Starea de alertă

Starea de alertă se prelungește pentru 30 de zile, din 17 iunie!

"în Știri" by

Starea de alertă revine pentru încă 30 de zile, din data de 17 iunie.

Raed Arafat a anunțat că după data de 17 iunie, se va prelungi starea de alertă pentru încă 30 de zile.
În ședința de guvern, au fost aduse unele modificări cu privire la procedura de achiziții.
Achizițiile din domeniul medical nu se vor mai face direct, revenindu-se la procedura legală de dinaintea stării de urgență.

În cazul prelungirii stării de alertă, nu se mai regăsesc propuneri privind achizițiile directe sau alte propuneri care nu sunt necesare în această fază, deci veți vedea o diferență între propunerile de acum și situațiile care au fost înainte în timpul stării de urgență […]”, a anunțat Raed Arafat.

Raed Arafat a adus explicații de ce Comitetul Național pentru Starea de Urgență consideră o necesitate prelungirea stării de alertă pentru 30 de zile.

După o analiză foarte amănunţită a situaţiei actuale, în pofida faptului că avem o curbă descendentă, totuşi există semne că situaţia poate oricând să deterioreze şi să avem cel puţin focare serioase sau să avem o situţia mai grea în următoarea perioadă dacă nu respectăm măsurile compensatorii care au fost deja menţionate şi anume purtatul măştii, distanţarea fizică, triajul la intrare în spaţii închise, purtatul măşti în transportul în comun”, a mai precizat Arafat.

Raed Arafat, șeful DSU, a fost întrebat de ce este nevoie de prelungirea stării de alertă, iar acesta a răspuns astfel: „În primul rând, pentru o coordonare unică naţională – să punem păstra centrul naţional de coordonare. Nu ne întoarcem la stare de normalitate acum. De aici este necesară prelungirea stării de alertă – pentru a lua decizii rapid, pentru a putea face cheltuielile pentru aceste centre, pentru a lua rapid decizia carantinării unor zone sau locaţii, distribuire de materiale şi echipamente, detaşare de personal. Este necesară prelungirea pentru a putea gestiona situaţia mult mai eficient”.

Pe lângă declarațiile oferite de Raed Arafat, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, oferă detalii cu privire la prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, dar şi despre relaxarea anumitor măsuri, cum ar fi: deschiderea grădiniţelor și a creşelor, a sălilor de fitness și realizarea slujbelor. Rămân închise cinematografele şi spaţiile de joacă din mall-uri.

În ședința care a avut loc marți, s-a hotărât reluarea activităţilor în sălile de fitness – în condiţii de distanţare şi igienă, bineînțeles.
Cu privire la reînceperea slujbelor în biserici, Tătaru a spus că numărul persoanelor aflate în lăcaşurile de cult se va stabili în funcţie de suprafaţă. Se va ţine cont de distanţarea fizică şi se păstrează obligativitatea purtării măştilor.

Se reia şi „tot ce înseamnă sport în aer liber, cu respectarea condiţiilor de igienă şi a distanţării. Orice eveniment privat nu va depăşi 20 de persoane”, a spus ministrul. Evenimentele care au loc în aer liber pot avea până la 50 de invitaţi.

Respectând nişte reguli de igienă, distanţare, precauţie, putem gestiona situaţia în aşa fel încât să ne ducă după 1 iulie la un alt pachet de relaxări. Situaţia încă nu este la final”, a precizat Tătaru.

Salut! El este Florin și îți mulțumește pentru ca i-ai citit articolul. Pasionat încă de mic de arta scrisului, el compune poezii și își exprimă opinia în scris despre ceea ce simte, iar mai nou se ocupă de știri. A absolvit Colegiul Național ,,George Coșbuc" Năsăud, profil Mate-Info, iar acum studiază Ingineria Economică în cadrul UTCN. Multă lume l-a întrebat cum de a ales să studieze științele reale, având înclinația spre a scrie, astfel că motto-ul lui în viață este: ,,Fii schimbarea ce vrei s-o vezi în lume"!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi