Ochi căprui

Ochi căprui

"în Poezie și literatură" by

Știi, în ochii tăi văd Universul, dar ei nu sunt nici negri, nici albaștri, ca să pot spune că există o asemănare, măcar în culoare.

Ochi căprui. Ochii tăi au culoarea pământului, maronii, murdari, poate puțin mai închiși sau mai deschiși, dar niciodată o culoare care să se asemene Universului propriu-zis. Dar eu tot îl văd în privirea ta. Deși sunt așa comuni, găsiți la 75% din populația Globului, și considerați nu foarte speciali, pentru că sunt cel mai des întâlniți, cei mai mulți dintre ei ascund cele mai uimitoare povești. Iar tu nu te-ai aștepta la asta, doar pentru că nu au o culoare care să-ți atragă atenția. Nu trebuie să arăți diferit ca să fii cu adevărat diferit. Nu trebuie să ai ceva diferit pe care să-l expui ca să fii cu adevărat special.
Deși ochii noștri sunt la fel, aproape aceeași culoare, în ai tăi m-aș putea pierde de mii de ori, aș putea găsi povești noi în orice moment și aș putea să citesc tot ce mi-a lipsit vreodată și am căutat mereu… Și totuși, nu i-am văzut niciodată… Apoi, ochii mei… deși ascund mii de secrete, mi-ar fi de ajuns să-i privesc o singură dată în oglindă și să înțeleg că nu vor avea niciodată farmecul pe care îl au ai tăi. Totuși, ascund și ei cele mai dureroase secrete.

Deși nu te-am cunoscut, pentru că încă n-am ajuns să îți pătrund sufletul până în adânc, că nu m-ai lăsat, sunt încă aici.

Și te aștept. Vreau să descopăr tot ce poți ascunde în spatele micilor ochi și vreau să văd mai mult decât îi lași pe ceilalți să o facă. Vreau să știu ce am văzut în tine atât de bun încât m-a făcut pe mine să cred că sunt o pânză goală pe lângă tine: un tablou pictat în cele mai fine linii.
Văd stele. În nimicul în care tu crezi că ești, eu văd cele mai mari sclipiri. Cele mai mari sclipiri ale tale mă fac să cred că eu sunt de fapt nimicul. Dar nu e așa. Toți suntem nimic, toți suntem tot, depinde ce alegem să vedem. Știu că în tine pot vedea mai mult decât în mine, dar știu că și tu poți vedea mai mult în mine decât vezi în tine.

De ce?

Pentru că poți să ai totul, dar, de fapt, să nu ai nimic și poți să nu ai nimic, dar să ai totul. Ochii mei sunt din bucăți, mici cârpe rupte şi cusute. Sunt cristale neșlefuite şi pătate de lacrimi. Ochii tăi sunt reci, plini de amintiri. Sunt stele mii, galaxii. În ei te pierzi şi tu asta vrei, pentru că eşti o persoană cu uşa închisă.
Ştiu ce sunt eu, chiar dacă îmi este greu de crezut, chiar dacă încă tind să cred că strălucirea mea provine din tine, dar ştiu cum sunt văzută şi ar trebui să mă opresc din a mă subestima şi a mă compara cu persoane, care deşi sunt mai fascinante, au avut şi situații extreme.
Ochii pământii sunt doar ochi pământii până îi înțelegi, până vezi ce pot ascunde. Iar că să poți să-i înțelegi, trebuie să stai.
Asta nu e despre tine. Asta nu e despre mine. Asta este despre noi ca oameni şi puterea de a crede-n noi. Deşi suntem simpli, doar niște ochi căprui.

Tudose Maria Adela are 18 ani și a făcut balet de performanță timp de 12 ani. A început să scrie la vârsta de 7 ani, compunând poezii pentru aniversările mamei și bunicii ei. În timp, a renunțat la a mai scrie poezii și a început să scrie proza (în special descrieri de natură). A primit premii distincte pentru lucrările sale, câteva fiind publicate („Corpuri efemere” – editura MLR, „Fata din oglindă” – editura TracusArte). Totuși, poezia este locul în care se retrage pentru a-și mărturisi sentimentele, iar filosofia, pentru a evada din viața zilnică.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

cerneală de gânduri

Cerneală de gânduri

„Și curcubeul îl văd doar în palme, După ce-mi șterg norii din priviri,”
Sevraj

Sevraj

„Pieptul ți-e închis, privirea ți-e senină, Zâmbet de lumină spre corpurile vii, Iubire într-o
Ecouri materne.

Ecouri materne

„În decursul acestei dimineți, femeia care acum 32 de ani își ucisese
În mijlocul haosului

În mijlocul haosului

„Poate soarele arde prea tare, poate sunt eu prea sensibil sau poate...”
Derulează înapoi