pui de urs

Un pui de urs șchiop și inofensiv a fost împușcat cu acordul Ministerului Mediului, în Predeal!

"în Știri" by

Un pui de urs șchiop a fost împușcat în Predeal datorită faptului că se obișnuise prea mult cu oamenii! Acesta era considerat inofensiv de către localnici, și în ciuda faptului că trăia de doi ani în zonă, nu atacase pe nimeni. Cu acordul Ministerului Mediului, animalul a fost împușcat de față cu turiștii, în urma unui apel la 112.

Purtătorul de Cuvânt al Ministerului Mediului a declarat că animalul nu mai putea fi relocat deoarece se obișnuise deja cu oamenii, și chiar dacă împușcarea lui reprezenta ultima soluție, mutarea acestuia este oricum irelevantă: ,,Vorbim de un animal, din păcate, cu comportament deviant, care în urma analizei s-a constatat că el nu mai putea fi relocat în sălbăticie, el fusese de mic învățat de către cei care l-au hrănit să vină în localitate și să ia contact cu omul. Împușcarea era ultima soluție, se încerca îndepărtarea animalului sau relocarea acestuia. Din păcate, ursul este un animal care acoperă un teritoriu extrem de vast și relocarea, în timp, nu ne-a demonstrat decât că mutăm problema în altă parte”

În aceste condiții, acesta a adăugat: ,,Orice animal sălbatic de talia unui urs, în momentul în care pătrunde în intravilan, este un animal imprevizibil și poate ucide. Trebuie îndepărtat de acolo cât mai repede prin orice metodă.”

În schimb, proprietara unei pensiuni din apropiere a declarat că ursul nu le dădea niciun motiv de îngrijorare: ,, Nu ne era frică pentru că el era ca și un câine al casei. Venea, mânca din locul în care mâncau și câinii și nu a fost agresiv, nu am avut motive să ne speriem sau îngrijorăm în momentul în care apărea.”

Cristina Lapiș, președinta Asociației Milioane de Prieteni, a declarat că s-a oferit să preia puiul de urs, pentru a-l putea duce la rezervația de la Zărnești, tocmai pentru a evita pe cât posibil împușcarea lui, potrivit Digi24.   

Referitor la măsurile care ar trebui luate, aceasta declară: ,,Soluția ar fi, așa cum domnul Drăgan a spus și domnul ministru a promis, ca aceste pensiuni, locuri care sunt aproape de pădure să fie îngrădite cu un gard electric, să se planteze pomi fructiferi la marginea drumului pentru ca ursul să se oprească acolo. Ursul coboară pentru că își caută de mâncare.”

De asemenea, făcând referire la modul în care situația trebuia abordată, ea a spus: ,,Acest urs, dacă umblă de doi ani, trebuia capturat, microcipat, dus în altă parte, văzut dacă chiar mai coboară, așa cum fac alte țări – Norvegia, Canada, care se confruntă cu această situație și care nu împușcă puii de urs numai așa și în intravilan, adică aproape de oameni.”

,,În loc să îl fi luat de acolo pentru că se știa și să-l fi mutat în altă parte sau să fi cerut asociației să îl preia, au așteptat să îl împuște și au făcut din urs un martir, așa cum mai avem câțiva urși martiri. În loc să respectăm directiva europeană pe care am semnat-o noi, România, că protejăm urșii, împușcăm un pui de urs care nu va rezolva problema urșilor aceștia care coboară” a mai adăugat Cristina Lapiș.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*