

Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, s-a autoizolat. Acesta a avut contact săptămăna trecută cu Mircea Abrudean, prefectul Clujului, care acum este infectat cu Coronavirus.
În urmă cu trei zile, prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a fost diagnosticat cu COVID-19, acesta fiind asimptomatic.
În urma declanșării anchetei epidemiologice, s-a ajuns la concluzia că ministrul Marcel Vela era unul dintre contacții prefectului, întrucât cei doi au avut o întâlnire săptămâna trecută.
Întâlnirea celor doi s-a desfășurat respectând măsurile de distanțare socială și de protecție.
Ministrul Afacerilor Interne a fost testat în data de 6 iulie, iar rezultatul a fost negativ.
„Aseară mi-a venit că sunt negativ, pentru că am respectat condițiile de distanțare socială și am purtat mască”, a afirmat ministrul Marcel Vela.
Conform anchetei epidemiologice realizate de către DSP Cluj, s-au stabilit um număr de 12 contacti direcți. Acestor persoane le-a fost recomandată izolarea la domiciliu.