Economia dragostei

Economia dragostei

"în Poezie și literatură" by

Draga mea, hai să punem pe hârtie
Cerințele și nevoile fiecăruia!
Putem să facem planuri cincinale,
Semestriale,
Ca să evidențiem prioritățile,
Să minimizăm costurile
Și să creștem beneficiile.
Să fim economici, draga mea!
Desființăm proprietatea privată
A caracterului fiecăruia
Pentru că e neprofitabilă
Și produce spontaneități
Greu de acceptat
Din cauza costurilor mari
De negociere.
Trebuie să cuantificăm totuși niște
Spontaneități, care sunt “drăguțe”,
Dar pentru a nu apărea surprize
Neplăcute,
Trebuie să le măsurăm și să le numărăm.
Trecem totul în registru!
În ceea ce privește luarea deciziilor,
Este imperativ să ne sacrificăm
Din bugetul emoțional
Și din bugetul temporal
Și din bugetul nervilor
Pentru a angaja un comitet
De experți
Din care să nu facă parte
Poeți și filosofi.
Ăștia sunt niște inconsecvenți,
Iar noi avem nevoie de coerență!
Maximă!
Totul trebuie să decurgă conform
Planului nostru
Care de fapt nu e al nostru,
Ci e copiat,
Dar nu contează.
Funcționează și deci e cel mai bun.
Diferențele trebuie să fie nivelate
Cât mai repede!
La gunoi cu standardele în dragoste ale
Apostolului Pavel!
Uniformitatea e singura formă
De sfințenie autentică.
Alegem doar un set de păreri
Pe care o să le considerăm universale,
Chiar dacă sunt contingente.
Evoluția noastră trebuie să țină cont,
Cu necesitate,
De mersul general al lucrurilor.
Particularitățile sunt greu de gestionat.
Managementul contrastelor este o meserie
Care a expirat
Mai înainte decât
Romantismul.
Acum se caută și se recomandă:
Discutarea fără criterii obiective,
Controlul, despotismul de opinie,
Intoleranța și planurile.
Ele sunt principiile după care trebuie să
Funcționăm pentru a atinge
Cel mai înalt randament!
Pentru a impresiona prin
Rezultate!
Pentru a avea succes deplin
În toate domeniile de activitate!
În cazuri excepționale vom recurge
La cenzură ontologică
Și emoțională
Ca să eliminăm
Forme diverse de contradicții.
În ultimă instanță putem apela și la
Asasinate
De suflete din noi
Înșine.
Cine știe ce idei anarhiste,
Controversate și periculoase
Ar putea avea?!
Trebuie să păstrăm controlul
Cu orice preț!
E bine?
Mai negociem…


Draga mea, eu deși sunt de centru-stânga,
Cred cumva în mâna invizibilă
Și poate chiar și în Viclenia Rațiunii
Și în poezie
Și în filosofie
Și în Iubire cu “I” mare,
Chiar dacă e incorect
Din punct de vedere formal.
Cred în frumusețea absenței
Și în farmecul incoerenței
Și în splendoarea stângăciei!
Oricât de atrăgător pare
Idealul din prima strofă,
Aleg să fiu revoluționar
Până la moarte!
Nu din orgoliu,
Ci din dragoste curată
De tine, de oameni,
De mister!

Autor: Radu-Alexandru Dincă


Acest text a fost premiat în cadrul concursului de poezie și proză, ediția I, organizat de revista POV21 în mai și iunie 2020.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi