Salcâmul de la fereastră

Salcâmul de la fereastră

"în Poezie și literatură" by

E întuneric și totul a rămas nemișcat sub tăcerea nopții. Umbre îmi dansează în cameră și flori albe se izbesc de fereastra mea. E neașteptat cum un vizitator își face apariția în mod tacit, dar vizibil, cu intenții serioase de a pătrunde în camera mea. Salcâmul de la fereastră își întinde crengile și mă invită în jocul esențelor, menite să mă țină captiv într-o lume a reviviscenței naturii.

Combinația nocivă dintre parfumul salcâmului și cel al lavandei mă adoarme. Cobor în lumea viselor și dansez pe petale de salcâm, care în răscrucea vântului se desprind de la căminul familial.

Covorul alb de petale alcătuiește o dantelă pe asfaltul rigid, o imaculată rochie de mireasă se întinde în fața ochilor, o rochie care se află în proces de croire. Rămân nemișcat cum natura se aseamănă omului. Florile înmuguresc, se dezvoltă, se desprind de arbore și mor, toate acestea întâmplându-se la condiții optime și la timpul potrivit.

Așa este și omul

Un călător într-o lume fără sfârșit. Un visător, un amalgan de sentimente, de trăiri, de emoții, de momente ce rămân blocate în timp. Omul este o construcție prelucrată la fiecare zi ce trece, un model desăvârșit care tinde să atingă perfecțiunea.

Suntem stele care ne aprindem la contactul unei speranțe și ne stingem în timp. Ne reaprindem la o emoție și răbufnim de la o scânteie. Ne îmbătăm de esențe și ne trezim la realitate. O realitate prăfuită, puțin palidă, colorată în nuanțe închise, dar pictată de flori.

Noroc cu salcâmul meu…

Florile albe îmi readuc aminte de valorile morale. Valori ce întăresc ființa și albesc negura. Neantul e umplut de puritate și de flori albe ce se frâng pentru bunătate.

Paharul cade și mă trezesc brusc. Vinul pătează tot ceea ce particulele ating, dar noroc cu salcâmul. Florile se izbesc din nou de geam. Nevoia de a-și marca prezența îmi reamintește de ele. Visul a fost ceva magic, iar salcâmul mi-a marcat direcția vieții printr-o profeție.

Totul se naște sub o pată, dar pata e o acumulare de alte particole ce se năpustesc asupra unui material. Ele nu sunt veșnice, iar apariția lor nu înseamnă permanență. Ele se nasc dintr-o greșeală, dar pot fi îndepărtate printr-o bunețe.

Salcâmul meu, ce noroc cu el! Îmi bucură ochii la fiecare privire aruncată spre geam, iar dansul lui în obscuritate îmi împânzește camera de mișcări lascive. Unduirile te invită la vals. Totul e de poveste: mișcările conectate la ritmul inimii, palpitațiile măsurate în bucuria întrevederii cu lumea ascunsă a naturii și martora oculară a subtilităților metafizice, …luna.

Totul se întâmpla sub atenta ei observație, în timp ce salcâmul de la fereastră își împraștie parfumul sub lumina ei. Mă înbălsămez în esențe și reînviu în principii.

Noi, oamenii, suntem niște tinichele suflate cu aur ori un rubin de mare preț, e alegerea noastră modul în care alegem să strălucit și veșmântul pe care îl alegem.

Salcâmul meu, ce noroc cu el!

Darius Ghiță

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi