libertatea

Libertatea – cea mai sinceră probă a caracterului

"în Diverse/Păreri și opinii" by

De multe ori am reflectat asupra libertății pe care o am și a modului în care decid să o folosesc. Zi de zi, acest dar minunat ne este dat spre administrare. Libertatea ne permite să ne alegem destinul – locul de muncă, persoana alături de care ne vom petrece viața, activitățile de timp liber și multe altele. Fiecare hotărâre pe care o luăm, de la câte ore de sport vom face săptămânal până la ce facultate vom învăța, este un exercițiu al libertății pe care o avem cu toții.

Cum alegem să ne folosim acest dar?

Nu este deloc ușor să ne împărțim timpul așa cum se cade și să ne ținem de o rutină folositoare pentru noi pe termen lung. Și mai greu ne vine să luăm cele mai importante hotărâri din viață. Însă deciziile pe care le luăm spun foarte multe despre noi.

De ce cred însă că libertatea este cea mai sinceră probă a caracterului? Toată personalitatea noastră este pusă la încercare, este probată în momentul în care facem o alegere importantă. Tot ceea ce suntem poate fi exprimat printr-o decizie pe care o luăm.

Libertatea este cel mai frumos dar primit de la Dumnezeu.

În romanul „Frații Karamazov”, de F.M. Dostoievski, am citit ceva care m-a pus pe gânduri. Este vorba despre „Legenda Marelui Inchizitor”. Aceasta pleacă de la premisa unei lumi imaginare lipsite de liber arbitru. Oamenii nu mai au libertatea de a alege între credință și necredință, ci sunt obligați să creadă de către preoții despotici, de către Inchiziție. Iisus Hristos ajunge, la un moment dat, pe Pământ pentru a doua oară și vede cât de mult I-a fost distorsionat planul de mântuire al umanității de către cei ce se cred slujitorii Lui – clerul. În final, Însuși Fiul lui Dumnezeu ajunge să fie închis de către Marele Inchizitor, pentru a nu tulbura ordinea impusă forțat în lume.

Atunci când am citit acest fragment al marelui scriitor rus, am reflectat la cât de bine este faptul că oamenii sunt înzestrați cu liber arbitru. Marele Inchizitor spune că nu e cel mai frumos dar primit de la Domnul, ci, dimpotrivă, cel mai urât. Aceasta deoarece oamenii nu ar fi capabili să-și folosească libertatea într-un mod bun, ceea ce îi duce spre pierzanie. De aici ideea Inchiziției de a forța umanitatea să creadă, să o ia pe drumul bun, în ciuda lipsei voinței personale.

Dilema s-a cerut rezolvată. Oare este mai bine să lăsăm oamenii să moară, deoarece nu și-au folosit cu înțelepciune libertatea, sau să-i constrângem să aleagă calea cea bună?

Citește chiar aici mai multe despre libertate!

Însă cum ne-am putea îndoi de răspuns? Libertatea este atât de frumoasă! Personal, cred că este de 1000 de ori mai bine ca un om să trăiască o viață mizeră, ca spre final să capete înțelepciunea de a se schimba în bine, decât să fie forțat de la bun început să ducă o viață care, deși bună, nu este dorită.

Omul nu poate fi pe deplin împlinit și fericit dacă este lipsit de libertate – nu doar de cea fizică, ci și de cea a minții, a cugetului și, mai ales, a inimii. În lipsa acestei însușiri prețioase, el se transformă într-un robot obligat să fie fericit. Și oare chiar putem numi acea stare fericire?

Caracterul și personalitatea umană nu pot fi profund și autentic exprimate în lipsa acelei trăsături care le permite să o facă: libertatea. Ele pot fi cel mult constrânse, falsificate să pară împlinite.

Însă libertatea este ca sarea în bucate – în lipsa ei nicio realizare omenească nu poate fi gratificată fără rezerve. De ce? Fiindcă libertatea este cea mai sinceră probă a caracterului. Ea singură sondează adâncimile sufletului omenesc, scoțând la lumină cele mai întunecate cotloane.

Profunzimea psihologică și introspecția unor autori precum F.M. Dostoievski ne arată cât de înalt este omul, dar și cât de nemernic poate fi. Ființa umană are calitatea neîndurătoare de a alege între a fi zeu sau diavol, cunună de lauri sau mocirlă. Diferența o face numai libertatea.

Căci care este cea mai de seamă deosebire între cel mai mare savant și cel mai mare criminal?

Nu poate fi vorba despre aptitudini sau talent, au și acestea o pondere, însă una relativă. Cred eu că este mai degrabă libertatea, acest minunat și înfricoșător dar! Printr-o simplă alegere, poți deveni din cel mai fericit și reputat om cel mai asuprit, însă și invers.

Libertatea diferențiază oamenii, pentru că exprimă sinceritatea caracterului uman în cel mai înalt grad. Un elev care învață nu se deosebește de unul repetent prin muncă sau prin talent, ci, în primul rând, prin libertate, prin alegerea asumată de a învăța. Exemplele pot continua.

De aici rezultă și o concluzie pe cât de frumoasă, pe cât de împovărătoare: omul rău poate deveni sfânt oricând și oriunde, iar sfântul poate deveni rău tot la fel de ușor. Cum? Libertatea, cea mai sinceră probă a caracterului, este răspunsul.

2 Comments

  1. Foarte frumos ai descris,Grigore,problema libertatii!
    Ce bine ar fi,daca,fiecare persoana,in parte,ar aprecia acest dar,pe care Dumnezeu ni l-a dat! Intr-adevar,avem puterea de-a alege ceea ce e mai bun pentru noi,sau, iarasi, putem alege ceea ce e mai rau!Poti fi bun,la inceputul vietii si,din neglijenta,sa ajungi rau,la sfarsitul ei; sau,se poate intampla si invers. Cred ca despre libertatea omului ar fi foarte multe de spus!
    Cel mai bine ar fi,daca omul ar cere intelepciune de la Dumnezeu,ca sa stie cum sa-si dramuiasca libertatea pe care i-a dat-o!
    Iti doresc,din tot sufletul,ca Dumnezeu sa te intelepteasca ca sa stii ce e mai bine pentru tine! Doamne ajuta!

    • Mulțumesc din suflet! Doamne ajută! Uneori știm deja ce e mai bine, dar ne e greu să facem alegerea corectă, chiar dacă știm care e. Să ne dea Dumnezeu putere să facem ce e bine!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*