Daniel Moroșanu, actual vicepreședinte PNL Vrancea, a participat luni dimineaţă la proba scrisă de Limba şi literatura română, fiind printre cei peste 500 de absolvenți ai liceului „Simion Mehedinţi- Vidra”, dar și participanți din promoţiile anterioare înscrişi la examen.
La vârsta de 42 de ani, Moroşanu s-a numărat luni dimineaţă printre participanții de la Liceul „Simion Mehedinţi- Vidra” la proba scrisă la Limba şi literatura română.
Daniel Moroşanu a absolvit liceul în același loc unde a susținut proba scrisă.
„Subiectele au fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Am învăţat şi sper să fie bine. Mai am miercuri şi joi, la istorie şi geografie. Nu m-am hotărât dacă în eventualitatea în care iau Bacalaureatul voi urma şi o facultate”, a spus Moroşanu.
Până în acest moment, Daniel Moroșanu a absolvit o şcoală de tehnicieni silvici, cu ajutorul condiţionării diplomei de BAC, cu care a reușit să obţină un post în domeniu.
Daniel Moroşanu este prim-vicepreşedinte al PNL Vrancea, încă din 2017, la Departamentul de Politici Publice.
Prim-vicepreședintele PNL Vrancea este un prieten foarte bun și de bază al lui Ion Ștefan, ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Moroșanu a fost și șoferul personal al domnului Ștefan, cât timp a fost deputat.
mamelucul asta este oglinda politicii de rahat din romania, de aia merge tara asta cum merge, pentru ca au ajuns in functii cheie tot soiul de semianalfabeti numiti politic