Minoră violată în repetate rânduri într-un hotel din Bistrița!

"în Știri" by

Minoră violată în repetate rânduri într-un hotel din Bistrița!

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul BroBC.O. Timișoara alături de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au realizat 7 percheziții domiciliare în județul Timiș, pentru a destructura un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și act sexual cu minori, conform infobistrița.ro.
La începutul lunii februarie 2018, un grup de persoane s-au preocupat de infracțiuni precum traficul de persoane, prin exploatarea sexuală a tinerelor. Fetele au fost amenințate și supuse la violență, profitându-se atât de naivitatea acestora, cât și de situația materială precară a tinerelor.

Grupul infracțional a racolat două victime minore, surori, în vârstă de 16, respectiv 7 ani la data comiterii faptelor, pe care le-au exploatat și abuzat sexual. Minora de numai 16 ani provine dintr-o familie dezorganizată și cu o situație financiară scăzută.

Victima ar fi fost „cumpărată” cu 300 de lei de la mama acesteia!

În cele din urmă, suspectul a recurs la promisiuni false și autoritate. Atât suspectul, cât și celelalte persoane cercetate, au exploatat sexual minora de 16 ani, la diferiți clienți din localitatea Uivar. Sumele câștigate au fost însușite în totalitate grupului infracțional.

Tânăra a fost ascunsă, la început, timp de două săptămâni, în locuința celui care a racolat-o.

După o perioadă de timp, suspectul, alături de un prieten, a hotărât să-și dezvolte afacerea, astfel că au plasat-o pe minoră în Bistrița. Minorei i-au fost făcute poze în ipostaze pornografice, pentru a fi promovată în anunțuri sexuale postate în ziare locale şi pe diferite site-uri.
În municipiul Bistrița, minora a fost cazată la un hotel, iar mai departe a devenit victima exploatării sexuale. Bărbatul a stabilit prețurile pentru serviciile sexuale realizate și i-a oferit tinerei lecții despre cum să se comporte cu clienții.
„În acest mod, victima a ajuns să întrețină relații sexuale și cu câte 30 clienți pe zi, iar banii erau însușiți în totalitate de membrii grupării. După o perioadă, victima nu a mai rezistat fizic și psihic și s-a destăinuit unui client, căruia i-a povestit calvarul prin care trecea, iar acestuia i s-a făcut milă de ea, ajutând-o să fugă din hotel. Victima a fost adăpostită în locuința martorului, de unde a fost preluată de către mama sa. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane”, a transmis DIICOT.
Dacă te interesează cazuri asemănătoare, click aici.

Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi