jocuri ale copilăriei

Top 5 jocuri ale copilăriei care nu s-au demodat niciodată

"în Dosarul Săptămânii" by

Unii dintre noi am avut parte de o copilărie petrecută la țară, pe când alții ne-am petrecut o bună bucată din viață doar în fața blocului. Un lucru este însă cert. Timpul nu așteaptă după nimeni, ci trece în goană pe lângă noi toți. Acesta lasă în spate amintiri pe care le-am creionat pe vremea când ne cădea primul dinte, pe vremea când o așteptam cu sufletul la gură pe Zâna Măseluță să ne pună un bănuț sub pernă. Deși nu am reușit să ne întâlnim cu ea, am cunoscut de-a lungul anilor diverse personaje care ne-au invitat la joacă. Nici nu era nevoie să mai strige după noi la geam, căci știam deja că ne așteaptă nerăbdători. Cu cine ne-am întâlnit mai exact? Haide să facem o scurtă oprire în timp și vei afla! Top 5 jocuri ale copilăriei care nu s-au demodat niciodată

„Hoții și vardiștii” este jocul pe care majoritatea oamenilor l-au jucat, chiar dacă sub diferite nume.

Acesta nu există doar în lumea celor mai tineri dintre noi, ci se transpune și în activitățile adulților. Copiii au propria oglindă prin care văd lumea. Cu toate defectele existente în prezent, cei mici reușesc din nou și din nou să creeze realități alternative. Care este diferența dintre „Hoții și vardiștii” sau un meci de paintball sau airsoft? Acest fel de joc, care continuă și după limitele de obicei distrugătoare ale maturizării, este dovada clară că undeva, în adâncul nostru, vom avea întotdeauna copilul acela pe care l-am crezut uitat sau dispărut.

„De-a v-ați ascunselea” a fost și va rămâne întotdeauna un clasic printre zecile de jocuri ale copilăriei.

Ne amintim cu toții obositoarele numărători până la 10 sau chiar mai mult. Încercam să le scurtăm pe cât putință, accelerând ritmul sau sărind peste câteva numere. Dacă ai impresia că trișatul se oprește doar la acest aspect, va trebui să îți amintesc că te înșeli amarnic. Din când în când, mai trăgeai și tu cu ochiul la cine, unde se ascunde. Deseori, ieșeai din zona prestabilită căutării, încercând să găsești locul perfect pentru a te ascunde.

Nu voiai să fii tu cel care numără, nu-i așa? Dar cine sunt eu să te judec? Fiecare dintre noi am gustat din plin distracția acestui joc, apelând la fel și fel de mijloace, unele corecte, altele mai puțin. Important este cu ce am rămas după, și anume cu o perioadă colorată, ce nu mai vine înapoi. O perioadă plină de amintiri.

„Omul negru” este un joc al copilăriei care aduce un plus pe lângă elementele de bază ale jocului „prinselea”.

Acesta e asemănător cu „Baba oarba”, ambele jocuri aducând o doză de suspans celor implicați. În timpul jocului, este aleasă o persoană care va deveni omul negru și un ajutor al acesteia. Se alege o oră, jucătorii vor forma un cerc și vor cânta, iar mai apoi începe adevărata aventură. Farmecul acestui joc constă în rapiditatea de a analiza lucrurile din jurul tău și de a acționa conform acestora, dezvoltându-ți astfel un bun simț al observației. În momentul în care se ajunge la ora prestabilită, ești doar o altă pradă pentru omul negru, iar cel mai rău lucru pe care îl poți face este să te blochezi, devenind o țintă sigură. Ce poți face în tot haosul creat? Fugi! Fugi cât te țin picioarele și oriunde vezi cu ochii, în orice direcție. Dar cel mai important? Distrează-te din plin, fără a te lăsa prins.

„Adevăr și provocare” a devenit, în rândurile copiilor, un joc purtător imaginii rebelității.

Când spun rebelitate, mă refer la gândurile copiilor care zboară ca un porumbel prin colivie. Jocul își schimbă aparența cu fiecare grup de vârstă al participanților, însă esența rămâne aceeași. E o modalitate de a fi puternic față de ceilalți, dar ținând minte că această forță e temporară și cu două tăișuri. E un joc care cere inventivitate de grad înalt pentru diferitele întrebări și provocări și, spre deosebire de multe alte jocuri, o inventivitate care să fie constantă, astfel încât copiii vor rămâne interesați și dornici să continue. Orice vârstă ai avea, probabil este o petrecere în viitor, care se va dovedi momentul perfect pentru o astfel de activitate.

„Împărate, împărate, câți pași îmi dai? ” este un joc mai rar întâlnit decât cele prezentate mai sus, însă îi vom oferi și lui atenția cuvenită.

Acesta ne oferă o modalitate mai jucăușă de a ne dezvolta creativitatea, punându-ne la dispoziție toate cuvintele necesare pentru a-l impresiona pe Împărat. Jucătorii vor sta la o distanță de câțiva metri față de Împărat, iar în funcție de ce născocesc copiii pe moment pentru a-l încânta pe acesta, vor primi un anumit număr de pași de animal, în față sau chiar și în spate. Jocul în sine poate fi cunoscut sau jucat sub mai multe forme, însă orice versiune ar avea, acesta continuă să reprezinte pentru mulți copii o oportunitate de a-și crea amintiri memorabile alături de persoanele dragi din copilărie.

Acum că am enumerat câteva dintre jocurile clasice ale fiecărei copilării, putem observa clar cum multe alte activități își arătau fața în trecutul nostru sub diferite forme și cu nenumărate denumiri. Într-un fel, fiecare rundă a fiecărui joc este identică una cu cealaltă, dar prichindelul care se ascunde pentru a mia oară de prietenul lui, sau cel care trage cu pistolul lui din bețe al o sutălea glonț, îți va povesti fiecare ieri cu o altă fervoare.

Cât pentru ziua de mâine, își va alege un alt rege sau va pune o altă provocare, pentru ca totul să continue exact la fel. Probabil aceasta este cauza pentru care copilăria e cea mai frumoasă perioadă, pentru că va veni ziua în care rutina aceasta ludică se va termina. Dacă ar fi ca fiecare joc să existe într-o pată de culoare, viața de la începutul călătoriei în timp a oricărui om ar avea fiecare nuanță a fiecărei culori. Jocurile sunt dovada că imaginația are limite doar în intelectul uman, ci nu în ea însăși.

Autori: Alexandra Dumitriu și Bianca Bândilă

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi