Egoismul și altruismul

Egoismul și altruismul. Acceptarea și negarea. Răul și binele. Ura și iubirea

"în Păreri și opinii" by

Egoismul și altruismul, acceptarea și negarea, răul și binele, ura și iubirea sunt fețe ale unei singure monede. Sentimente, păreri, valori care sunt într-o perpetuă mișcare, ca noi. Un singur moment poate schimba totul la 180 de grade, poate schimba total contextul. Iar acel moment, este fiecare suflet de pe bila asta mare albastră care se rostogolește în neant. Iar acel context, este fiecare trăire ale acestor suflete blestemate sau binecuvântate.
Avem instinctul primar de a ne teme de schimbare. Ne ducem la magazin, ne luăm o haină absolut perfectă și refuzăm să credem că poate nu era atât de perfectă și că poate trebuie s-o schimbăm cu una nouă. Chiar și dacă crezi sfatul altuia și vei accepta că există o țoală mai atrăgătoare și mai confortabilă, tot vei refuza să o schimbi pe cea de pe tine.

Pentru că știm noi ce știm.

Și totuși, dacă chiar le știm așa pe toate, cum de încă suferim și ne sunt puse la încercare continuu credințele, aspirațiile? Cum ne implicăm cu fiecare atom într-o secundă, doar ca să uităm imediat în următoarea și motivul. Ne lăsăm prea purtați de ce simțim, suntem maleabili cu ușurință, chiar de către inimile noastre. Simțim furia până în vârful degetelor, fericirea până de-a lungul genelor, inerția…până nu mai e deloc. Nimeni nu poate spune dacă procedăm corect sau greșit, cert este ca fiecare din noi alege o cale.

„Singura înțelepciune adevărată este să știi că nu știi nimic” – Socrate

Astfel eram eu, tu, părinții noștri, străbunii și primii oameni. Aveau toată încrederea în propriile decizii, doar ca să fie spulberată în secunda doi. Singura mea întrebare e… Care este cel mai puternic factor care poate nimicii complet acele decizii?
Pentru mine, a fost facultatea. De fapt, acela e contextul. Cel mai puternic factor care pândea să-mi dea restart la sistem, era o fată. Cât se poate de clichéic. Nu era cea mai frumoasă, cea mai desteaptă, cea mai înțeleaptă sau cea mai iertătoare ființă de pe pâmânt. Dar pentru mine era perfectă, și cred că este o afirmație împărtășită de mulți la un moment dat.

„And when everyone’s super…No one will be” – Syndrome; The Incredibles (2004)

Filosofia mea înlocuiește super cu special. Încerc să mă feresc cât pot de cei care se cred special-snowflakes. Deși poate fi o temere lăuntrică față de alții ce au curajul să se afirme, în deosebi mie. Poate.
Revenind însă la fata care a schimbat tot, să vă spun și de ce. Pentru că lumea din jur este atât de diversă, iar eu m-am obișnuit să accept că nu sunt compatibil chiar cu toți. Dar să vă întreb ceva subiectiv, și o logică pe care nici n-o încurajez: Nu vi se pare că cineva vă hrănește miere cu lingurița când are aceleași gusturi cu alte voastre? Cum reacționați când întâlniți o persoană al cărei film preferat este și al vostru? Care ascultă mai mult decât același gen de muzică, aceleași melodii? Când cineva chiar e în stare să vă urmeze micile sfaturi, oferindu-vă această încredere?

Pentru mine a fost match made in heaven, iar așa a și rămas.

Ireal, este puțin spus. Vezi persoana aceea în fiecare zi, vă petreceți aproape jumătate din zi împreună și totuși… nu poți accepta că este aceeași realitate în care ai trăit și până acum. Ești obișnuit să treci cu vederea neajunsurile, să fii modest, îngăduitor, să știi că suntem doar niște firicele de nisip în deșert și să nu dai prea mare importanță timpului. Iar acum, măcar pentru câteva momente, ți-ai fi dorit ca timpul să stea în loc. Să îți fie sfidată concepția realității până la capăt și să-ți lași cel mai bun prieten, rațiunea, pe plan secund.
Din postura de cititor al unor astfel de texte, chiar așa le-am categorisit mereu, drept clichéice. Încerc să urmez principii stoice, așa că mă imaginam mereu în cele mai nefaste situații pentru a fi pregătit să le fac față.

Astfel, nu mi-am dat niciodată șanse favorabile, iar să îi aduci unui om ciocolată pentru prima oară, e un sentiment de nedescris. Când persoana perfectă stă chiar în fața ta, ce te oprește s-o iei în brațe? Dacă o bucățică din cel mai frumos vis al tău poate fi atins pe chip cu propriile degete, de ce te-ai sfii?

„Nu este în puterea niciunui om să aibe ceea ce vrea; dar este în puterea sa să nu-și dorească ceea ce nu are, și să profite cu totul de lucrurile ce-i ies în cale” – Seneca

Pe cât este schimbarea un lucru abstract, pe atât este de prezentă în viețile noastre. Unii aleg să o ignore, alții s-o caute, dar cel mai important este să accepți că lucrurile pur și simplu nu puteau să decurgă altfel. Curentul vieții e puternic, iar dacă vreodată te imaginezi în ipostaza în care crezi că te poți împotrivi, că ești un stâlp strașnic în mijlocul fluviului, te înșeli amarnic. Armonizează-te cu mediul, fii umil și recunoscător, acceptă-ți condiția. Permite-ți să visezi, să filosofezi, să-ți dezvolți cunoștințele, dar nu uita să mai arunci un ochi și la ce e fix în fața ta, pentru că în cazul meu, a fost iubirea.

Autor: Ciprian Constantin Ghibirdic


Acest text a fost premiat în cadrul concursului de poezie și proză, ediția I, organizat de revista POV21 în mai și iunie 2020.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi