copilăria țară bloc

Copilăria la țară și la bloc – două perspective diferite asupra copilăriei

"în Dosarul Săptămânii" by

Copilăria la țară și la bloc este, prin însuși proprietatea sa de a fi dilematică, o continuare a paradisului pe care logosul îl găzduiește; un paradis străin ființei noastre, și totuși atât de familiar.

În ceea ce mă privește pe mine, tind să cred că această perioada reprezintă preambulul destinului implacabil, al decăderii ce definește natura omului. Ca orice început, e aproape necesar să se încline spre perfecțiune, spre un absolut care, deși inerent nouă, se află în afara conștiinței.

Totuși, copilăria la țară și la bloc ramâne, într-adevăr, una dintre cele mai frumoase perioade pe care un muritor de rând are ocazia să le traiască.

A-ți petrece prima parte a vieții în mediul rural are atât avantaje, cât si dezavantaje. Pentru început, aș vrea să menționez că acesta nu este un ghid de supraviețuire: „Cum să scap de clișeica morală a parintilor, pentru că n-am salutat o tanti ce iși trăiește ultima parte a vieții pe banca din fața casei?” Nu, nu intenționez să fac asta, deși este nevoie si de așa ceva intr-un „univers” în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea.

Copilăria la țară

Copilăria la țară este dominată atât de imperativa categorică a lui Kant, în sensul că orice copil, prin istețimea sa, folosește diferite mijloace, pentru a ajunge la un sfârșit (la cireșele vecinului, bineînțeles), cât și de o fericire absolută pentru care existența unui motiv este complet inutilă. Înghețata la 1 leu, campionatele de tenis, fotbal sau chiar handbal ce umpleau nopțile de farmec si vecinii de nervi, zile întregi petrecute pe derdeluș, cu pungi peste șosete, pentru a nu pătrunde apa, prima bicicletă, la pachet cu primul dinte rupt, așteptarea lunii pline în speranța c-o să ne transforme în sirene, împărtirea banilor și-a merelor după ore întregi de colindat și nelipsitul foc de tabără ce ani la rând ne-a mâncat talpa papucilor, sunt doar câteva dintre amintirile ce au dat contur copilariei mele.

Trebuie să recunosc că această perioadă, similară, parcă, cu cea a lui Nică, ajunge să reprezinte un obstacol, mai ales din cauza apariției diferențelor inexorabile menite să izoleze „binele de rău”, copiii de la oraș de cei de la țară. Ceea ce mă bucură însă este că puterea comunicării reușește să blureze aceste discrepanțe false, treptat oamenii, și implicit copiii, devenind oameni și copii, indiferent de mediul în care au crescut.

Din perspectiva unui adolescent înfricoșat de necunoscutul viitorului, copilăria pare a fi conturată de clipe a căror eternitate s-a dovedit a fi doar o plăsmuire, gălăgia efemerului poluând fortuit imaginea unui paradis la capătul căruia se află infernul. Nimic din cele menționate anterior nu se aplică în cazul copilăriei de la țară, acolo unde s-a născut veșnicia (Lucian Blaga: „Veșnicia s-a născut la sat”), unde omul și natura se află încă într-o strânsă și mistică legătură, într-un raport de interdependență ce rescrie originea si anticipează escatologia.

Copilăria la bloc

Copilăria la bloc pentru tinerii din generația mea a fost o aglomerare de ieșiri cu vecinii și copiii din cartier. Mici cățărători în copaci după corcodușe, corcodușe care chiar dacă nu erau coapte ne-au marcat copilăria prin acel gust acru. Sute, mii de sâmburi scuipați în grădină și parcă după atâția ani nu a răsărit vreun corcoduș. Unii au avut norocul de un dud prin preajmă, iar acele dudele roșii pătau orice prindeau. Mi se părea palpitant să curăț nucile de coajă când încă nu erau coapte și să-mi rămână o nuanță verzui-maronie pe mâini.

Deși ușor lipsită de tradiții populare propriu-zise, copilăria la bloc încearcă să le abordeze în disponibilitatea sa. De exemplu, și cei care locuiesc la bloc sărbătoresc Crăciunul cu sarmale, bat ouăle roșii de Paști și uneori le fac chiar cu foi de ceapă roșie.
Locuiesc la bloc și mă bucur că am rude la țară care de mică mi-au trimis mâncăruri specifice sărbătorilor sau carne fără hormoni. Mai ales pentru un copil în creștere este recomandat să nu îi dai mâncare cu prea mulți hormoni, de preferat să fie bio.

Înconjurată de mult asfalt, parcuri și mașini, am fost nevoită să mă joc conform circumstanțelor.

De-a v-ați ascunselea era foarte popular și îl jucam aproape zilnic. Țări și orașe îmi plăcea mult pentru că îmi dezvoltam cultura generală, era distractiv. Serile din fața blocului alături de copiii din cartier, becul cu senzor care se oprea la o mișcare inteligentă din timpul unui joc Duel Masters. Toate jocurile și momentele frumoase alături de cei de la bloc și din cartier ți le amintești cu drag după mulți ani.

Vezi chiar aici un top al jocurilor din copilărie!

Cu toate acestea, sfârșitul a ceea ce numim paradis, copilăria la țară și la bloc, nu e decât o pernicioasă plăsmuire a idealului.

Autori: Lavinia Iliuță și Uifelean Aurora Sofia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi