Chromatica

Albumul „Chromatica” al lui Lady Gaga este locul întâi în topul mondial Bloomberg’s Pop Star!

"în Știri" by
Timp de citit: 2 minute

Cântăreața de numai 34 de ani a reușit să îl detroneze, în doar o lună și jumătate, pe Bad Bunny (cunoscut pentru albumul El Conejo Malo) cu noul ei album „Chromatica”(lansat pe 29 Mai 2020). Anunțul a fost dat ieri, pe 15 iulie de Michael Cuby.

În unul din cântecele acestui album, Stefani Angelina Joanne Germanotta, a spus:„My biggest enemy is me”(Cel mai mare dușman al meu sunt chiar eu), dar, aparent, cel mai mare dușman al acesteia este acum, Bad Bunny, pe care l-a depășit în topul Bloomberg’s Pop Star Power Rankings, conform nylon.com.

Albumul Chromatica, cel de al șaselea album de studio al interpretei, nu a cunoscut critica negativă, acesta fiind vândut ca pâinea caldă încă din primele minute de la lansare. La momentul actual, Chromatica a fost cumpărat de peste 400.000 de fani care au așteptat lansarea acestuia cu sufletul la gură. Inițial, albumul trebuia să apară pe 10 Aprilie, însă, în contextul pandemiei COVID-19, lansarea s-a mutat pe 29 Mai.

În cadrul noului album există colaborări cu artiști precum Ariana Grande(Rain on me), BLACKPINK(Sour Candy) și Elton John(Sine from above).

Cântăreața de origine italiană a mai cunoscut o serie de succese cu albumele „Born this way”(2011), „ARTPOP”(2013), „Joanne”(2016) sau „A star is Born”(2018). Încă de la albumul său de debut, „The Fame Monster”(2009), aceasta și-a clădit, cu pași repezi, o carieră bazată pe talentul, originalitatea și extravaganța ei nemaiîntâlnită.

Toată lumea își amintește de ea ca fiind „tipa cu rochie de șuncă”, însă, în spatele extravaganței sale se află un suflet de aur. Puteți urmări documentarul „GAGA: Five Foot Two”(2017), în care sunt prezentate, detaliat, aspecte ale vieții faimoasei cântărețe.

„All I ever wanted was love”(„Tot ce mi-am dorit vreodată a  fost dragostea”).

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Derulează înapoi