Mă vezi, dar mă simți

Mă vezi, dar mă simți?

"în Poezie și literatură" by

Mă vezi, dar mă simți? A fost prima întrebare și ultima pe care ți-am adresat-o.

Primul pahar de Martini m-a ajutat să-ți uit gustul buzelor, iar al doilea parfumul, mă gândeam să-l beau și pe al treilea, dar eram conștientă că nu mai plecam cum am venit, și anume singură .

Muzica îmi ținea mintea ocupată în timp ce băiatul de la bar îmi memora vocea vioaie.

Și eu mi-o aduc aminte ca fiind una melodioasă, dar mereu îmi spuneai că ochii sunt centrul Universului tău. Mințeai frumos, iar eu mințeam paginile albe din caietul prăfuit uitat în biblioteca veche.

Fiecare-și încerca norocul, dar tu parcă te-ai născut cu el.

-Ești de aici? a întrebat el cu un zâmbet strălucitor ținând strâns de paharul cu whisky.

-Vin de departe. I-am răspuns, cu o anumită aroganță, sorbind încă o gură din băutura mea .

-Și ce caută o domnișoară delicată ca tine așa departe de casă? mi-a arătat dantura perfectă asemenea unui vampir ce-și avertizează prada că e a lui.

Îl vedeam precum o fantomă, dar îl simțeam ca un întreg. Nici nu era ca ceilalți, avea o cămașă descheiată la primii doi nasturi de parcă cu greu o băgase să stea frumos în pantalonii negri de blugi și bocanci. Ăsta era elementul din care puteai să juri că atunci când iese pe ușile acelui local avea să-și smulgă cămașa și să îmbrace un tricou acompaniat de o geacă de blugi.

Nu era un prinț, nu era nici măcar un vagabond. Era el, iar asta m-a făcut să-l întreb.

Dacă vrei să citești un articol despre bărbatul ideal, dă click aici.

-Mă vezi, dar mă simți? l-am întrebat brusc răsucind paharul pe jumătate gol, învățasem în decursul acestor zile că nimeni nu-ți este prieten, iar singură în viață ți-e greu să treci, fără cineva care să-ți simtă suferința și disperarea.

-V-am simțit de la primul pahar domnișoară, de aceea aș dori să însoțiți un străin într-o călătorie nocturnă.

Al treilea pahar l-am băut de dor răsucind cuțitul în rană, agravând amețeala. Știam de atunci că, acceptând oferta ta, mi-ai fi luat sufletul cu tine. Tocurile au lovit cu putere podeaua barului atrăgând atenția barmanului și a unui bărbat ce stătea la două scaune depărtare. Simțisem greață, iar faptul că acel bărbat se ridicase vrând să înainteze spre mine îmi agravase starea de frică. Voiam să fiu singură, dar știam că nu o să reușeșc să merg nici doi pași. Băutura nu era de mine, iar stomacul mă urăște că n-am băgat în gură măcar un cartof din meniul ce-l cumpărasem de la McDonald’s.

-Vă simțiți bine? vocea aceea îmi era necunoscută.

-I-am chemat un taxi, condu-o tu, te rog. Acesta era Alex, barmanul.

Aveam să cred că mă distrug pentru a mă răzbuna pe tine, dar tot ce făceam era să-i distrug și pe ceilalți.

Am simțit un material pufos peste umerii mei gândind că e geaca de blană pe care i-am furat-o prietenei mele din garderobă, apoi am pornit, ținându-mă de brațul unui necunoscut, exact ca în aceea seară, precum în noaptea în care m-am îndrăgostit.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Freamăt boreal

Freamăt boreal

„Îmi erai ritmul infinitului Și rima somnului veșniciei”
Derulează înapoi