De ce educația pe primul loc

Mihaela Iacob: „De ce educația pe primul loc?”

"în Interviuri" by

De ce educația pe primul loc?

Pentru a vedea cât de corectă este societatea în care trăim, trebuie să ne axăm privirea în sistemul educațional pe care îl are! Dacă stăm și observăm societatea românească și sistemul educațional din ea putem zice că suntem degradarea întruchipată. Chiar și așa, în frumoasa noastră țară avem exemple de tineri care pun mai mult preț pe educație decât autoritățile competente în acest fel.

Astăzi, vom vorbi cu unul din acești tineri, care au făcut tot posibilul si încă îl fac, pentru a fi un exemplu de urmat, în perioada în care tinerii duc lipsă de exemple sociale, sau pur și simplu nu le văd. Mihaela Iacob – exemplul tânărului de urmat, prin care ambiția și dorința educației a făcute sa exceleze în viață, prin studiu.

 Bună, Mihaela. În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru timpul acordat, și că reprezinți și pentru mine ca tânăr, un exemplu de urmat!

Bună! Pot spune că mă aflu aici cu mare drag și apreciez cu adevărat inițiativa voastră de a scoate în evidență faptul că, deși sistemul de învățământ din țara noastră este privit adesea ca ceva lipsit de substanță, acesta încă mai are valoare și că există persoane care demonstrează zi de zi acest lucru! Așadar, țin să îți mulțumesc pentru oportunitatea de a participa la acest proces.

 Poți să ne zici câte ceva despre tine?

Am crescut și copilărit în comuna Belcești, județul Iași, într-o familie de oameni simpli, dar datorită cărora mă aflu aici și care, cu siguranță, m-au inspirat să prețuiesc faptul că am posibilitatea de a avea parte de o educație. Acest lucru se datorează faptului că ei, la rândul lor, au făcut eforturi mari pentru a-mi oferi toate condițiile pentru a face performanță la unul dintre cele mai bune colegii din Iași. Astfel, după terminarea claselor primare, în anul 2009, am ajuns la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” din Iași, unde am absolvit atât gimnaziul, cât și liceul. Imediat după susținerea examenului de Bacalaureat, fără să stau pe gânduri, mi-am depus dosarul pentru admitere la două universități: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la Facultatea de Drept și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, la specializarea Medicină.

La cea din urmă nu am reușit să trec examenul de admitere, întrucât în liceu am urmat un profil umanist și nu am avut parte de o pregătire în această direcție. Însă nu privesc acest lucru ca fiind neapărat un eșec, ci ca pe un fapt care ma făcut să conștientizez că acest domeniu este, pentru mine, o simplă pasiune și că locul meu nu este acolo.

Din fericire, am fost admisă la Facultatea de Drept, facultate pe care am dorit să o urmez încă din clasele gimnaziale.

Pe parcursul primului an de facultate, am început să mă gândesc serios la a urma o a doua facultate, însă nu după absolvirea facultății de drept, ci concomitent. După un timp îndelungat de cugetare, punctele forte au înclinat balanța în favoarea lor. Primesc adesea întrebarea „Crezi că vei face față cu două lucrări de licență?” DA! Pot face față! Deoarece urmez studiile într-o universitate puternică, iar lucrările de licență le realizez sub egida unor profesori extraordinari.

Cea de a doua facultate pe care o urmez este Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, la specializarea Sociologie. Aceasta a „venit” în viața mea mai mult ca o pasiune, deoarece dragostea față de această știință mi-a fost insuflată de către profesoara de sociologie pe care am avut-o în ultimii doi ani de liceu. Pentru mine, este foarte important ca, pe lângă ambiția mea, să simt existența pasiunii pe care o are profesorul față de materia lui și, mai ales, pasiunea de a preda, de a transmite celor din fața lor toate valorile pe care ei și le-au însușit de-a lungul timpului.

O altă întrebare pe care o primesc este „Tu mai ai timp liber?” Da, am. Și chiar dacă, uneori, acesta nu este în favoarea mea, îmi place să aloc câteva ore, din când în când, și altor activități. Îmi place enorm să joc baschet, sport pe care l-am practicat în clasele 5-12. Nu consider că am făcut performanță în baschet, însă am obținut, la un moment dat, locul al II-lea la nivel local :D. În afară de baschet, iubesc să cânt la chitară și îmi place să cred că sunt destul de bună la asta :), chiar dacă, în realitate, e o cale lungă până pot spune asta cu adevărat.

Care au fost impedimentele pe care le-ai întâmpinat pentru a ajunge aici?

Nu consider că au fost impedimente, ci mai degrabă provocări. Cred că cel mai dificil lucru de până acum a fost faptul că, timp de un an, am făcut naveta pentru a putea ajunge la toate cursurile. O altă provocare a fost, poate, faptul că în cei 8 ani petrecuți la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” am trăit într-un cămin, departe de familie, unde totul era deja la un alt nivel: programul era foarte strict, cei în grija cărora ne aflam nu erau, întotdeauna, apropiați de noi. Pentru ei, „a fi pedagog” avea o cu totul altă reprezentare față de ceea ce înseamnă, în realitate. Chiar și simplul fapt de a face trecerea de la mediul rural la cel urban, de a trăi, încă de la o vârstă fragedă, într-un loc străin, sunt lucruri care au reprezentat o mare provocare.

Însă toate acestea m-au format, m-au ambiționat și astfel am ajuns aici.

Poți sa ne descrii viața ta de liceu si relația profesor-elev de care ai avut parte?

În cei patru ani de liceu am avut parte de un colectiv minunat, format din oameni extraordinari și de la care am avut de învățat multe lucruri, fie că este vorba despre ceva infim sau, din contră, ceva foarte important. O mică parte din ceea ce sunt acum există datorită lor, pentru că este în natura noastră să ne însușim anumite valori de la persoanele din grupurile din care noi facem parte. Profesorii mei din liceu sunt, de asemenea, printre cei mai buni, foarte implicați în educația elevilor și mereu dispuși să îi sprijine și să le ofere tot ceea ce este necesar pentru a ajunge la rezultate cât mai bune.

De asemenea, întotdeauna au preferat să ne evalueze nu după acuratețea informațiilor pe care noi le prezentam la ascultări sau la lucrări, ci după modul prin care noi reușeam să le expunem. Întotdeauna au pus preț pe creativitatea noastră. Pot spune că am avut o relație foarte bună cu profesorii mei, mai ales că, așa cum deja am precizat, la baza deciziei de a urma cea de a doua facultate a stat dragostea față de sociologie care a apărut datorită unuia dintre cadrele didactice din acest liceu.

Pentru a citi despre orele online in România, click aici

 Care a fost salvarea ta pentru a-ți dori mereu mai mult?

Sunt sigură că ambiția mea și faptul că niciodată nu am fost genul de persoană care se mulțumește cu puțin. De asemenea, de fiecare dată când reușeam să trec de o etapă mai dificilă, îmi spuneam că pot mai mult, că nu mi-am atins limita și că nu o să o fac prea curând. Totodată, sunt conștientă de faptul că ceea ce am realizat până acum este un lucru mare, însă, în același timp, mult mai mic decât ceea ce urmează și îmi doresc să realizez. Privind retrospectiv, realizez că, după tot ceea ce am investit pentru educația mea, nu merită să renunț, să las totul baltă. Cred că toate provocările vin în viața noastră pentru a ne arăta că putem deveni mult mai buni decât suntem deja.

 Ce carieră ți-ai dori după terminarea studiilor?

Dat fiind faptul că sociologia reprezintă doar o pasiune, nu pot spune că îmi doresc să profesez în acest domeniu. Un alt motiv pentru care am ales această specializare a fost acela că vine perfect în completarea facultății de drept, în sensul în care consider că a cunoaște normele după care funcționează societatea în care trăim și a cunoaște cum funcționează societatea în care trăim sunt două lucruri la fel de importante. Ca viitoare absolventă de drept, cred că este de strictă necesitate să știm ce stă la baza fenomenelor care se petrec, care este cauza anumitor aspecte din viața unui individ, ce anume îl determină pe acesta să ia unele decizii etc. Inițial, îmi doream să devin avocat, iar acum aș vrea să urmez cursurile Institutului Național al Magistraturii și să devin procuror.

Totuși, consider că totul este imprevizibil, că ceea ce îmi doresc astăzi se poate schimba fără să îmi dau seama și nu pot spune cu exactitate că voi avea o carieră pe care mi-o doresc în prezent. Prefer să mă axez strict pe educația mea cât de mult este posibil, deoarece cred cu tărie că în acest fel totul va veni de la sine.

 Ți-a fost familia aproape in toată această perioadă?

Familia mea m-a sprijinit în absolut toate etapele vieții. Ba chiar, uneori mi-au deschis ochii prin faptul că au fost sinceri în legătură cu domeniile care (nu) mi se potrivesc. Spre exemplu, am vrut să transform hobby-ul meu – chitara – într-o carieră, lucru care nu a fost realizat tocmai datorită faptului că unele activități, oricât de mult ne plac, trebuie să rămână la stadiul de hobby și atât!

