Klaus Iohannis

Klaus Iohannis face propuneri în legătură cu Starea de Urgență a României!

"în Știri" by

În urma informării date de președintele Klaus Iohannis Parlamentului, au fost transmise 58 de pagini care cuprind atât măsurile care au fost adoptate până acum, în cele 2 luni de la instalarea Stării de Urgență, cât și propunerile pentru măsurile necesare îmbunătățirii situației actuale pentru a face față numărului crescut de cazuri Coronavirus. 

Printre aspectele precizate se numără: reforma sanitară, combaterea fake news, cadrul normativ și coerent, dar și pregătirea pentru noul an școlar care ar trebui să se deșfășoare în condiții normale.

Am transmis astăzi Parlamentului, conform legii, informarea privind Starea de Urgență instituită pe întregul teritoriu al României prin cele două decrete, semnate pe 16 martie și, respectiv, 14 aprilie.

Documentul prezintă în mod sintetic și transparent acțiunile și inițiativele pe care le-am avut pe perioada Stării de Urgență pentru a atinge obiectivele prioritare urmărite, respectiv protejarea sănătății cetățenilor, limitarea efectelor pandemiei, protejarea și relansarea economiei. Totodată, documentul propune și o serie de măsuri menite să îmbunătățească în viitor capacitatea de răspuns din partea statului în fața unor provocări similare”, a declarat Klaus Iohannis.

Citește documentul complet AICI.

De asemenea, s-a avut în vedere experiența țărilor în care se înregistrase o transmitere comunitară pe scară largă (China, Iran, Italia, Spania). În aceste state, mobilizarea autorităților și implementarea unor măsuri de urgență s-au impus cu necesitate pentru limitarea răspândirii virusului. România, care încă nu se confrunta cu transmitere comunitară, trebuia să valorifice această experiență, intervenția rapidă a autorităților române fiind singura în măsură să contribuie la încetinirea transmiterii virusului și la susținerea sistemului de sănătate pentru a atenua impactul epidemiei.

Instituirea stării de urgență a fost determinată de:

-evoluția situației epidemiologice internaționale la nivelul a peste 150 de țări, la momentul respectiv existând 160.000 de persoane infectate și peste 5.800 de decese;

-experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului, concretizată în măsurile cu impact pozitiv luate de acestea în limitarea răspândirii noului Coronavirus: acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socio-economice neesențiale, prin restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, fără de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi avut efectul scontat;

-instituirea unor măsuri excepționale la nivelul statelor europene, în principal cele limitrofe, dar și cele cu comunități mari de cetățeni români, în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infecției;

-dinamica situației epidemiologice pe teritoriul României și evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, cu potențial de creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2”, explică Klaus Iohannis.

„Prin promptitudinea reacției autorităților la criza sanitară, prin cadrul excepțional creat odată cu instituirea stării de urgență, precum și prin măsurile luate, România s-a dovedit a fi una dintre țările cu capacitatea instituțională de a gestiona în mod adecvat riscurile asociate COVID-19 și de a acționa rapid, oportun și corect pentru limitarea răspândirii pandemiei. Astfel, datele statistice de la nivel mondial și european relevă faptul că, deși nu dispune de resursele financiare și materiale ale altor state membre ale Uniunii Europene și nici de un sistem sanitar performant, România a gestionat în mod eficient această criză sanitară, măsurile dispuse de autorități, cu maximă transparență, fiind adecvate și aplicate cu fermitate și coerență instituțională, aspect reliefat de indicatorii care definesc situația din România”, menționează președintele, în același document.

 

„Pentru a răspunde eficient unei situații de criză, instituțiile trebuie să colaboreze și să se coordoneze în acțiunea lor publică, fie că este vorba de ministere și/sau agenții, fie că este vorba de relația dintre Guvern și Parlament”, precizează președintele.

 

Măsuri necesare pentru prevenirea și întărirea capacității de răspuns a statului:

-Dialog structurat între sistemele publice și acțiuni interinstituționale coordonate;

-Reformarea și digitalizarea administrației, profesionalizarea funcției publice;

-Colaborarea constantă între autorități și societatea civilă în beneficiul cetățenilor;

-Parteneriat autentic între mediul de afaceri și autorități;

-Identificarea modalităților de combatere eficientă a știrilor false și dezinformării;

-Realizarea unei infrastructuri sanitare funcționale;

-Relansarea economică și continuarea măsurilor de sprijinire a domeniilor competitive;

-Pregătirea noului an școlar în condiții de maximă siguranță. Accelerarea reformelor în sistemul educațional;

-Securitatea cetățenilor și creșterea capacității administrative a instituțiilor;

-Necesitatea elaborării unui cadru legislativ coerent și modern în privința măsurilor excepționale.

Andreea este studentă în primul an la Publicitate, este pasionată de industria culturală și creativă, jurnalism și sociologie. Îi plac poveștile de viață, filmele biografice și cărțile vechi. Dorește să se autodepășească, susține exprimarea liberă a opiniei și dorința de schimbare.

1 Comment

  1. Domnule johanus, nu mai mințiți cu nesimțire, în România nici măcar nu a ajuns acest virus, el a fost eradicat în China, știu ca aveți ordin de la masonii superiori să închideți granițele României și să faceți vaccinarea obligatorie, exterminați românii după care aduceți evrei în România, nu veți reuși, lumea va ieși în stradă, se va ajunge la război civil dacă asta doriți, dar vă spun cu siguranță căci nu veți prinde anul viitor la Cotroceni, veți ajunge după gratii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi