Carpe noctem
Carpe noctem

m-ai sărutat sub lumina unui felinar
pală, la fel ca pielea-mi uitată de soare
pe străzile plouate ale Bistriței
care-mi duc dorul.
numai ele-și amintesc durerea ultimei îmbrățișări –
și pasiunea celei de întâi.

mă pierdeam în ochii tăi,
dulce infern de stele cazatoare
și îmi era frică să nu mă cufund prea adânc
în gânduri deșarte care mă intorc la tine.
de fiecare dată visând la vinul de pe buzele tale
o picătură pierdută care aștepta
să le întâlnească pe ale mele…

blestemat fie Cronos că a furișat durerea în timp
și a făcut așteptarea
parcă eternă –
iar clipele cu tine nu m-a lăsat să le simt.
am închis ochii pentru un moment,
iar el
le-a prefăcut în amintiri…