religie de la Mircea Eliade

Ce am învățat despre religie de la Mircea Eliade?

"în Cărți & Filme" by

Mircea Eliade, scriitor, filosof, profesor și istoric al religiilor este unul dintre autorii pe care i-am citit cel mai mult. Mă refer atât la lucrările sale literare, cum ar fi Romanul adolescentului miop, Maitreyi, Huliganii etc., cât și la cele de istorie a religiilor, dintre care recunosc că am citit doar trei: Tratat de istorie a religiilor, Sacrul și profanul și Nașteri mistice. Ce am învățat despre religie de la Mircea Eliade? Vezi mai jos!

Îi sunt profund recunoscător acestui mare savant român. El m-a învățat niște lucruri fundamentale despre religie pe care îmi doresc să le împărtășesc cu voi. Opera sa științifică este, desigur, obiectivă. Însă, dincolo de obiectivitate, am regăsit păreri avizate, care, ca orice opinie, pot fi subiective. De aceea, s-ar putea ca unii dintre voi să nu fie de acord cu ele. Eu însă am rezonat cu ele și am simțit că exprimă convingerile autorului, cât și pe ale mele.

Dacă vă doriți să faceți cunoștință cu opera sa de istorie a religiilor, vă recomand să începeți cu Sacrul și profanul, care prezintă sintetic, în mare, ideile principale din domeniu.

Apoi, Tratatul de istorie a religiilor, deși foarte gros și care necesită mult timp și efort, a fost o reală revelație pentru mine. Vă provoc chiar să le citiți așa cum am făcut și eu, cu vreo sută de foi cu idei principale extrase din cărți. Astfel m-am asigurat că voi rămâne cu ceva de durată, nevrând să uit asemenea informații.

Înainte de orice, voi începe prin a spune că sacrul sau fenomenul religios este ceea ce nu este profanul. Sacrul are mai multe trăsături care trebuie cunoscute pentru a fi înțeles, el nu poate fi pur și simplu definit, ci mai degrabă este înțeles prin cunoașterea trăsăturilor sale și a modurilor în care se manifestă. Iar această incursiune documentară o face istoria religiilor.

Un fenomen religios nu se va dezvălui ca atare decât considerat în propria sa modalitate, adică studiat la scară religioasă. A voi să delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistică, artă etc. înseamnă a-l trăda; înseamna a lăsa să scape tocmai ceea ce este unic și ireductibil în el, anume caracterul său sacru. – Mircea Eliade

Tocmai de aceea, precizez că acest articol s-ar putea să fie mult mai ușor și bine înțeles de cineva care a citit aceste cărți decât de cineva care nu a făcut-o.

Cumpără cărțile lui Eliade de pe Emag!
Cumpără cărțile lui Eliade de pe Libris!
Cumpără cărțile lui Eliade de pe Cartepedia!

1. Eliade m-a învățat să nu mai fiu atât de arogant în a judeca societatea și religiile oamenilor primitivi, arhaici, ca ceva foarte înapoiat, glorificând progresul modernității.

Sacrul are anumite arhetipuri construite de intuiția omului arhaic care sunt utilizate din preistorie și până astăzi în religie. Chiar dacă ei nu și-au exprimat aceste cunoștințe intuitive despre sacralitate prin volume de teorii, teologie și metafizică, ele au fost cunoscute și trăite de omul arhaic mult mai profund decât o facem noi astăzi.

Aceste arhetipuri s-au păstrat în toate religiile, de aceea pot fi regăsite numeroase elemente ale religiilor arhaice în cele moderne. Ele sunt tipice condiției umane, dezvăluindu-se omului indiferent de timpul în care se află.

Logica, cunoașterea și intuiția realului, a sacrului sunt elementele care stau la baza credinței religioase a omului arhaic, dar și a omului modern. Cunoașterea nu se face exclusiv pe bază de rațiune, ci prezintă și o componentă intuitivă. Raționamentul nu este suficient unei vieți împlinite, el trebuie acompaniat armonios de un alt tip de cunoaștere, care se găsește în credință, în sacru, în religie.

De aceea, Eliade susține că omul modern este încă un homo religiosus, însă unul cu o religiozitate degradată, fărâmițată, incompletă în comparație cu cel arhaic care o trăia plenar. Argumentele sunt multe și pot fi găsite în cărțile enumerate mai sus. Nu am suficient loc în acest articol pentru a intra în detalii.

Cumpără Tratatul de Istorie a Religiilor!
Cumpără Tratatul de Istorie a Religiilor!
Cumpără Tratatul de Istorie a Religiilor!

2. Religia este cunoaștere, trăire și logică. În niciun caz prostie.

Religia este, dacă vreți, un sistem de credințe bine organizat și susținut de tradiție, rituri, simboluri, mituri, cler, comunitate ș.a.m.d. Credința este un tip de cunoaștere intuitiv. Religia este, de asemenea, foarte logică și coerentă. Dacă veți parcurge tratatul de istorie a religiilor scris de Eliade, veți observa că modurile în care se manifestă sentimentul religios al oamenilor, arhaici sau nu, este cât se poate de logic. Se exprimă în sisteme de simboluri, mituri, rituri și credințe extrem de coerente, mult mai coerente decât lucrurile în care credem noi astăzi poate inconștient în locul religiei.

De ce este Mircea Eliade important pentru adolescenți? Vezi chiar aici!

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. E de ajuns să-l citiți pe Eliade și probabil vă veți convinge singuri de acest lucru. El nu spune acest lucru explicit, însă reiese oarecum din prezentarea documentară a elementelor religioase.

Îndată ce observăm cele mai umile religii, ne apare o «filozofie de dinaintea filozofiilor» rezultată dintr-un efort de explicare și unificare, dintr-un efort spre teorie, în toate sensurile acestui cuvânt: cartea lui Mircea Eliade ne face să simțim coerența si noblețea acestei filozofii și, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul… – Georges Dumezil

3. Sentimentul sau nevoia de religiozitate, de sacralitate nu se pierde. Nu a dispărut odată cu omul arhaic. A rămas aceeași nevoie, satisfăcută însă pe alte planuri.

Nevoie de a ne afla într-un timp sacru, spațiu sacru, de a ne fabrica simboluri, de a intui caracteristici divine ș.a.m.d. nu a dispărut, deoarece stă în natura oricărui om să aibă asemenea nevoi, ateii (persoanele care nu le au absolut deloc) fiind destul de rari.

Cumpără cărțile lui Eliade de pe Emag!
Cumpără cărțile lui Eliade de pe Libris!
Cumpără cărțile lui Eliade de pe Cartepedia!

Diferența o face modul în care alegem să ni le satisfacem. Dacă nevoia de absolut nu ne este satisfăcută de existența unei divinități, ne punem speranțele, credința, puterea de venerație în lucruri finite, pământești, care poate nu ne merită aceste sentimente sacre. Acestea pot fi de la a avea o casă și o familie puse la puncte la a fi cel mai bun într-o anumită profesie. Dorințele acestea nu sunt rele, dimpotrivă, sunt de aplaudat, însă nu știu cât de bine este să fie substituite ideii de divinitate, care singură poate reprezenta un scop infinit, iar nu unul finit, limitat, pământesc, trecător.

Religia și sentimentul de sacru sunt două lucruri esențiale în viața unui om, dar și a unei societăți. Cred că, indiferent de alegerile personale făcute în acest sens, este foarte important să avem cunoștințe elementare despre modul în care oamenii și-au satisfăcut această nevoie de sacralitate de-a lungul timpului, modul în care au intuit anumite realități, în care și-au trăit viața sacră etc. De aceea, tratatul de istorie a religiilor scris de Eliade nu este o carte destinată (doar) specialiștilor, ci una potrivită oricărei persoane ce vrea să aibă o cultură de bază. Aceasta se bazează pe niște cursuri ținute de savantul român la universitate.

Citate extrase din Mircea Eliade, Tratat de Istorie a Religiilor, Humanitas, 2017, ed. a VI-a.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi