul Constanța, dar de această dată în Năvodari, patronul unei firme a fost amendat cu suma de 30.000 de lei.  Patronul a organizat un concert de muzică electronică în cadrul căruia au fost prezente 300 de persoane. Mărsurile de prevenire a infectării cu COVID-19 nu au fost respectate.

 

Am 20 de ani și studiez Jurnalismul. Obișnuită cu scrisul și „ecosistemul” Mass-Media, am ales să scriu aici știri. La fel ca mama, sunt o fire de neînduplecat, dar răbdătoare. Intuiția și spiritul de inițiativă le-am moștenit de la tata. Talentul? Este doar al meu, îl cultiv încă de pe vremea când făceam liniuțe și bastonașe. Acum mă citești aici și sunt mândră de asta!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi