simetria unor fulgi de nea

Simetria unor fulgi de nea

"în Poezie și literatură" by

La granița dintre lumi, aflăm simetria unor fulgi de nea.

„Lumini pale si nedefinite acoperă cerul nemărginit al Împărăției de Negură.”

Stau și privesc pe geamul aburit al camerei spre sclipirile infime ale nopții si încerc să pictez rândurile în cuvinte asimetrice, iar literele în linii fine. Zăresc, la linia insesizabilă a nopții, o dungă luminoasă care desparte cerul de pământ. Îmi doresc să pot privi mai mult, să deosebesc culorile în înneguratul cer, dar ochii mei au plecat in Lumea Viselor.

„Lumini pale si nedefinite acoperă cerul nemărginit al Împărăției de Negură.”

Stau și privesc pe geamul aburit al camerei spre sclipirile infime ale nopții si încerc să pictez rândurile în cuvinte asimetrice, iar literele în linii fine. Zăresc, la linia insesizabilă a nopții, o dungă luminoasă care desparte cerul de pământ. Îmi doresc să pot privi mai mult, să deosebesc culorile în înneguratul cer, dar ochii mei au plecat in Lumea Viselor.

Aici se află continuarea, în lumea asta, în oceanul speranțelor, dar nu eram singură și nici ideea nu mai părea să fie a mea.

Aici puteam scrie, aici era locul în care veneam mereu pentru a aprofunda și înțelege ceea ce simțeam, dar nu mai eram singur…

Era aici, îl cunoșteam, el era cel care m-a inspirat, care m-a adus aici și m-a făcut să mă închid singură, să cad în propria-mi capcană. Dar nu îl condamn. Este o colivie închisă, dar am puterea de a evada mai mult decât am putut-o face în lumea reală.

Nu o cunoșteam, dar îmi părea mai cunoscută decât propriul corp. Suntem ca două picături de apă: identice, aceeași mamă, aceeași formă. Același trecut.

Voiam să-l cunosc. Știam că este singura șansă de a o face. Nu puteam să o ratez. Era inspirația mea, era cel care m-a adus aici si m-a făcut să cad în cele mai întunecate abisuri pentru cuvinte, pentru o artă ce nu mulți o pot înțelege.

Ea, persoana care se află aici, este o parte din mine, seamănă cu mine. Este varianta mea apusă, la începuturi. Se semnează diferit, caută o amprentă diferită, dar în profunzimea ei pot vedea ceea ce am fost. Este o copie, o copie mai bună decât multe, ea nu se schimbase în asta în urma cuvintelor mele, ci așa se născuse.

Eram două picături de apă, ne asemănam, dar el era mai bun. Vorbele reci ne transformau în gheață, ne aduceau la adevărata valoare, arătau cine suntem. Înghețam. Ne transformam în fulgi. Doi fulgi: opuși, complet diferiți.

Știam că trebuie să o cunosc. Voiam să întâlnesc pasărea a cărei libertate i-am furat-o. Mă intriga felul ei asimetric mie si voința ei de a nu se opri, în ciuda gratiilor care se strângeau tot mai mult in jurul ei. Operele mele i-au format aripile, dar i-au smuls si o parte din pene, lăsând-o cu răni adânci și însângerate.

Știam că șansele de a-l găsi sunt minime, dar mă îndrăgostisem de cuvintele schițate pe paginile miilor de cărți pictate de el. Îmi asumam riscul să cad încă o dată, chiar dacă acest lucru m-ar fi putut lăsa acolo.

Știam că sunt aproape de ea.

Firea ei îmi pulsa în vene, dar aerul părea că se termină. Aveam nevoie să rezist. Trebuia să știu cum și de ce. Trebuia să-i aflu secretul. Trebuia să-mi afle intențiile și de ce am început să scriu, dar timpul se scurgea…

L-am văzut. Se afla aici. Își muta privirea după ceva cu disperare. Trebuia să mă apropii și să observ, să înțeleg de ce am ajuns în același punct de început. Cum a reușit să mă găsească aici, în lumea asta fantomatică și plină de vise distruse? Dar era prea târziu…

Eram acolo, în fața ei. Nu mai aveam timp, totul se scurgea și începea să se destrame. Trebuia să aflu de ce tocmai ea? De ce tocmai sora mea vitregă este aici și de ce nu-mi pot stăpâni dorința, așa că m-am oprit si am făcut-o. Am tras-o spre mine si mi-am contopit buzele cu esența secretelor ei: cu buzele ei, mereu cusute cu ață neagră. Am încercat să mă distanțez și să opresc una dintre cele mai mari greșeli. Nu împărțim sânge, dar suntem la fel. Aceeași simetrie precum simetria unor fulgi de nea, aceleași sentimente ca ale noastre.

Nu știam de ce, dar o făcuse. Înțelegeam. Era dorința lui cea mai de preț. A încercat să schimbe asta și să se distanțeze, dar nu a putut. Știam. Nu era doar dorința care ardea în el, era și curiozitatea mea de a înțelege de ce îmi doresc asta la fel de mult.

Am încercat să aprofundez, dar se sfârșise. Totul începu să se piardă, să se descompună în pixeli. Imaginea din fața mea era doar o amintire, știam că nu e posibil să se întâmple asta, deși îmi doream. Lacrimile vărsate atunci se întorc în șiroaie pe fața mea. Ea a murit acum doi ani și nu e nimic care o poate face să se întoarcă…

Ai rămas cu întrebarea „Eu exist?”. Găsești răspunsul prin ochii unei tinere, chiar aici.

Tudose Maria Adela are 18 ani și a făcut balet de performanță timp de 12 ani. A început să scrie la vârsta de 7 ani, compunând poezii pentru aniversările mamei și bunicii ei. În timp, a renunțat la a mai scrie poezii și a început să scrie proza (în special descrieri de natură). A primit premii distincte pentru lucrările sale, câteva fiind publicate („Corpuri efemere” – editura MLR, „Fata din oglindă” – editura TracusArte). Totuși, poezia este locul în care se retrage pentru a-și mărturisi sentimentele, iar filosofia, pentru a evada din viața zilnică.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi