membre LGBT

6 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unei persoane membre LGBT

"în Dosarul Săptămânii" by

Fie că ești un susținător al acestei mișcări sau din contră, un opozant al acesteia, sunt sigură că te-ai întrebat cel puțin o dată cum este să ai o altă orientare sexuală față de cea predominantă și cum este să trăiești cu aceasta.

Am stat de vorbă cu doi băieți pentru a afla mai multe despre cum este să fii parte din comunitatea LGBT în România. Robert are 19 ani și este gay, iar Antonio are 20 de ani și este bisexual.

Medeea Marincescu: Când și cum ți-ai dat seama că nu ești „straight”?

Robert: De la o vârstă fragedă pot spune că eram foarte apropiat de fete, dar doar în mod platonic, iar conexiunea pe care o aveam cu băieții se simțea altfel chiar dacă eram numai un copil, vrând să fiu cât mai apropiat de ceilalți băieți, dar fiind prea timid să mă bag în seamă cu ei. Cred că toată treaba asta a început să prindă mai mult contur prin clasa a 3-a.

Am ignorat problema până în clasa a 6-a, crezând că sunt bi, dar mi-am dat seama că legătura mea cu fetele era doar empatică și platonică. Abia la finalul clasei a 8-a am acceptat ceea ce simțeam și am început să nu mă mai ascund atât de tare. Am fost însă prada ușoară pentru bullies pe tot intervalul dintre clasele a 3-a și a 12-a.

Antonio: Totul a început când am avut interacțiune la un nivel mai profund cu ambele sexe și mi-am dat seama că „straight” nu e cuvântul care să mă reprezinte (asta fiind undeva pe la vârsta de 14-15 ani).

Medeea: Cum a fost procesul de „self-acceptance” pentru tine?

Robert: A fost un proces destul de complicat pentru că atunci când ne loveşte pubertatea sau când devenim adolescenţi, începem să simţim lucrurile la un alt nivel – și aici era problema. Nu înţelegeam exact ceea ce simţeam pentru o parte şi pentru cealaltă şi atunci pur şi simplu a trebuit să mă izolez o vreme de lume, să încep să mă gândesc ce simt pentru stânga şi ce simt pentru dreapta.

Mi-am dat seama că ce aş face în cel mai bun caz cu o fată ar fi să o iau în braţe sau să mă ţin de mână cu ea, dar ca şi prieteni; nu mi-aş dori nimic mai mult şi nu aş atinge părţile intime ale unei fete, asta pentru că nu aş vrea să îmi bat joc de ea, dacă nu simt nimic pentru ea. În schimb, situaţia ar fi exact opusul pentru acelaşi gen. Încă mă trec emoţiile şi mă ruşinez de fiecare dată când vorbesc cu un tip de care îmi place – sunt chestii normale care se întâmplă de obicei când îţi place de cineva.

Şi atunci, punându-mi toate gândurile cap la cap, mi-am dat seama că până la urmă nu asta simt, ci asta. E un proces destul de greu pentru că pur şi simplu trebuie să îţi impui nişte reguli, deoarece nu e tocmai plăcut să simţi ceva pentru un anumit gen, dar să încerci şi cu celălalt în speranța că poate-poate, iar în acelaşi timp să îţi baţi joc de persoana respectivă în cazul în care ea te place.

Medeea: Care a fost reacţia părinţilor şi a prietenilor tăi când au aflat acest lucru despre tine?

Robert: Unii prieteni au fost mai distanţi, alţii au fost super supportive. Au existat şi relaţii de prietenie care s-au stricat pentru că mă simţeam şi eu incomod la rândul meu în grupuri care se simţeau awkward în jurul meu. Părinţii încă nu acceptă situaţia.

Antonio: Tatăl meu nu ştie acest lucru despre mine, iar mama doar bănuieşte. Nu am avut încă o discuţie concretă despre asta. Prietenii au fost de acord. Ceea ce mi-a plăcut a fost că nici unul din ei nu şi-a schimbat atitudinea faţă de mine după ce le-am spus.

Medeea: Ți-a fost vreodată viața afectată de orientarea ta sexuală? Dacă da, în ce mod?

