#smileoutofthecloset

#smileoutofthecloset – „Sunt un om normal până la urmă”

"în Texte" by
Disclaimer: articolul acesta face parte din proiectul Smile out inițiat de POV21, Accept, Consiliul Național al Elevilor și Festivalul Super. #smileoutofthecloset

Salut! Am văzut de curând postările de pe Instagram și m-am gândit să împart cu voi cum am descoperit ce sunt cu adevărat și cum am reușit să „trăiesc“ astfel în România și cum mă descurc în continuare. 

Mi-am dat seama că „ceva nu e în regulă“ cu mine în clasa a 7-a, când colega mea de bancă a început să îmi dea bully și să îmi zică că nu e normal ca până la acea vârstă să nu îmi placă de niciun băiat. Prostesc, știu.  Am ignorat toată treaba asta pentru că niciodată nu mi s-a părut ciudat să simt atracție față de o altă fată, iar în clasa a 8-a am început să „catch feelings“ pentru cea mai bună prietenă a mea, care m-a luat mai mult în glumă. Într-adevăr că nici nu îmi dădeam seamă că ar fi o problemă cu mine, ci pur și simplu mi se părea complet natural ce se întâmplă.

Acum sunt a 10-a, iar pe timpul pandemiei am decis să „ies din dulap“, cu toate că mulți realizaseră care e treaba cu mine 

I-am spus celui mai bun prieten al meu care m-a susținut foarte mult și cu ajutorul căruia am reușit să scap de teama asta, cum că aș fi altfel.

M-am bucurat foarte mult când toți celor cărora le-am spus au fost supportive și au înțeles și nu a existat loc de a mă judeca după acest criteriu.

În momentul de față mă simt extraordinar, I embrace who I am, chiar dacă nu fac din asta mare caz – sunt un om normal până la urmă.

I can finally declare myself a proud bisexual girl who is still trying to figure out who she really is.

P.S. Ați avut o inițiativă grozavă!

Love,

Emma

Lasă un răspuns

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi