iubire interzisă

Iubire interzisă scăldată în lacrimi de sânge

"în Poezie și literatură" by

Adorm după trei ore de plâns. Mă trezesc la 4 dimineața, plâng iar, mă culc la loc și tot așa. Mă târăsc cu greu în fiecare zi pentru a-mi duce la bun sfârșit activitățile zilnice. Gândurile mele însă numai la ele nu se află. Ah, ce amar e să fii blestemat cu iubire interzisă!

Mă simt legat de tine cu un cordon ombilical. Nu ești mama mea, ești persoana de care m-am îndrăgostit, deși mi-a fost interzis s-o fac. Sau poate mi-am interzis singur, din frica de a mă apropia de ceva atât de divin cum îmi apari tu în lumina trandafirie a aromei de iubire bruscă, pătimașă, rece și caldă, rece și caldă, rece și caldă… Rece și caldă la nesfârșit.

Când se va termina? Nu știu. Sunt într-un labirint din care nu pot ieși, fiindcă sunt legat de tine.

Fire subțiri și totuși puternice ne leagă pe rând mințile, inimile, mâinile, picioarele, ochii, gurile, limbile, părul, gândurile, tot. Toate astea ne sunt legate între ele, ajungând să fie dependente unele de altele.

Am ajuns în starea în care nu pot gândi fără tine. Nu pot simți mirosul unui tei înflorit în parcul orașului, deoarece toate senzațiile mele sunt legate indestructibil de chipul tău, de personalitatea ta, de vorbele tale.

Nu aud pe nimeni. Totul în jur e gălăgie. Doar glasul tău se mai simte. Doar mirosul tău în aer.

Cine ești??? Cum poți să ai putere atât de mare asupra mea?

Când te visez mă apropii de tine. Intru în cercul tău de influentă prin deschizătura sferei groase de parfum de vanilie și scorțișoară, care stă ca o strajă în jurul tău.

Atunci când mă aflu în această sferă de apropiere între noi doi, mă las cu totul dominat de tine. Gândurile și emoțiile nu-mi mai aparțin. Nu-mi mai pot folosi rațiunea. E inutil să încerc măcar. Uit orice decizie pe care am luat-o înainte să ne dăm întâlnire. Toate vocile rațiunii amuțesc. Ești doar tu. Vanilia și scorțișoara mă atrag către tine precum un păianjen își atrage prada. Sunt prins în mrejele tale, în pânza ta lipicioasă din care nu voi mai putea ieși vreodată.

Și, totuși… Totul este interzis. Iubirea ne este blocată de o stea căzătoare care cade exact între noi. Păreri, verdicte, totul vine de la judecătorul suprem al lumi în care ne aflăm: rațiunea celorlalți. Ăsta e asteroidul care ne surpă lumea de vise și emoție, emoție pură, iubire lipsită de orice imixtiune clandestină a rațiunii. Căci în lumea noastră numai emoția contează. Rațiunea este persona non grata.

Am încetat să mai fiu uimit de ceea ce s-a creat între corpurile noastre. Vorbesc la propriu. Sentimentele ni s-au materializat într-o membrană interdigitală pe care nu ne-o putem despărți nici dacă am vrea. Așa cum au rațele între degete avem și noi o astfel de membrană între cele două guri, nasuri, ochi, mâini și tot așa până la infinit.

Imaginează-ți acum… Cât de tragică este dezmembrarea acestei membrane interdigitale din carne, piele, emoție, numai rațiune nu.

Și, totuși, nemilosul și dreptul judecător ne taie membrana în două. Nu mai rămâne decât gol și sânge. Suntem despărțiți. Și așa vom rămâne.

Șapte zile mai târziu, intrăm în comă. Medicii sunt neputincioși în a ne repara șocul cauzat de ruperea acestei anomalii medicale care e o membrană interdigitală creată de puterea emoției între doi oameni.

Două săptămâni mai târziu, membrana dispare. La fel și noi.

Nu ne-am mai văzut. Doar vântul, râul și copacii din pădurea în care ne petreceam toate zilele, de dimineață până seară, ne mai spun povestea tragic de ireversibilă, amestecată în noroiul nimicurilor cotidiene, amestecată cu bârfe, zvonuri, neîncrederi, amestecate cu… Rațiune.

Și, într-o noapte demnă de poezia lui Eminescu, „în liniștea serii”, „la marginea mării”, sunt surprins revenind pentru 10 secunde din neant. Îți scot cadavrul așezat în sicriu de aceiași oameni care ne-au ucis iubirea cu rațiunea. Înlocuiesc tămâia cu vanilie și scorțișoară. Mă culc lângă el. Ne scăldăm în sânge, într-o ultimă seară, într-o ultimă vară, pentru o ultimă oară, și pierim fără nădejdea vieții viitoare.

Poți citi aici mai multe articole scrise de Robert Grigore Manea!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi