Bianca Adam

Bianca Adam (Tequila): bătută, apoi făcută „fumată” pentru că s-a panicat. Ce dracu’, România?!

"în Păreri și opinii" by

Bianca Adam: bătută, apoi făcută „fumată” pentru că s-a panicat. Ce dracu’, România?

Deci ce naiba se întâmplă în lume zilele astea numai Dumnezeu știe. De Colo Bălan s-au lămurit toți, dar cum doamne să o bați pe Tequila în plină zi, pe stradă, pentru că ți-a stricat câțiva centimetri de scară în fața unui bloc pe care îl deții? Tu, fiind antreprenor și „cetățean” al României în 2020. Nu 1800.

Până unde poate ajunge societatea în care trăim? Vă spun eu: în punctul în care sa fii îmbrăcat sport, acoperit total, cu ochii umflați de plâns și roșii, te face să pari un drogat aberant.

Un exemplu recent care îmi susține argumentul „Societate, ești de rahat!” este drama prin care a trecut vloggerița.

Dacă n-ați auzit de fază vă recomand să urmăriți videoul de aici în care Bianca Adam (vloggerul Tequila) povestește cum un dezvoltator tâmpit de blocuri a bătut-o cu o bucată de FIER. Asta după ce prietenul care a venit cu ea a fost lovit cu un telefon în cap. Știu, halucinant. E un argument cât se poate de recent la problemă: lumea e de rahat.

Ea povestește cum, în plină zi, în urma parcării mașinii personale în fața unei săli de fitness (ceva temporar până strada ei să fie reparată de gropi) a fost atacată și bătută în văzul lumii. Ce făcea lumea? Își dădea coate și se minuna de ceea ce vedea în faţa ochilor. Nimic mai mult.

Totul începe cum ea a fost sunată de dezvoltatorul blocului în care se afla sala de fitness și în fața căruia era parcată mașina vloggeriței.

Pe un ton extrem de agresiv i se spune cum că „i-a spart marmura”. Da, acesta este motivul urmărilor. O bucată de marmură stă între un agresor și o fată (cu o înălțime foarte mică și îmbrăcată sport, larg, cu un hanorac cu glugă).

Fiind și persoană publică, e de înțeles faptul că oricine i-ar fi putut întinde o capcană. Una peste alta, fata a ieșit împreună cu prietenul ei ca să clarifice situația. La văzul celor doi, „bătăușul nostru” (sau animalul) a devenit agresiv verbal, Tequila a început să îl filmeze crezând că se va potoli, dar când omul a văzut telefonul a început să o împingă, crescându-i nivelul de agresivitate. Bianca Adam a încercat să surprindă toate acestea cu telefonul, fiind amenințată că va fi băgată sub mașină. Mai mult, bărbatul (dacă acest specimen poate fi numit așa) i-a apucat telefonul și l-a aruncat cu atâta ură în prietenul fetei încât i-a spart capul (a avut nevoie de două copci după). În urma acestor lucruri, ea a alergat după ce l-a stropit pe agresor cu spray cu piper.

S-a pierdut de prietenul ei și a început să ceară ajutor (țin să menționez că nu avea nici chei, nici telefon la ea), intrând într-un magazin apropiat, unde, surprinzător, era și biroul cu angajatele agresorului. Evident, nimeni nu a băgat-o in seamă, persoanele pe care le întâlnea rămâneau doar șocate. Neavând timp de stat știind că prietenul ei a rămas în mâinile tipului, Bianca Adam a plecat înapoi și a fost trasă între blocuri. Deși ea ii dăduse cu spray cu piper în față, bărbatul iese parcă de nicăieri, „cu un fier de vreo 2-3 metri de ăla de construcții […] și mi-l înfige efectiv în picior”. Așadar, și ea, și prietenul ei au fost loviți grav, fără conștiință.

Hai să considerăm ăsta un eveniment izolat. Ce e și mai grav a fost atitudinea oamenilor.

Ignoranța, în primul rând. După ce a fost rănită, a alergat cum a putut în magazine și nu a fost băgată în seamă. Din cauză că nu părea de încredere, zice ea. Era îmbrăcată extrem de lejer, cu un hanorac cu glugă, pantaloni de trening și adidași. E halucinant că din cauza unor stereotipuri de genul, lumea a refuzat să o ajute. Și mai halucinant e faptul că a fost făcută și fumată de către doi clienți dintr-un magazin.

A mers în mai multe magazine, într-o farmacie. Nimeni nimic. Că purta hanorac.

Cred că e mult mai relevant cum se simte o fată în situații de genul. Haideți să vedem ce spune Raluca Vodă:

„Cu siguranță acele persoane (ignoranții sau înapoiații) nu vor citi articolul acesta, însă dragă societate, vreau să vorbesc.

Am ajuns sa îmi fie frică să ies pur și simplu pe stradă, fără obiecții? Să cred că pot fi violată (mulțam’ Colo) doar pentru îmbrăcăminte și vârsta ușor influențabilă pe care o am?

Acum îmi implementez ideea ca pot fi agresată în plină stradă, în ochii unor oameni care efectiv să stea cu mâna în fund și să-și dea coate; să mai și zâmbească. În situații de genul, mă pun de fiecare dată în locul acelei persoane.

A mers după ajutor în diferite magazine, apoi în farmacie, a cerut un amarât de telefon ca să anunțe poliția, însă ghiciți ce, îmbrăcămintea extrem de lejeră (un hanorac lung și o pereche de pantaloni sport) i-a făcut pe oameni să creadă că este o «fumată» sau «ceva soi de boschetar» care aberează, cerându-i-se să se liniștească și să meargă acasă pentru că nu se întâmplă nimic. Stai, ce? Adică e văzută plânsă, vai de capul ei, cerând un telefon, și este crezută o hoață? În ochii societății, oricând ar fi putut fugi cu el.

Dacă nici paznicul, care pentru asta muncește, care e acolo pentru a apăra, nu-și poate îndeplini măcar meseria, de menirea de a fi om nici nu mai vorbesc, atunci nu știu la ce să mă mai aștept.
De ce valoarea stă în îmbrăcăminte și în felul în care arăți? Sunt atâtea întrebări cu care generația asta se confruntă, însă nimeni nu ne poate răspunde cu alte cuvinte decât «Ești mic, nu ai cum să înțelegi!» ”

Apoi, toată situația a ajuns în fața politiei, unde, stimatul domn se comporta ca și cum tot ce a făcut e normal, că „bătaia e ruptă din Rai”. Bianca Adam și prietenul ei erau răniți și traumatizați, aveau nevoie clar de o ambulanță. Bărbatul, fără pic de bun simț, din cauză că se simțea puțin amețit din cauza spray-ului, a fost îngrijit chiar de medicii chemați pentru tineri. Ceea ce e strigător la cer.

E absolut scos din normalitate tot ceea ce se întâmplă.

Violul minorelor devine acceptat, agresivitatea în plină zi și în fața oamenilor se transformă în rutină, iar gurile societății TAC. Unde vrem să ajungem cu permisiunile astea? Ce vrem să demonstrăm? Că putem privi cu mâinile în buzunar cum ne pierdem din drepturi și valori? Dacă da, atunci cu ce rost mai facem pași pe pământ?

Respect Biancăi Adam pentru faptul că a fost om: lasă legea să își facă treaba și nu a publicat numele omului care a agresat-o.

Autori: Raluca Vodă și Emilian Horea

Bună, mă numesc Raluca și nu, nu sunt critic de modă. Dar am 16 ani și o sete excesivă de drept. Mă înclin cât de tare pot spre această latură a justiției și am născut un vis arzător: biroul propriu de avocatură. Momentan îmi trăiesc viața de licean la filologie, îmi dezvolt pasiunea pentru proză și opinie, iar dacă vei fi atent pe medalionul meu, vei observa o aspirație spre poezie. Sper ca ceea ce citești din partea mea să te facă să spui „Fata asta chiar trebuie citită!”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi