Năsălie

Năsălie

"în Poezie și literatură" by

Năsălie – Pe la câte o drăcie de deceniu ni se rememorează reflex amintiri și cum se strecoară niște pixeli dubioși fizic ilegali printre noi

Chiar nimeni nu știe ffs ce ai simțit purtându-ți sicriul pixelat pe propriii umeri Dumnezeu poate fi judecătorul dacă nu își asumă o luntre caronistă în care mai târziu cuprins de remușcări să-și ia gâtul existențial

Chiar dacă ai cărat urmași de evrei pe ultimul drum și ai simțit o greutate holocaustică peste ochii tăi nici nu știi între ce poli să te cuprinzi

 Demagnetizare miotatică între drepte și stângi cu atât mai mult cu cât te uiți sau nici nu e nevoie să te uiți în albumul neretrăibil indiferent de cât ne iubim ne doar aducem aminte

De cât de frumos zicea că o să pună mâinile pe piept și tu sfidai zicând că nu nu nu nu se poate ca timpul să treacă și să îi așeze mâinile pe piept în speranța mântuirii dar nu știi ce să crezi până când te pune tac-tu și mă-ta la năsălie să fii Caronul pentru trupul pierdut și oaia găsită a Hristosului

Happy New Year, în caz că nu ați rememorat decadent o decadă în câteva secunde și tot în cazul în care nu pierdurăți pe drum oameni ai oastei permanent luptătoare în crez și în credință și în lacrimi că nu ai cui să îi urezi un sincer lma decât în gând sunt destul de încrezător că sfântul Vasile mai trece în vizită carageliană pe la pomelnice și își mai aduce aminte de cei care pomenesc pe biruitori

Pentru că da, totul e biruință și nezămislire într-o lume neparalel regăsită între fumuri de nețigară, între fumuri de netămâie, pentru că da, toți avem un mai mare sau mai mic Mântuitor volatil în care ne retrăim și în care purtăm năsălia pe umeri și prin care săpăm groapa celor care au avut anduranța de a nu se afilia unei decade greu definibile să nu ne tăiem neuronii doar la amsterdamianisme pentru că nu totul se răstignește omul în nimic și în vidul neființei pentru nimeni ce își retrăiește irealitățile pătratice ale unei sfere securizate în Alpii neluptători est. 1814 pentru că nu suntem lași

Credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem credem

 Nu mai e nevoie de explicații și subtitluri suplimentare

Dor este un cuvânt avolatil, atemporal, infinitamintibil, infinitiubibil, infintheraclitian și simultan neverheraclitian la autorecomandare vă rog opriți-l nu contează cum pe Heraclit îl urăsc și neurăsc adică vreau poate timp dar un poate timp cu totalitatea celor care m-au ținut în brațe, care m-au plimbat și m-au învățat sens la 84 de luni pentru că andromedele nu îndrăzneau altfel să scrie

Iubire automatizată mecanică reflexă generalizată a nonlegilor lui Pflüger

Dar asta nu înseamnă că dor nu mai are definiție în dex pentru că sunt autoprogramat cu reflexe temporale independente care mă fac amintire

Citește chiar aici mai multe articole din secțiunea poezie și literatură!

Pentru că prin sens învățat și zămislit oi fi înțeles altceva decât uciderea leului din Nemeea? Evanghelia și mitologia e repetitivă însă ireversibilă totuși ți-ai tras clopotele pentru scurgerea sângelui tău și pentru înghițirea lui de către pământ și totuși mi-e dor să-ți dau flori și te-aș fi sunat din tot viscerul meu să-ți urez la mulți ani și multă sănătate că-i mai bună decât toate dar ai vrut lângă al tău Zamfir pentru că acolo s-a ascuns sensul aproape rotund 16 ani de zile de la un 3 decembrie dar eu nu sunt clădit să uit

De tine

 Amintire hormonală reflexă în scrierea unui sens mai presus de gagici droguri și țigări al oastei învingătoare

Dar nu uit

Pentru că eu ți-am așezat între alții infinisabilul nemodificabilul nesărutabilul autoblocabilul sânge în somn și reintegrare în somnul pe care și tu și eu osândește-mă Doamne îl avem inevitabil ca o țigară seacă la purtător

Să nu crezi că uit Să nu credeți că uit

Și o să dau seamă pentru lenea înnăscută de a face 532 de pași afară din Subway să îmi cer iertarea

Autor: Gheorghe Găitan


Acest text a fost premiat în cadrul concursului de poezie și proză, ediția I, organizat de revista POV21 în mai și iunie 2020.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Ochi galbeni

Ochi galbeni

Parcă... vrea ceva să îmi comunice, Un fel de: „Te voi călca-n picioare”!

Făcătoarea de bine

Sufletu-i cald dinspre noapte coboară De culoare albă, precum floarea lunară...

Mare albastră

„Precum valurile-n rânduri Deseori le pierzi în maluri, Asemeni și-ale mele gânduri Cufundă-mi-le în adâncuri”
Derulează înapoi