Un motociclist

Motociclist decedat și jefuit în urma unui accident, în Suceava!

"în Știri" by
Timp de citit: 2 minute

Motociclist jefuit, după ce a decedat în urma unui accident.

Bunurile motociclistului au dispărut, printre care se numără actele, ceasul de la mână, borseta cu bani şi un lănţişor de aur de la gât, conform Gândul.

Scena jafului se pare că ar fi avut loc chiar sub ochii poliţiştilor, iar părinţilor tânărului motociclist li s-ar fi cerut discreţie, cu privire la jaf.

Părinţii lui Simion Zafiu au reclamat dispariţia banilor şi a celorlalte obiecte aflate asupra fiului lor.

Se întâmplă în România. Şi nu ar fi primul caz când morţii sunt jefuiţi de bani şi bunuri. Lui Simion Zafiu, tânărul motociclist din Fundu Moldovei, ucis pe loc într-un accident în Miroslăveşti, i-au dispărut tot atunci actele, ceasul de la mână, borseta cu bani şi un lănţişor de aur de la gât . De la locul accidentului până la Morgă, acesta este traseul unde au dispărut bunurile motociclistului decedat. A fost jaf sub ochii oamenilor legii s-ar putea spune şi încă nimeni nu a făcut publică situaţia. Părinţilor lui Simi li s-ar fi cerut discreţie asupra jafului”, potrivit stiridebucovina.

Nici în momentul de față, poliţiştii nu au reuşit să afle locația bunurilor.

Accidentul se pare că ar fi avut loc pe data de 23 iunie pe drumul european E85, în localitatea Mirosloveşti din Iaşi.

Conform primelor cercetări, poliţiştii precizează că Simion Zafiu ar fi intrat într-o depăşire regulamentară. În acel moment a fost acroşat de şoferul unui camion. Șoferul nu s-a asigurat în momentul în care a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers către stânga, către o balastieră din localitate.

Motocicliştii din grupul Bikers for Humanity România, prieteni apropiați ai lui Simion, au postat un mesaj în care regretă pierderea colegului lor.

L-am pierdut pe SIMI! E atât de nedreaptă viața. Suntem în stare de șoc! Un om atât de bun și frumos, întotdeauna cu zâmbetul pe buze și un uriaș apetit de a face bine semenilor lui. Simion Zafiu, nu s-au inventat cuvinte care să exprime regretul nostru. Suntem alături de familie și de prietenii de la North Gang Riders – MC. Condoleanțe!

Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Derulează înapoi