Spovedania se va face de la doi metri distanță și cu mască de protecție!

Spovedania se va face doar la distanţă, iar credincioșii îşi vor mărturisi păcatele de la cel puțin 2 metri, potrivit mediafax .ro

Preoţii şi enoriașii vor păstra distanţa de 2 metri între ei și vor purta măști, ca măsură de precauție, anunță Parohia Ortodoxă Română.

Spovedania se va face luând în considerare măsurile bisericeşti, care se aplică începând cu data de 17 iunie, miercuri, în toate lăcaşurile de cult.

Potrivit Patriarhiei, slujbele se vor realiza în interiorul bisericii, păstrându-se distanţarea socială, pentru ca fiecărui enoriaș să-i revină un spațiu de 4 metri pătraţi.

În cazul în care biserica nu dispune de un astfel de spațiu, credincioşii vor asculta slujba de afară.

Fetinca Gheorghe Florin
Fetinca Gheorghe Florin
Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare