drept

De ce vreau să vin în ajutorul țării, aplicând la drept?

"în Păreri și opinii" by

Cu speranță, vă propun o confesiune, venită din partea unui posibil viitor student la drept, care chiar vrea să schimbe ceva și să arate lumii că nu suntem atât de jos precum părem în întreaga Europă, și nu numai.

România – acolo unde majoritatea suntem patrioți, ne cinstim țara și trecutul în principal la zile mari. Dar sunt atâtea lucruri nedrepte aici, încât nici populația nu mai încape de ele, alegând cea mai ușoară cale – fuga în brațele străinătății.

Haideți să recunoaștem faptul că măcar o dată în viața asta de români pe care o trăim, am spus că regretăm faptul că ne-am născut aici. Și acum mă adresez tinerilor, în principal. Cu siguranță v-au trecut prin gând cuvintele „Abia aștept să plec din țara asta, nimeni nu rezolvă nimic”. Așa-i, dragul meu, societatea aceasta care merită să fie călcată în picioare puțin, îți răpește viitorul și te condamnă să devii ceea ce îți impune. Îți înghesuie visurile într-un geamantan vechi și-l aruncă într-o prăpastie. Cum acționezi pentru a le recupera?

„Voi sunteți viitorul!”

Așa-i, mamă, în mâinile mele stă viitorul. Dar cum voi putea eu sa mă descurc, când voi, generațiile înfloritoare, îmi lăsați un mănunchi de speranță și un fir de ață, ce a mai rămas din croiala unui tărâm liniștit odinioară? Țara se așteaptă să ne descurcăm, însă îi e frică de faptul că ne vom ambiționa prea tare și vom reuși să reglementăm anumite lucruri. De aceea, mai marii României ne vor proști, la pământ, fără ajutor, fără visuri mărețe și aspirații la un viitor înțelept, binevoitor.
Ne este aruncată în mâini nedreptatea și suntem obligați să trecem cu vederea. O spun direct, deoarece doare să trăiești zilnic cu sentimentul că nu vei putea să te dezvolți și să crești așa cum e normal, ci într-o baltă de înșelăciuni.

Nu, domnule politician ce tragi câte un mic pui de somn la fiecare ședință în care se mai decide o lege absolut prostească, nu îți voi lua locul, nu îți voi lua banul din buzunar. Până la urmă, sunt bani munciți, așa-i? Te-ai strofocat pentru a-i avea la îndemână, ai stat treaz nopți la rând, sunt conștientă de asta. Nu e ca și cum ai contul bancar plin de bani și spui că România nu are resursele financiare necesare pentru a plusa alocațiile copiilor. Sunt mică și naivă probabil, dar nu inconștientă.

Din iubire pentru drept și ură pentru înșelăciune…

Probabil că v-ați dat seama, dar sunt o tânără cu o ambiție îngrozitor de mare și absolut lipsită de ideea de „viitor manevrabil”. Pot spune că am devenit puțin cam obsedată de dreptate, iar în cei puțini 16 ani, am adunat motive pentru care să-mi doresc cu ardoare să aplic la drept. Aveam 7 ani atunci când am pus pentru prima dată piciorul în prag și mi-am spus că vreau să vin în ajutor acestei ramuri cam adormite, din câte văd. Și nu mi-am reprofilat gândirea nici măcar o secundă. Părinții mei se săturaseră la un moment dat să le tot vorbesc cu corectitudine și să analizez problemele, în mod juridic, bineînțeles. Vă spun cu mâna pe inimă că așa am crescut și m-am educat frumos.

„De ce drept?”, vor spune unii

Spre completarea spuselor de mai sus, ne pierdem din onoare. În special voi, scumpe femei ce cădeți pradă unor distrugători de visuri și de vieți. Prețiosul vostru sânge nu merită să fie răscolit de asemenea specimene care doar ne pătează țara de cruzime, găsindu-și putere în alcool.
Vreau să spun NU acestor zile pline de frică pe care unele românce le trăiesc. Uși trântite, cuvinte grele pe care le înghițiți în lacrimi, brațele strânse asemenea unor aripi deasupra copiilor, seri în care duhoarea de băutură pune stăpânire, toate acestea nu își au locul într-o țară ce oricum se îneacă în probleme și neajunsuri. NU. Nu așa trăim, nu cu urlete și țipete, nu cu frică persistentă, lacrimi și sânge ce nu se mai opresc din curs. Mă doare, dragă Românie, să văd asta. Sunt copil, dar îmi doresc un viitor drept.

Un alt motiv care îmi întărește ambiția este constituit de luptele pentru supraviețuire duse de bătrânei, copii, familii și chiar animale, pe marginea unor străzi pustii, pline de dor și sărăcie. Nu pot să nu mă gândesc atât de des la viitorul meu, când pașii mei mici în lume îmi accentuează dorința.

Sunt conștientă de faptul că tot ce spun poate părea banal. Însă nu există nicio dovadă care să reflecte ideea că dorințele și opiniile nu pot fi făcute auzite. E clar că nu pot face nimic singură, de aceea nici nu mă avânt departe. Nu dețin puteri supranaturale pentru a schimba ceva peste noapte. E cale lungă până să ajung eu să pot acționa.

Vorbele apărute cu scopul de a mă pune la pământ nu au întârziat niciodată…

Mi s-a tot spus că „La facultatea asta intră doar cei cu o situație financiară înstărită, nu o fată de la țară ca tine. Ce să faci tu acolo?” sau, citez, „DOAR CEI DE BANI GATA”. Seriously? Chiar s-au terminat economiile de replici pentru descurajat? Îmi pare rău, dar nu prea merg în contextul meu. Oamenii vor căuta mereu motive astfel încât să te vadă la pământ. E absolut normal în societatea cu care ne confruntăm. Și eu vreau să o ajut, să o aduc pe drumul cel bun, ignorându-i vorbele de acum, și zâmbindu-i deasupra laudelor din viitor.
Așa ar trebui să te autoeduci și tu, copile. Cu ignoranța de azi, cu speranța de mâine și cu bucuria ideii de „viitor necunoscut”, dar drept.

Acum hai să încleștăm mâinile generației acesteia și să ne croim viața. Încă nu ne-am pierdut printre principii și neajunsuri.

Bună, mă numesc Raluca și nu, nu sunt critic de modă. Dar am 16 ani și o sete excesivă de drept. Mă înclin cât de tare pot spre această latură a justiției și am născut un vis arzător: biroul propriu de avocatură. Momentan îmi trăiesc viața de licean la filologie, îmi dezvolt pasiunea pentru proză și opinie, iar dacă vei fi atent pe medalionul meu, vei observa o aspirație spre poezie. Sper ca ceea ce citești din partea mea să te facă să spui „Fata asta chiar trebuie citită!”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi