#smileoutofthecloset

#smileoutofthecloset – „Sunt o ea de origine, dar genderfluid și asexual”

"în Texte" by

Disclaimer: articolul acesta face parte din proiectul Smile out inițiat de POV21, Accept, Consiliul Național al Elevilor și Festivalul Super. #smileoutofthecloset

1. Cine ești, cum te-ai descrie ca persoană și cum te identifici ca persoană LGBTQ+?

Konniciwa, eu sunt Leviathan.

Sunt o ea de origine, dar genderfluid și asexual.

Mi-e destul greu să știu că doar prietenii online îmi pot fi alături fiind asemănători, dar să mă știu respins de familie și oameni reali.

2. Consideri că școala ta este un mediu prietenos pentru cei care fac parte din comunitatea LGBTQ+? Ai fost victima unei situații de bullying la liceu? Dacă da, povestește-ne despre un incident.

La începuturi, a fost un coșmar. Eram tuns scurt din obligație, pe vremea aia fiind doar asexual. Eram strigat pe hol „uite-o și pe lesbiana aia”, „uite-l și pe gay-ul ăla”, „ești fetiță sau băiețel?” ceea ce m-a făcut să devin fluid în timp.

Am început să scot vestimentația de fată din garderobă, să nu mai port balerini și să nu mă mai machiez deloc. În octombrie 2019, când am declarat că sunt fluid, n-am fost acceptat: „mă copiezi”. Da, am auzit-o și pe asta. Am auzit și „și o să îți schimbi genul ca chinezoii ăia când crești?” sau „esti trans?”. Dar am fost acceptat cumva la liceu, acesta fiind plin de LGBT. Sincer, unde întorci capul vezi un trans, un gay, un pansexual. Și parcă… Parcă te simți acasă.

3. Povestește-ne despre coming out-ul tău. Cum au reacționat familia/profesorii/colegii tăi?

În cadrul familiei nu s-a întâmplat, pentru că sunt homofobi înrăiți. Am fost prins cu o fată (sunt o persoană curioasă) si pedepsit, pe motiv că sunt nebun. Aceștia știu totuși de asexualitate, pentru că non-stop îmi spun „Daăa o să o faci vreodată?” „Nu te las cu un băiat in oraș, daca pățești ceva?”, dar nici nu stiu că asexualitatea face parte din LGBT.

Profesorii nici atât, iar colegii știu toți, unii acceptând, alții nu, dar au încetat cu purtatul urât.

4. Ce e cel mai mișto lucru la a fi o persoană LGBTQ+ în România, dar cel mai nașpa?

Sunt fluid, ies îmbrăcat pe stradă ca un golan de cartier, avantajul e că nu se ia nimeni de mine. Sunt foarte fricos, îmi este frică de oameni și îmi este frică să pățesc ceva si să nu pot scăpa. Deci îmi formez un scut de apărare. Dezavantaj? Am fost în două relații online de care am fost lipsită când au aflat ce sunt „Ești trans? Yack”, „Yackkk, ciudato! Revino-ti, nu fi bolnavă mintal” și după asta n-am mai avut parte de nicio relație, cu nimeni. :<

5. Cum crezi că s-ar putea schimba comunitatea ca să evite stigmatul societății? Crezi că e nevoie de asta?

Să își deschidă mintea. Violul, violența domestică, familiile dezbinate nu sunt normalitate, ceea ce copii sunt învățați de majoritatea părinților. A fi altfel nu e o boală mintală, ceea ce ar trebui introdus în orice familie, casă, societate, țară ș.a.m.d. Suntem oameni, chiar de suntem negri, chiar dacă suntem budiști, tot din carne suntem făcuți, din pământ făcuți, ne naștem goi și plecăm pe lumea cealaltă tot goi.

Sângele e același la toți, deci opriți-vă din a discrimina.

Nu știi care sunt drepturile persoanelor din comunitatea LGBTQIA+? Citește chiar aici!

Autor: Aneki

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi