Ministrul Apărării

Ministrul Apărării a participat la un eveniment NATO desfășurat la Napoli!

"în Știri" by

Ministrul Apărării Naţionale și şeful Statului Major al Apărării, au luat parte vineri, la Napoli, la ceremonia de predare-primire a comenzii Comandamentului Aliat al Forţelor Întrunite (JFC), potrivit Agerpres.

În cadrul evenimentului care a avut loc la Napoli, amiralul James G. Foggo i-a predat comanda JFC amiralului Robert P. Burke, conform unui comunicat transmis de MApN.

Noul comandant al JFC Napoli, amiralul Burke, a fost felicitat de Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, pentru noua funcţie.

Nicolae Ciucă a scos în evidență „importanţa Parteneriatului Strategic între SUA şi România în ceea ce priveşte domeniul militar, dar şi contribuţia Comandamentului Forţelor Întrunite NATO de la Napoli în planificarea şi conducerea operaţiilor în cadrul structurilor aliate de pe teritoriul naţional”  precizează MApN.

Acţiunea comună a ţărilor din NATO pentru o prezenţă militară înaintată pe Flancul Estic reflectă o recunoaştere sporită a nevoii de consolidare a acestuia, precum şi manifestarea concretă a solidarităţii între aliaţi. Consider că dezvoltarea relaţiei transatlantice puternice rămâne condiţia esenţială pentru securitatea şi stabilitatea din spaţiul euro-atlantic”, a precizat Nicolae Ciucă.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a fost recunoscător și i-a multumit amiralului James G. Foggo pentru sprijinul acordat în vederea atingerii capabilităţii complete a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est din (HQ MND-SE), structură multinaţională NATO dislocată pe teritoriul României, dar şi pentru faptul că s-a înfiinţat o nouă structură NATO în România, Corpul Multinaţional de Sud-Est (HQ MNC-SE).

În cadrul evenimentului de la Napoli, ministrul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu Kenneth J. Braithwaite, secretarul Departamentului Forţelor Navale ale SUA.

Ministrul Ciucă a scos în evidență cât este de importantă prezenţa unei aliate robuste, eficiente şi credibile în România, având în vedere situaţia de securitate complexă din zona Mării Negre.

Nicolae Ciucă a mai precizat că România „rămâne angajată efortului de a fi prezentă în cadrul misiunilor sub egida NATO”, accentuând importanţa pe care ţara noastră o acordă misiunii „Resolute Support” din Afganistan.

Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi