bisexuală

#smileoutofthecloset – „Am realizat că sunt bisexuală la 15-16 ani”

"în Texte" by
Disclaimer: articolul acesta face parte din proiectul Smile out inițiat de POV21, Accept, Consiliul Național al Elevilor și Festivalul Super. #smileoutofthecloset

Salutare! O să mă prezint cu numele de Maria, pentru că sunt mai puține șanse de a realiza cineva cunoscut că eu sunt în spatele poveștii și că sunt bisexuală. Mi-a plăcut extrem de mult inițiativa pe care ați luat-o și chiar mă bucură faptul că în sfârșit cuiva îi pasă de comunitatea LGBT.

Cât despre mine, am realizat faptul că sunt bisexuală în jurul vârstei de 15-16 ani, lucru pe care l-aș fi putut descrie ca mai mult decât terifiant la momentul respectiv. „Excursia” mea prin universul LGBT a fost una plină de frică și anxietate în primă fază, cum probabil este la toți. Mi-a luat aproximativ 2 ani să mă obișnuiesc cu ideea și pot spune că sunt unul dintre cazurile fericite pentru doar 2 ani. Am avut multe cumpăne psihologice, să spunem, în acești 2 ani, atât din partea mea, cât și a celorlalți. Îmi reproșam mereu faptul că nu e bine și că merit să mor decât să trăiesc cu o astfel de orientare. Nu știu dacă eram influențată de anxietate sau de situația generală în care ne aflăm ca și comunitate în România, dar ceva era suficient de puternic cât să mă sperie atât de tare.

Am avut prieteni care m-au susținut și „prieteni“ care au ales să se retragă încetul cu încetul.

Reacții de la „te iubesc mai mult acum că mi-ai spus“ și până la „o să mă simt ciudat când te voi îmbrățișa de acum“. Am fost amenințată cu bătaia de câteva ori, cred că cel mai rău de un băiat libidinos din orașul în care locuiesc, căruia i-am spus ca sunt lesbiană pentru a scăpa de avansurile lui. „Dacă te văd pe stradă te omor cu bătaia, lesbiancă ordinară! Să traversezi când mă vezi, că dacă pun mâna pe tine nu mai scapi!“, încă îmi amintesc frazele, deși s-a întâmplat acum 3 ani.

Imaginați-vă cum se simte să auzi lucruri de genul atunci când și tu te condamni pentru ce simți.

Știu că nu e ok să minți, dar probabil dacă îi spuneam adevărul despre orientare ar fi considerat că tot mai are șanse dacă sunt bi.

Părinții mei nu știu, și cel mai probabil nu vor afla de orientarea mea. Am încercat cândva să îi bat apropouri subtile mamei, iar după două nopți nedormite și-a făcut curajul să deschidă din nou subiectul și să mă întrebe dacă chiar sunt atrasă și de fete, moment în care m-am panicat și i-am spus că nu. Familia mea nu e una homofobă, însă sunt pe principiul „n-am nicio treabă cu ei, cât timp nu am în familie“. Deci prefer să țin secret.

În liceu am avut norocul de a da peste o dirigintă mai mult decât minunată, despre care am aflat întâmplător că este și susținător LGBT.

Citește chiar aici o altă confesiune a unui membru din comunitatea LGBTQ+!

În momentul actual e singurul adult cunoscut care știe de orientarea mea. Modul în care aceasta a abordat situația, spunându-mi că îmi vorbește din perspectiva de părinte și că răspunsul pe care mi-l dă mie l-ar da și copilului ei, dacă ar fi în această situație, m-a ajutat foarte mult în procesul de acceptare al sinelui. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost că „Să nu crezi că ai vreo problemă, ci este perfect normal!“ Și mi-a explicat cât de frumos este de fapt că avem capacitatea de a iubi, indiferent de sexul persoanei respective. Nu a încheiat discuția până când nu s-a asigurat că sunt ok cu mine, ceea ce a venit ca o binecuvântare în momentul respectiv. Îi sunt recunoscătoare că a reușit să accelereze în mine acel proces de acomodare cu ideea de bisexualitate. Mi-aș dori să existe profesori ca dânsa în fiecare liceu din țară.

Acum am aproape 20 de ani și mă simt foarte bine în pielea mea, cu tot cu bisexualitatea mea și alături de persoane care mă acceptă și mă iubesc pentru persoana care sunt și cu care îmi permit să fac glume pe acest subiect.

Am mulți prieteni sau cunoștințe care fac parte din LGBT și pot spune că am învățat multe de la ei, iar eu la rândul meu i-am ajutat pe alții.

Un mesaj important pe care aș vrea să îl transmit persoanelor care abia acum descoperă faptul că fac parte din LGBT: iubiți-vă pentru ceea ce sunteți! Cineva mi-a spus cândva „să nu-ți pară rău pentru cine ești, ci să te bucuri pentru că ai darul de a iubi de două ori mai mult decât ceilalți“ și credeți-mă, se aplică. Știu că vă e greu și știu că din cauza anumitor influențe precum familia homofobă, școala/liceul în care bullying-ul e în plină desfășurare simțiți că sunteți sufocați, dar sincer, cu timpul veți realiza că nu orientarea te definește ca persoană, ci modul tău de a fi. Nu sunteți obligați să spuneți părinților dacă considerați că nu v-ar susține, pentru că e viața voastră și voi o să o trăiți.

La un moment dat veți pleca la studii departe de orașul natal și nimeni nu o să vă știe acolo.

Acolo nu va mai exista frica „Dacă află ai mei?“. Dacă o persoană nu vă acceptă, problema nu este la voi, ci la ea. Trăiți-vă viața și fiți fericiți pentru ceea ce sunteți, pentru că sunteți niște oameni minunați!

Autor: Maria

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi