„Madame Bovary”, de Gustave Flaubert

Recenzie – „Madame Bovary”, de Gustave Flaubert

"în Recenzii/Cărți & Filme" by

„Madame Bovary”, de Gustave Flaubert, a fost publicată în 1856. Romanul este dedicat lui Marie-Antoine Joules Senard, avocatul care l-a apărat pe autor în fața justiției. Faptele pentru care s-a făcut vinovat Flaubert sunt strict legate de scrierea acestei cărți. Din cauza ei, a fost învinovățit de „ofensă adusă moralei publice și religioase și bunelor moravuri”.

Aceasta a reușit însă să fie publicată, așa cum am zis adineaori, datorită avocatului. Se pare că francezii veacului al XIX-lea erau indignați de portretul zugrăvit de Flaubert Emmei, protagonista romanului, care refuză să se supună convențiilor sociale și comite adulter, trădându-și astfel soțul credincios.

Cartea urmărește destinul tragic al Emmei.

Crescută de măicuțe, este o fată cuminte a cărei viață este închinată rugăciunii și muncii,însă un vierme de nesupunere și visare își face treptat loc în inima ei prin lecturile pe care le are. Citește romane siropoase și ajunge să nutrească mari iluzii cu privire la fericire, proiectându-și împlinirea în căsătoria cu Charles Bovary, soțul ei, ofițer de sănătate în orașul de provincie Yonville.

Ce lucruri cumplite se vor petrece oare, mai întâi în sufletul Emmei, apoi concretizate în fapte, în clipa în care mărețile iluzii romantice feminine, hrănite de romane sentimentale, se vor sparge de realitatea neîndurătoare și monotonă a unui mic oraș plictisitor și provincial?

Drama unui destin sortit măreției și luxului, dar pierdut în plictisul cotidian? Sau e oare de vină Emma că nu și-a acceptat viața așa cum e ea și a năzuit mereu spre altceva?

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!

Își proiectează mereu fericirea în modă, petreceri cu viconți și marchizi, bărbați, bijuterii și luxul capitalei. Însă ne dăm seama, odată cu ea, că nimic din toate acestea nu o împlinesc cu adevărat. Mereu caută altceva, o voluptate și mai mare, o experiență și mai uimitoare, un bărbat și mai potrivit. Oare nu ar fi fost mai sănătos pentru spiritul ei să-și accepte viața, chiar și monotonă, cu bune și cu rele, și abia apoi să încerce să și-o schimbe?

Ce mai, nu era fericită și nici nu fusese vreodată. De unde venea oare sentimentul acesta de viață neîmplinită, de putrezire bruscă a lucrurilor de care se sprijinea?… Dar dacă exista undeva pe lume un om puternic și frumos, o fire aleasă, exaltată și fină totodată, o inimă de poet într-un chip de înger, o liră cu corzi de bronz, înălțând către cer epitalami elegiaci, de ce nu-i ieșea ei, din întâmplare, în cale? O, ce lucru imposibil! De altfel, nimic nu merita atâta trudă a căutării; totul era minciună!

Nu știu. Însă eu cel puțin nu o pot acuza, precum au făcut mulți, pentru că și-a înșelat soțul. Ce altceva am fi putut aștepta de la o persoană îmbibată în romantism, iluzie și povești de dragoste perfecte, livrești, însă imposibile de ancorat în realitate? Toată viața ei, copilăria, adolescența și nu numai, au fost subjugate de o reverie continuă. Și, atunci, chiar nu mi se mai pare surprinzător unde au dus toate astea.

Fiecare zâmbet ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, fiecare plăcere dezgustul de ea și până și cele mai plăcute sărutări nu-ți lăsau pe buze decât dorința neîmplinită după o voluptate și mai adâncă.

 

„Madame Bovary”, de Gustave Flaubert
Sursă foto: The New York Times (din filmul „Madame Bovary”, 2014)

Vezi prețul la Emag!
Vezi prețul la Libris!

Va reuși oare madame Bovary să-și accepte destinul sau se va răzvrăti împotriva vieții înseși? Vă las pe voi să aflați!

Povestea acestei femei nu este însă singurul pilon pe care se sprijină construcția lui Flaubert. La aceasta se adaugă critica socială, de unde și subitltul de „Moravuri de provincie”. Scriitorul francez este un critic plin de ironie, umor și incisivitate la adresa obiceiurilor provinciale. De la discursurile sforăitoare, la interesele bănești care acaparează totul, romanul e o veritabilă critică adusă societății franceze din acel veac, care însă e la fel de actuală și astăzi. Amintind din acest punct de vedere de Caragiale, autorul satirizează însăși noțiunea de dragoste pe care o au unele dintre personaje (Rodolphe Boulanger și Léon Dupuis).

Mi-a plăcut stilul curgător al lui Gustave Flaubert, care m-a ținut în priză pe tot parcursul romanului.

Picăturile de suspans căzute ici și colo ușurează, de asemenea, parcurgerea textului (drept dovadă am citit vreo 400 de pagini în 4-5 zile fără pic de efort). „Madame Bovary” abundă, totodată, de minuțioase descrieri ale peisajelor și orașelor, ceea ce pentru mine e un avantaj, însă știu că pentru alți cititori poate fi ceva plictisitor. Profilul psihologic al personajelor este frumos conturat, mai ales Emma este surprinsă impecabil în toate fazele vieții ei.

Nu știu dacă este ceva ce nu mi-a plăcut.

Vezi prețul la Libris!
Vezi prețul la Cărturești!

Poate anumite detalii tehnice legate de activitățile sătenilor din Yonville (agricultura, creșterea animalelor) pe care nu le-am înțeles și care m-au obosit. Dar nu e nimic important, doar un detaliu nesemnificativ mai degrabă.

În final, îmi doresc să precizez că „Madame Bovary” nu e deloc un roman siropos, cum ar putea crede unii. Este un roman de dragoste, având elemente de satiră socială, însă nu se poate încadra nicidecum în categoria romanelor (pur) sentimentale. Dimpotrivă, veți putea observa că autorul este un critic al acestor tipuri de cărți. Dacă v-am convins să-l citiți, vă doresc lectură plăcută!

Îți plac romanele de dragoste? Citește chiar aici recenzia cărții „Dragoste în vremea holerei”, de Gabriel García Márquez!

Citatele au fost preluate din cartea „Madame Bovary”, de Gustave Flaubert, traducere din limba franceză de Florica-Ciodaru Courriol, editura Art, București, 2015.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*