Robert: Da, viața socială, pentru că lumea scoate zvonuri și vorbe goale care circulă și îmi afectează imaginea; mai ales din partea băieților din oraș, aceștia fiind majoritatea homofobi inculți care acceptă lesbiene pentru că e un „turn on” pentru ei, dar doi tipi le provoacă scârbă sau cred că ne-am da la ei. Reușesc să fac față la toate astea cu speranța că mă voi muta într-un oraș mai mare, dezvoltat intelectual, în care numărul de persoane LGBT e mai mare și e văzut într-o imagine decentă, nu cum o văd oamenii neinformați.

Antonio: Da, a fost afectată în mare parte în ceea ce privește școala și familia, din cauza faptului că societatea nu era de acord cu orientarea mea. Într-un fel mi-a făcut viața mai frumoasă prin faptul că am văzut cine mă acceptă așa cum sunt de fapt. Sigur, în timpul școlii eram „open” la bully-ul tuturor, însă eu fiind puțin mai vulnerabil în legătură cu asta, nu puneam paie pe foc. În familie este greu ca propiilor părinți să nu le poți spune despre orientarea ta din frica de a nu fi “batjocorit” ,să zic așa, de propria familie (asta se aplică și la  restul gradelor de rudenie: unchi, verișori, ș.a.m.d. – în cazul meu).

Medeea: Ai fost vreodată discriminat din cauza acesteia?

Robert: Nu cred, cel puțin nu din ceva din care să vreau să iau parte. Doar oameni care nu mă plac și scot vorbe, dar nu îmi bat capul.

Antonio: Nu prea, petreceam timp cu persoane care mă acceptau așa cum sunt. Dar pot să spun un mic story din liceu?Eram în pauză, iar eu mergeam cu o prietenă la magazin și doi tipi șopteau unul către celălalt ,,uită-te la aia că e cu gay-ul ăla”. Eu o iau ca pe o discriminare și asta. La locul de muncă am fost primit cu brațele deschise, mulți dintre colegi știind deja despre mine.

Medeea: Clarifică puțin mitul conform căruia persoanele homosexuale nu pot avea relații de lungă durată, precum și că acestea sunt de cele mai multe ori poligame. Ce crezi despre asta?

Robert: E parțial adevărat pentru că în comunitatea asta e foarte bine dezvoltată partea de „hook-up culture” și atunci majoritatea își caută doar aventuri cu mai mulți parteneri ș.a.m.d. În schimb, sunt și cazuri în care oamenii chiar își dau interesul și își caută serios un partener, numai că acestea sunt, bineînțeles, mai puține și de obicei aceste persoane nu se fac afișate în public o vreme sau pur și simplu preferă să păstreze pentru ele toată povestea. Dar da, pot să aibă o relație de lungă durată dacă chiar vor.

Antonio: Sunt de părere că mitul nu este unul adevărat. Cum cuplurile straight pot să nu aibă o relație de lungă durată, așa pot și cele de același sex. Totul depinde de fiecare persoană în parte și de nevoile fiecăreia. Sunt de părere că persoanele homosexuale caută mai mult relații deschise. Cât despre infidelitate, sunt de acord cu asta – nu în cazul meu, dar am avut experiențe cu persoane care erau infidele. Totul depinde de persoană, dar generalizând, așa cum spuneam, relațiile deschise sunt un punct forte pentru ei.

Așadar, voi ce credeți? Este România o țară sigură pentru persoanele cu o altă orientare sexuală față de cea majoritară? Suntem pregătiți oare să acceptăm genul acesta de persoane printre noi?

Autor: Medeea Marincescu

1 Comment

  1. Buna! Am citit cu mare interes acest articol si ma regasesc 99,99% in raspunsurile lui Robert, de asemenea inteleg perfect si raspunsurile lui Antonio. Citeam si eram asa de incantat si imi ziceam in sinea mea: “Exact asa e!! Doamne cate lucruri avem in comun”. Asemanarea raspunsurilor era asa de mare incat daca dadeam un examen ati fi spus ca am copiat:). Va multumesc enorm pentru acest articol. As fi foarte incantat sa iau legatura cu voi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi