Jocurile Foamei

Cum a schimbat seria „Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins, modul în care privesc lumea

"în Cărți & Filme/Recenzii" by

Acum câțiva ani, înainte să văd ultimul film din seria „Jocurile Foamei”, am trăit într-o bulă.

Aveam multe preconcepții când auzeam de cărți young adult în general, eu fiind la vremea aia această pretențioasă care citea doar cărți clasice. Despre „Jocurile Foamei” credeam că e o copie după „Divergent”, o altă „siropoșenie” mascată de niște atrocități dubioase. Nu cred că are rost să spun cât de mult m-am înșelat. Totuși, vă voi povesti cum m-a ajutat seria asta la 15 ani, vârstă pe care, și la momentul actual, o consider ca fiind cea mai ciudată din viața mea.

Seria prezintă un univers post-apocaliptic, într-o Americă distopică, numită Panem.

Această țară e împărțită într-un Capitoliu prosper și corupt, două districte care o duceau bine și alte 10, care mai de care mai sărace. Protagonista noastră face parte din cea mai defavorizată categorie socială, din cel mai sărac district al Panemului.
Dar partea interesantă de abia aici începe! O dată pe an, fiecare district e obligat să trimită un băiat și o fată Capitoliului. Acolo ei urmează să participe la „Jocurile Foamei”, competiție din care doar unul singur – învingătorul, iese în viață.
„Soarta fie de partea voastră.”
Katniss se oferă voluntară să intre în competiție pentru a o proteja pe sora ei mai mică. Din acel moment fatidic urmează o călătorie plină de agonie, extaz și curaj, o revoltă împotriva unui sistem în care corupția face cărțile.

Pe lângă asta, volumele dezvoltă o poveste de dragoste cu o evoluție incredibilă și dureroasă.

Știu, „normal că trebuia să fie și o poveste de dragoste”! Dar nu vă așteptați la un clișeu absolut. Iubirea dintre Katniss și Peeta începe ca o strategie, dezvoltându-se în prietenie strânsă, dar dureroasă, și apoi într-o dragoste sinceră și tristă.
După cum am spus și mai sus, seria mi-a dărâmat toate prejudecățile legate de romanele young adult. Mai mult chiar, m-a și ajutat să mă dezvolt personal. Mi-a dat numeroase lecții care mi-au fost foarte utile la vremea aceea, când confuzia și schimbările își spuneau cuvântul în viața mea.

Evident, cărțile nu te pot învăța cum să vorbești, cum să te comporți sau cum să fii. Nu pot mișca rotițele în așa fel încât să ne schimbe viața la 180 de grade. Dreptul ăsta e rezervat doar experiențelor de viață, fie ele bune sau rele. Totuși, cărțile au și ele rolul lor în dărâmarea anumitor prejudecăți personale și, în principal, în dezvoltarea empatiei. Și tocmai de asta am beneficiat eu din seria „Jocurile Foamei”.

Referințe la Roma Antică

Foarte tare m-au impresionat și referițele la Roma Antică prezente în carte, care au avut și ele un scop bine stabilit. Pentru început, chiar numele țării, „Panem”, înseamnă „pâine”, deci prosperitate. Participanții la „Jocurile Foamei” erau aruncați într-o arenă, astfel satisfăcându-se nevoia publicului de „panem et circenses”, „pâine și circ”. Este bine de știut și că singurii care se bucurau de fapt de toată prosperitatea erau cei din capitoliu, categoria socială de sus, restul fiind veșnic epuizați și terifiați. Ca orice ficțiune distopică, și seria aceasta trage un puternic semnal de alarmă asupra capitalismului, care tinde să satisfacă doar nevoile claselor superioare și de mijloc, uitând de cei „de jos”.

„Lucrurile pe care le iubim cel mai mult ne distrug.”

Cărțile din serie nu au cum să nu te facă să te apropii de anumite personaje și să le simți durerea pentru că, spre deosebire de alte cărți, aici toată lumea suferă. Așa am învățat că rozul poate fi la fel de murdar și de trist ca griul. Am început să sap mai mult spre partea asta ascunsă de aparențe și să devin din ce în ce mai interesată de psihologie.
Din ultima carte am învățat că da, lucrurile pe care le iubim cel mai mult chiar ne distrug. Din nou, am aprofundat informația asta prin alte lecturi despre inteligența emoțională, dar și prin experiențe de viață mai puțin fericite.

„Jocurile Foamei” este o poveste bazată pe agonie și extaz, nedreptate și, cel mai important, pe revolta împotriva unui sistem mai mult decât corupt. La final, în celebrul spirit al cititorilor de cărți young adult, seria „Jocurile Foamei” mi-a frânt inima și m-a făcut să plâng o zi și o noapte, deci merită 100%.

Vrei mai multe recomandări de cărți? Click aici.

Helo! Eu sunt Ralu și tocmai mi-ai citit articolul :) Am 18 ani și sunt din județul Suceava, dintr-un orășel de care cel mai probabil nu ai auzit niciodată. Mare potterhead de mică, îmi place să citesc, ador psihologia și enigmele. Și ce să vezi: din când în când mai și scriu! Iar dacă ai ajuns până aici, aruncă un ochi la restul articolelor mele! Te asigur că nu vei regreta!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*