lgbt

Confesiuni „din dulap” – Viața ascunsă a comunității LGBTQ+

"în Dosarul Săptămânii" by

Deși comunitatea LGBTQ+ este în continuă creștere, deși mii de oameni au acum mai mult decât oricând curajul de a-și recunoaște sexualitatea, homofobia și ura încă se strecoară în inimile oamenilor de pretutindeni. Așadar, pentru că susținem iubirea și egalitatea, aceste confesiuni LGBTQ+ „din dulap” sunt modalitatea noastră de a le da voce celor din comunitate și totodată, de a atrage atenția asupra provocărilor pe care le înfruntă persoanele queer.

Andie, 19 – Pansexuală

Ca membră a acestei comunități, pot spune că am avut în mare parte interacțiuni plăcute, atât cu alți membrii, cât și cu aliații acesteia.

Recunosc, am un privilegiu în această privință, și sunt conștientă că mulți membrii trec prin situații mult mai rele. Procesul meu de questioning și acceptare a acestei părți din identitatea mea a început cam pe la 16 ani, când câțiva prieteni din mediul online îmi povesteau de sexualitățile lor, iar la început am folosit termenul de „bi-curious”, pentru a-mi descrie procesul, care, by the way, a fost unul destul de agasant și complicat.

Îmi era foarte frică, mai ales de faptul că odată ce îmi puneam un label sentimentelor, simțeam că voi fi judecată dacă mă răzgândesc sau găsesc altul.

Însă cu timpul am aflat că sexualitatea, genul și atracția romantică sunt fluide, și este okay să experimentezi și să descoperi că aceste aspecte se pot schimba sau pot rămâne constante când vine vorba de propria persoană. Am ajuns să descopăr termenul de „pansexual”. Pe scurt, pot simți atracție față de o persoană, indiferent de genul acesteia. Mi-a luat ceva timp să ajung la acest termen, însă odată ce l-am descoperit, it fits like a glove. Iar după câteva luni de chestionare a sexualității, am început procesul de coming out când mă simțeam pregătită să le spun prietenilor din viața reală.

Inițial, le-am spus câtorva prieteni în care aveam extrem de multă încredere, iar mai apoi, încet-încet, am început să dau share pe social media la LGBTQ+ contents, și după o vreme, nu îmi mai păsa cine le vedea, fiindcă aveam deja o groază de persoane care mă acceptau și eram confortabilă cu sexualitatea mea. Cel mai important sfat pe care îl pot oferi oricui decide să înceapă acest proces este: nu vă grăbiți să vă puneți o etichetă sau să spuneți lumii, e procesul vostru personalizat, deci voi alegeți când, cui, cum. Stay safe și aveți grijă să nu afle persoanele nepotrivite. Nu uitați, puneți siguranța voastră pe primul loc.

Daria, 21 – Bisexuală

Sunt printre miile de tineri români care nu și-au dezvăluit sexualitatea familiilor lor, din frica de a fi alungați, neînțeleși, obligați să se schimbe, târâți prin biserici și mănăstiri, considerați bolnavi psihic, numiți dezamăgirea familiei. Deși homofobia este o problemă la nivel mondial, în țările lipsite de informare și pline de ideologii greșite, printre care și România, se manifestă agresiv. Am ascuns faptul că sunt bisexuală și de majoritatea „prietenilor” mei.

Nu vreau ca imaginea mea în societate să devină ștearsă și încețoșată, acaparată de bisexualitate.

Ceea ce unii oameni nu înțeleg este că am rămas aceeași, cu aceeași personalitate, cu aceeași gândire; ei nu înțeleg că nu m-a spălat nimeni pe creier. În spatele alegerilor mele stă dorința de a iubi, de a oferi, de a vindeca, și de a primi iubire și respect înapoi în mod egal. Consider că alegerile legate de sexualitate nu ne caracterizează în totalitate și nu ne influențează comportamentul. Până când oamenii din jurul meu vor înțelege asta, aleg să mă ascund.

Ami, 16 – Bisexuală

Am fost expusă termenului de homosexualitate prin clasa a 6-a de către o prietenă. De atunci, am fost interesată de acest subiect pentru că mereu aveam impresia ca pot simți ce simt și ceilalți din comunitate. După mai mult timp, am început să accept faptul că sunt bisexuală, evident, după multe certuri în capul meu la 3 dimineața.

Mereu am avut o reținere să vorbesc despre asta în public sau să dau share la anumite articole, imagini sau videoclipuri pe rețelele mele de socializare. 

Am mulți apropiați care nu acceptă persoanele de genul, fiind homofobi. Niciodată nu am vrut să-și schimbe părerea despre mine doar din cauza unei postări distribuite. Ca sa fiu sinceră, încă lucrez la capitolul ăsta, chiar dacă multă lume știe ca sunt bi. În luna februarie a acestui an, am decis sa îi spun mamei mele despre sexualitatea mea. Deși aveam impresia că ea și-a dat seama deja, pentru că mereu aduceam vorba de subiect ca să văd ce părere are, tot a fost greu să recunosc. M-am decis sa îi spun, cu gândul că și-așa nu știu ce se va întâmpla mâine.

Mai bine îmi trăiesc viața fără rețineri. Am noroc că persoanele care chiar sunt importante pentru mine nu au probleme cu homosexualitatea, așa că am primit un răspuns foarte pozitiv din partea lor.

Tudor, 17 – Gay

Nu a fost nici pe departe simplu să-mi ascund sexualitatea timp de mai mult de jumătate din viață. Acceptarea de sine e o călătorie fără sfârșit, în care m-am îmbarcat de unul singur. Teama de a fi marginalizat de familie a fost uriașă și atitudinea celor din jurul meu față de LGBTQ+ mi-a destrămat încrederea în mine și curajul de a-mi asuma public faptul că sunt gay.

Cumva, am știut dintotdeauna că fetele nu mă atrag, dar a fost dificil să recunosc asta față de mine, cu toată homofobia de care eram înconjurat.

M-am confruntat timp de aproape cinci ani cu o anxietate severă și eram extrem de retras, din teama de discriminare. La început, când am început să-mi pun primele întrebări despre sexualitatea mea, eram incredibil de confuz. Mă simțeam… greșit. Priveam în jurul meu și mă comparam cu prietenii mei, care încă de la o vârstă fragedă, aveau iubite și regăseam în ei anumite tipare masculine clasice, cu care nu mă identificam mai deloc. Acum, nu îmi pot imagina cum aș fi depășit acele momente fără suportul comunității online, care mi-a fost și îmi este în continuare o familie căreia îi datorez faptul că astăzi, sunt încă aici.

Mă consider norocos și le sunt recunoscător pentru toată susținerea morală, dar, privind retrospectiv, mi-aș fi dorit ca familia mea reală să fi fost la fel de deschisă, tolerantă și iubitoare. Mi-aș fi dorit să mă accepte pentru cine sunt și mă iubească „indiferent de ce s-ar întâmpla”, așa cum obișnuiau să-mi promită. Cu toate acestea, știu că nu m-ar mai privi niciodată la fel, dacă aș fi sincer cu ei.

Numele persoanelor scrise în italic au fost modificate pentru a proteja identitatea autorilor.


Autori: Cătălina-Teodora Bădoi & Ana-Maria Fecioru

Sunt Cătălina și sunt destul de sigură că nu am fost văzută vreodată fără o cafea sau o carte în mână. Deși scriu de mică, încă mă mai pierd printre cuvinte, dar din fericire, tot printre ele mă regăsesc. Mă pasionează arta, în toate formele sale, limbile străine și psihologia. Mă visez călătorind în toată lumea și împărtășind și celorlalți tot ce am mai bun de oferit.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi