Calendarul mobilității personalului didactic

Calendarul mobilității personalului didactic pentru anul 2020-2021 a fost aprobat!

"în Știri" by

Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 s-a aprobat, anunță ministerul într-un comunicat pe Edupedu.

Acesta s-a aprobat în urma promulgării de către președintele Klaus Iohannis a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

S-a aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial.

Așadar, în perioada 9-16 iulie se pot depune dosarele de înscriere de către candidații care vor participa la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar la inspectoratele școlare. Dosarele se pot transmite și electronic.

În data de 29 iulie 2020 va avea loc proba scrisă din cadrul acestui concurs. Concursul va avea loc cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare.

Rezultatele se vor afișa în data de 4 august, iar perioada contestațiilor va fi in 4-5 august. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 11 august.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi