Felinarul

Felinarul

"în Poezie și literatură" by

E noapte, iar lumina difuză a felinarului de pe stradă e singura sursă care limpezește imaginea drumului, ceea ce face să nu mai fie totul apus de vălul nopții.

Prin obscuritate pașii lovesc apăsat pământul și, în acest timp interior, pot intercepta mesajul covorului pământiu, parcă obosit de greutatea pașilor mei. Privesc bolta îngreunată de luceferi și observ stelele care slujesc zeiței Nyx.

În tot acest timp, Luna se ascunde de sora sa – zeița. În infernul lui Hades, Nyx creează cu Erebos o noapte veșnică și croiesc un văl negru abătut zilei. Prizonier al nopții lui Nyx, mă stabilesc sub reflectorul timid al lunii și privesc destinele sfâșiate ale oamenilor, care se înfățișează grăbit că pe o scenă de teatru în diverse ipostaze.

Mici amorezi exerseză discursuri persuasive, unii se odihnesc pe covorul proaspăt al naturii, îngreunați de efectele negative ale vinului, iar alții oglindesc realitatea în catrene înălțătoare, căci „verba volant, scripta manet.”

Mă strecor pe străzile lăturalnice și caut să mă afund în negură, pentru a întrevede o lumină. Deranjat de întuneric caut un pâlc de lumină, pentru a mă înveșmânta în raze eclatante. Întunericul dispare ca printr-un vis, iar soarele desprins parcă dintr-o temniță, strălucește pe cer că o minge în flăcări.

Norii dispar, iar felinarul nopții aprinde eterna flacără a dragostei. Sufocat de mrejele Afroditei mă strecor în sufletul edificator al poveștii. Flăcări cuprind viața și stopează pomparea vieții biologice, în timp ce căldură degajată anihilează rațiunea. Slăbiciuni cuprind firea și incinerează moralitatea într-o urmă lăsată de o flacăra a pasiunii, mocnită într-un felinar neatins.

Autor: Darius Ghita

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*