Educația sexuală în școli- respingere și condamnare din partea BOR
După lupte magistrale duse cu sistemul, suntem în sfârșit pe cale să intrăm „în rând cu lumea” din punct de vedere al educației sexuale. În zilele trecute, Camera Deputaților a adoptat proiectul care prevede predarea educației sexuale în școli. Imediat după, BOR a venit cu declarații care nu surprind, dar dezamăgesc din nou tinerii care se identifică cu religia, printre care mă număr și eu.
„Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru intreaga viață”, declară reprezentanții BOR, conform evz.ro.
Educația sexuală nu se bagă pe gât!
Țin să precizez că, așa cum ne spune proiectul de lege proaspăt adoptat, ora de educație sexuală în școli va purta numele de „educația sanitară”, și va fi predată doar cu acordul părinților. În orice caz, nu vor veni adulți să le arate copiilor poziții sexuale în power point.
De ce educație sanitară? Pentru că așa se evidențiază odată pentru totdeauna scopul cursului. Așa cum se întâmplă deja în țările civilizate, copiii vor învăța că e ok să își pună întrebări, și că e și mai ok să caute răspunsuri. Vor învăța și unde să caute răspunsurile respective, astfel încât să nu fie îndrumați greșit.
De ce probleme ne poate scăpa educația sexuală?
La momentul actual, majoritatea copiilor au parte de educație sexuală pe internet, prin filmele pentru adulți și de la prietenii mai mari. Ajung să creadă că nu e în regulă să ceară sfaturi de la adulți, pentru că ar da de belele.
Și așa se expun fix belelelor. Ajung să ia exemple de la toți necunoscuții, care mai de care mai deșanțați. „Colo” este exemplul perfect în cazul acesta. Poate pentru BOR, care reprezintă o religie a iubirii și a respectului, e mai bine să se știe că fetele care se îmbracă sumar merită violate decât să se știe că înainte de orice acțiune e nevoie de consimțământ.
Poate numărul de mame minore din România nu reprezintă un strigăt la educație pentru conducerea BOR
România e pe locul I în Europa la numărul de mame minore. Abia asta le răpește inocența.
Iar cea mai mare problemă este că, pentru majoritatea, vina aparține în totalitate bietelor fete. În loc să conștientizăm că educația i-ar ajuta pe adolescenți să se păzească de sarcini nedorite sau boli transmise sexual, e mai ușor să dăm vina pe niște copii care nu aveau de unde să știe.
Pentru că și adolescenții sunt copii. Iar pentru un copil, doar „nu face asta” nu e de ajuns.
Nu e nevoie de facultate să știm că orice copil vrea să experimenteze, și că „NU” înseamnă „Da, dar pe ascuns”. De aceea cred că educația sexuală i-ar ține departe de contacte nedorite, în loc să îi atragă. Pentru că dacă nu e interzis, dacă nu mai e tabu, deja devine plictisitor.
Diferența dintre educația pe PornHub și educația din clasă
În clasă, copiii și adolescenții vor învăța că urmează să se schimbe major. Și că asta e perfect în regulă. Că sunt pe cale să devină adulți, dar că nu trebuie să îi sperie asta.
Vor afla despre schimbările atât fizice, cât și emoționale. Vor afla cum să se păzească de belele, indiferent dacă sexul este marital sau premarital. Și, cel mai important, vor conștientiza importanța consimțământului, a respectului, a egalității.
Copiii vor fi feriți de o imagine greșită asupra tranziției de la copil la adult. Vor ști mai bine să deosebească binele de rău și să nu se mai ia după cine apucă.
Mă identific cu credința, nu și cu reprezentații
Pentru că știu că religia mea este despre iubire și respect. Știu că nu e despre arătat cu degetul, ci despre înțelegere. Și pentru că nu e păcat să știi, e păcat să te arunci în probleme fără să fii documentat. Nu își pierde nimeni inocența dacă știe realitatea.
Mi se pare că reprezentanții BOR nu mai știu cum e să ai 13-14 ani și să îți pui întrebări la care să nu ți se răspundă. Nu conștientizează că dacă „pe vremea lor mergea așa”, acum, în era vitezei și a informației, nu mai merge așa.
Dar eu continui să practic credința cu care am crescut, aceea a înțelegerii și a respectului, acea credință care îmi spune că „numai Dumnezeu ne poate judeca” și care ne învață să căutăm binele aproapelui.