Chiar dacă mă încăpățânam, spunând că voi urma o carieră în muzică, părinții mei mi-au arătat acest lucru și pot spune că au avut perfectă dreptate. În ceea ce privește alegerea liceului, a facultății… niciodată nu mi-au impus un anumit lucru, ci doar m-au sprijinit și îndrumat, prin a-mi oferi anumite sfaturi. Chiar și atunci când m-am așezat în fața lor și le-am spus direct și clar „Eu vreau să mai fac o facultate și să mă înscriu imediat ce termin sesiunea!”, nu au avut nimic de obiectat. M-au întrebat un singur lucru: „Crezi că o să te descurci?” și le-am spus simplu că „Da! Mă descurc. Sunt două domenii care îmi plac, se completează reciproc și sunt sigură că nu îmi va fi greu.”

 Consideri că ai avut prietenii aproape în această etapa?

Cu siguranță! Din acest punct de vedere, mereu m-am considerat norocoasă. Am atât prietenii care sunt „vechi”, de peste 15 ani, am și prieteni pe care mi i-am făcut imediat ce am început cea de-a doua facultate. Ce pot spune despre ei este că mi-au fost alături în toate demersurile, fie că a fost vorba de un pas mare, fie că a fost vorba despre un simplu examen de mărire.

 Ești un om spiritual?

Așa mă consider 😀 Cred că este important ca, pe lângă educația pe care o primim la școală și pe lângă activitățile noastre de zi cu zi, să mai cultivăm și spiritul (așa cum un prieten drag mi-a spus).

 Cum ai descrie sistemul educațional românesc in aceste momente?

În contextul actual, consider că țara noastră nu a fost pregătită pentru ceea ce reprezintă izolarea. Există prea multe lacune care nu au fost acoperite la timp și care ne-au adus într-o situație în care nu toți indivizii mai au acces la educație și, totodată, nu mai există egalitate de șanse. Cu toate acestea, severitatea și seriozitatea cu care este tratat acest sistem (atât de către cadrele didactice, cât și de către elevi și studenți) reprezintă un aspect foarte important în ceea ce privește dezvoltarea noastră pe plan educațional, întrucât, în aceste momente, numai strictețea ne poate ajuta să depășim cu bine această perioadă.

 Dacă ar fi să îți reprezinți viața într-un motto, care ar fi acela?

Nu mai știu exact unde am citit asta, dar suna cam așa: “Indiferent de ceea ce poți face sau visezi că poți face, începe. Îndrăzneala are geniu, putere și magie în ea” Cred că Willian Hutchison Murray a spus asta… )))

 Care ar fi sfatul și îndemnul pentru tinerii de azi?

Tot ceea ce le pot spune este: să facă ceea ce îi face fericiți, ceea ce le bucură sufletul și îi face să se simtă împliniți. Să nu uite să mai fie copii, din când în când, pentru că inocența copiilor este de o puritate inimaginabilă și fiecare dintre noi are nevoie de așa ceva. Să citească mult, să își iubească familia și prietenii și să nu ia nimic de-a gata. Să fie mereu conștienți că nimic nu se obține ușor și că, dacă ceva se obține prea ușor, atunci nu poate fi un lucru foarte bun. Să se autodepășească, să ia viața în mâini și să nu spună niciodată că au ajuns la apogeu

 Mihaela, o ultima întrebare ar fi, cum vezi tu fericirea?

Pentru mine, fericirea constă în timpul petrecut cu oamenii dragi sufletului meu, indiferent că mergem într-o excursie sau că bem o cafea acasă. Sunt fericită atunci când trec de o perioadă foarte aglomerată și am, în sfârșit, timp să citesc cărțile pe care le privesc mereu în propria bibliotecă, să mă joc cu nepoțelul meu, care mereu mă umple de energie și de bucurie, să reușesc să cânt la chitară un cântec mai greu. Pentru mine, fericirea constă în lucruri simple, însă atât de valoroase! Poate chiar mai valoroase decât credem, uneori.

 Îți mulțumesc încă o dată pentru timpul acordat și sper ca această poveste a ta, să fie o inspirație pentru toți tinerii , în care pur și simplu speranța lor este năruită.

Îți mulțumesc și eu și mă bucur nespus că am putut participa! Sper ca poveștile noastre să încurajeze și alți tineri să „iasă la lumină” și să arate celor din jur că sunt valoroși!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi