#smileoutofthecloset

#smileoutofthecloset – povestea Ecaterinei Maria Ganea

"în Texte" by

Disclaimer: articolul acesta face parte din proiectul Smile out inițiat de POV21, Accept, Consiliul Național al Elevilor și Festivalul Super. #smileoutofthecloset

Cine ești, cum te-ai descrie ca persoană și cum te identifici ca persoană LGBTQ+?

Sunt MK, am 22 de ani și sunt lesbiană și non-binary (pronume she/her/they/them). Încă navighez toată partea cu non-binary, nici nu mi-am făcut coming out-ul față de prieteni pentru că nu știu exact sub ce subcategorie cad. Așa că până atunci doar sunt.

Sunt o persoană visătoare și vreau să cred că toata creativitatea și imaginația mea au rămas încă intacte, deși 4 ani de facultate le-au pus la încercare.

Consideri că școala ta este un mediu prietenos pentru cei care fac parte din comunitatea LGBTQ+? Ai fost victima unei situații de bullying la liceu? Dacă da, povestește-ne despre un incident.

În timpul liceului nu eram încă out și îmi era frică chiar și să fiu asociată cu acea comunitate, să nu afle ai mei. Deci nu pot să am neapărat o părere în legătură cu asta. La mine în clasă nu mai erau și alte persoane din comunitate și nu am fost destul de sociabilă ca să aflu de persoane de la alte clase/din alți ani.

Povestește-ne despre coming out-ul tău. Cum au reacționat familia/profesorii/colegii tăi?

Cumva cred că am încercat să îmi fac un fel de coming out încă de dinainte să aflu că există un termen pentru asta. Aveam 14 ani și ceva și discutam cu prietena mea cea mai bună de pe atunci.

Am adus vorba despre persoanele LGBTQ+, încercând cumva să divag la faptul că îmi dădusem seama de curând că sunt și eu una dintre ele (mă îndrăgostisem chiar de acea prietenă). M-am panicat și am lăsat-o baltă. Mi-au luat 7 ani si nenumărate momente de ură față de sine, disperare, depresie, anxietate dusă la extrem (ore întregi în care eram nefuncțională, la un moment dat chiar zilnic) ca să mă accept așa cum sunt și să încep să le spun și prietenilor. Am început anul trecut în februarie să-mi iau prietenii la rând și să le spun (pentru că aparent, îmi place să mă torturez singură spunând doar câte unei persoane pe rând).

Prietenii m-au acceptat pe loc (ba chiar am aflat că grupul meu de prieteni nu e chiar așa de heteronormativ precum credeam), terapeuta mea mi-a spus că a venit ca o surpriză, dar informația a fost interceptată ca firească.

Până și bunica, de care mi-a fost frică să nu mă respingă s-a obișnuit cu ideea și e deschisă la discuții despre orice nelămurire are. Cu fratele și sora mea a fost în felul următor: fratele meu a spus că bănuia de dinainte, iar replica soră-mii când i-am spus că am o iubită a fost „Oricum nu mi te puteam imagina lângă un băiat”.

Încă nu le-am spus părinților și sincer nu știu când o s-o fac. Sunt pe principiul de a lua lucrurile pe rând. Când va fi timpul lor, le voi spune.

Ești curios de perspectiva altor colegi față de această comunitate? Click aici.

Ce e cel mai mișto lucru la a fi o persoană LGBTQ+ în România, dar cel mai nașpa?

Sincer? Cel mai mișto e comunitatea. Înainte de carantină nu eram prea out ca să îndrăznesc să merg la sediu la Accept, dar de când cu izolarea mi-am luat inima în dinți și m-am alăturat grupului de suport organizat de ei. Am întâlnit oameni faini pe care-i iubesc de mor și care îmi fac toată săptămâna mai bună în fiecare vineri. Cine ar fi zis că introvertita de mine s-ar fi putut simți atât de bine și de în siguranță între oameni pe care abia i-a cunoscut, ajungând uneori să discute cu ei până la 1 noaptea?

Cea mai nașpa e toată ura asta cu care încă ne mai confruntăm, din partea oamenilor care comentează doar ca să răspândească și mai multă ură, deși de cele mai multe ori pretind că o fac în apărarea unei religii care, culmea, tocmai iubirea necondiționată o propăvăduiește. Sunt conștientă că în viață mă voi lovi cu foarte mulți oameni de genul acesta și că trebuie să mă întăresc în această privință, dar tot doare să fii atacat de oameni care nu te știu și niciodată nu vor încerca să te știe.

Cum crezi că s-ar putea schimba comunitatea ca să evite stigmatul societății? Crezi că e nevoie de asta?

Să fim din ce în ce mai vizibili. Doar așa putem să educăm. Realizez că se fac zilnic progrese în genul ăsta, doar pot să compar cu informațiile pe care le-am avut eu când eram mică versus cele la care am acces acum (comparație: am auzit pentru prima dată termenul de lesbiană când aveam vreo 12 ani, trans pe la 15-16 și non-binary abia acum un an am început să aud și să se aprindă beculețele). Să traducem cât mai multe cărți queer (aproape inexistente când eram eu adolescentă).

Să facem astfel încât să fie distribuite în cinema-uri cât mai multe filme făcute de și despre persoane ale comunității. Să fim out și proud. Vreau să ajung să fiu modelul de femeie queer pe care eu, cea de 14 ani l-ar fi privit cu admirație, realizând că da, nu e singură pe lumea asta.

Autor: Ganea Ecaterina Maria

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi