Cometa

Cometa Neowise, un spectacol pe cerul României! Iată când o poți vedea!

"în Știri" by

Cometa C/2020 F3 NEOWISE a fost descoperită în martie 2020 și poate fi văzută timp de câteva săptămâni (între iulie și august) pe cerul României.

Această cometă ține la normele de distanțare socială, fiind la o distanță de 103 milioane de kilometri de Terra (fapt preconizat de NASA) pe data de 23 iulie 2020.

Spectaculoasa cometă poartă numele telescopului care a văzut-o pentru prima dată (NEOWISE), pe data de 27 martie 2020.

Conform AstroInfo, cometa a trecut la periheliu pe 3 iulie 2020 la distanța de 43 milioane de kilometri. Cometa a început să fie observată din 4 iulie, pe cerul dimineții, fiind foarte strălucitoare.

Punctul culminant al apariției acesteia pe cer este trecerea de la noapte la zi, cometa fiind ușor de observat, chiar și cu ochiul liber, înspre Nord – Nord-Est.

Luna va concura cu obiectul cosmic, motiv pentru care vizibilitatea cometei va fi mai redusă între 15-25 Iulie. Se recomandă folosirea unui binoclu, sau chiar a unui telescop, pentru o observare cât mai detaliată.

Traseul cometei pe cerul nopții în perioada ce urmează, potrivit astro-info.ro este:

În 18 iulie cometa trece pe teritoriul constelației Ursa Major unde rămâne până la finalul lunii iulie. Chiar în seara de 18 iulie cometa va trece foarte aproape.

În 22 iulie cometa va trece la 2.4 grade de steaua Tania, iar în 24 iulie la 3 grade de steaua Psi Ursae Majoris.

În 30 iulie cometa trece în Coma Berenices.

În 31 iulie cometa NEOWISE trece pe lângă steaua Gamma Comae Berenices.

Începe o perioadă de câteva zile în care cometa trece aproape pe lângă câteva galaxii: 31 iulie – NGC 4599 , 1 august – Needle Galaxy – NGC 4565 , 2 august – NGC 4725 , 3 august – Black Eye Galaxy – M64. De asemenea, în 6 august 2020 cometa NEOWISE trece pe lângă roiurile globulare M 53  si NGC 5053 .

În 9 august cometa trece în Virgo, fiind foarte aproape de steaua 70 Virginis.

În 11 august 2020 cometa C/2020 F3 NEOWISE trece la 2.7 grade distanța aparentă de cometa C/2017 T2 PANSTARRS. Este o bună oportunitate pentru astrofotografi de a fotografia două comete într-un singur cadru.

Pe 22 august cometa trece la 1.4 grade de steaua Tau Virginis.

Cometa C/2020 F3 NEOWISE rămâne în Virgo până în 16 septembrie, când trece în Libra.

Vrei să afli ce a mai descoperit NASA? Dă click aici!

Mișcarea aparentă a cometei C/2020 F3 NEOWISE pe cer în această noapte între orele 22 și 5.Dacă aveți cerul senin,…

Publicată de AstroInfo pe Vineri, 17 iulie 2020

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi