Fata din oglindă

Fata din oglindă

"în Poezie și literatură" by

Stăteam. Eram pe o pătură în mijlocul grădinii, înconjurată de foi pline de roluri, și mă gândeam la modul în care reușisem să mă îndrăgostesc. Îi desenam contururile feței cu fiecare ocazie pe care o aveam, îi conturam trăsăturile fine, dar ascuțite în fiecare zi. Ea era fata aia de care mulți s-ar îndrăgosti; de care și eu am făcut-o într-un final; de fata din oglindă…

Ea este o imagine interioară a ceea ce gândesc, o multitudine de pixeli într-o formă modelată de trăirile mele. Ea este personalitatea mea ascunsă, holograma creată de mine pentru a avea un model. Și, totodată, ceea ce un singur om a putut citi.

Îmi aduc aminte că am creat-o opus mie: să fie directă, dar să păstreze misterul în vorbe, să fie prietenoasă și dulce, dar să-și păstreze verticalitatea, să poată spune orice și oricum fără regret, să nu-i fie frică și să reușească pe cont propriu împotriva a ceea ce spun ceilalți. Să fie acea persoană adorată de toți, dar nimeni să nu o cunoască.

Ea înțelege totul și îl percepe diferit, are propriile opinii și argumente solide, urmărește din umbră, nu iese în evidență, dar știe mereu ce să spună.

Are un chip sculptat, a cărui frumusețe nu este una specifică, și pielea de culoarea laptelui. Sunt trăsături ce îi scot în evidență fermitatea ochilor pământii și secretele din interiorul lor. Șuvițele ondulate îi conturează claviculele și omoplații. Toate arată ca o perfectă îmbinare a unor piese de puzzle care nu se potrivesc.

Este un înger al nopții și un demon al dimineții, pasionată de crimă, mister, istorie și cunoaștere, o războinică solitară, însetată de iubire.

Uneori mai reușesc s-o văd doar în oglindă. A fost rolul meu preferat. Îmi evidenția detaliile până la oase, detalii pe care nici până atunci nu le mai văzusem la mine. Mă îndrăgostisem pentru prima dată de mine, fata din oglindă și sentimentul acesta îmi oferă o senzație de plinătate mai mare decât oricare alta pe care mi-o putea oferi același sentiment pentru altcineva.

M-am întors în prezent, la foaia mea și grădina din jurul meu. Deși nu mă mai regăseam ca fiind acea ființă din trecut, acel personaj din trecutul meu pe care l-am prezentat în fața lumii pe o scenă, încă mă simțeam îndrăgostită de mine. Nu în modul egoist, care ar fi devenit narcisist, dar în modul în care doar eu îmi puteam oferi asta.

Era diferit. Cicatricile mele nu spuneau povești pe care voiam să le uit, conturau faptul că am reușit să trec peste momente critice; cu greu.

Mâinile mele aspre, care nu puteau oferi o atingere fină, erau dovada unui început jos și a unei munci grele; chiar dacă aveau să rănească superficial pielea altei persoane.

Coregrafiile mele, toți pașii de dans, miile de personaje pe care le-am îmbrăcat: niciodată n-au ieșit perfect, era loc de mai bine, dar pentru restul lumii a fost de ajuns, așa că trebuia să fie și pentru mine, nu să mă autopedepsesc. Înălțimea mea și formele nedemne de un model m-au făcut să mă simt insuficientă, dar, aici și acum, ele sunt partea mea cea mai complexă, și indiferent de ce dimensiuni ar avea ele aș rămâne una dintre ființele frumoase ale Pământului. E o iubire de sine, pe care nimeni nu ți-o poate crea.

Și încă sunt aici. Și încă iubesc ce am făcut, pentru că m-a creat pe mine, ființa de care sunt îndrăgostită înaintea oricui altcuiva. Și cred că ar trebui să te iubești pe tine, fata din oglindă, ca să-i poți lăsa și pe ceilalți s-o facă.

Știu că există cineva care te iubește pentru toate eșecurile tale la fel de mult cum o fac și pentru reușitele tale. Știu că și tu îl iubești la fel de mult. Dar ce-ar fi, ca tu, să te îndrăgostești de tine mai înainte de a o face de altcineva? O să rămâi surprinsă de efectele pe care le poate avea.

Și totuși, el a reușit să vadă asta în mine înaintea oricui. A scris rolul după mine; m-a scris pe mine.

Autor: Adela Tudose
*Publicată în volumul Matrioșka – nouă prozatori adolescenți, editura Tracus Arte, 2018

Tudose Maria Adela are 18 ani și a făcut balet de performanță timp de 12 ani. A început să scrie la vârsta de 7 ani, compunând poezii pentru aniversările mamei și bunicii ei. În timp, a renunțat la a mai scrie poezii și a început să scrie proza (în special descrieri de natură). A primit premii distincte pentru lucrările sale, câteva fiind publicate („Corpuri efemere” – editura MLR, „Fata din oglindă” – editura TracusArte). Totuși, poezia este locul în care se retrage pentru a-și mărturisi sentimentele, iar filosofia, pentru a evada din viața zilnică.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi