Ignoranța și nepăsarea în vremea pandemiei vin chiar din partea mai marilor nume ale României!
Potrivit celor de la ProTv, Ludovic Orban și-a serbat ziua împreună cu liderii Guvernului României, pe 25 mai, când, din câte știu eu, restricțiile și Coronavirusul încă existau.
Oricum, o așa zi trebuie printată, așa că a fost făcută și o fotografie, chiar în timpul programului. Acolo îi putem observa pe premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Lucian Bode și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Adevărați prieteni ce s-au unit într-o așa zi mare…
După cum se poate vedea, nu se respectă nimic. Distanțarea socială a fost uitată acasă, iar măștile hibernează pe birou. Fumatul e la ordinea zilei, astfel încât Ludovic Orban se bucură de această „libertate”, Aurescu, de asemenea, își savurează trabucul. Ministrul Economiei nu se lasă mai prejos și sărbătorește alături de un pahar în care se află cel mai probabil o bautură alcoolică. Minunat cadru!
În postarea care a devenit ulterior virală pe rețelele sociale, Eugen Teodorovici a scris că imaginea a fost surprinsă în biroul prim-ministrului României și, surprinzător, cere demisia demnitarilor.
Iată ceea ce susține el:
„Din confortul mașinii condusă de ofițerul SPP și din siguranța vilei Lac 2, plătită tot din banii contribuabililor, pentru care nu sunt capabili să găsească soluții de redresare economică, în timp ce romanii mor de COVID-19, își pierd locurile de muncă, capitalul românesc așteaptă masuri pentru salvare și relansare economică, Orban și gasca lui de hoți și trădători de țară fumează, consumă băuturi alcoolice și își ghiftuiesc burdihanele, culmea…în birourile instituțiilor publice pe care le conduc.”
Replica prim-ministrului Orban nu a întârziat să apară, așa că s-a autoapărat astfel:
„Nu ştiu despre ce e vorba, când o să umblu, o să mă uit. Acuma m-am dat jos din avion, am fost plecat la Mureş şi la Maramureş, habar n-am. Ştiu eu în ce poză apar? Şi ce să fac? Asta e! Dacă e o poză, e o poză. Asta e”, declarat premierul acesta vineri seară, pentru MEDIAFAX.
Premierul Orban cu iguranță nu știe încă despre ce este vorba, dar când o să vadă, poate să se gândească și singur că a fost prins pe picior greșit și că ochiul presei e vigilent și vede tot. Mai ales, el va realiza că înșiși miniștii de la PNL fac parte dintr-o captură de zile mari, ruptă parcă din filmul american „Nașul”.
Acum sincer vă spun, îmi vreau și eu ziua de naștere înapoi. Poate, cine știe, o voi sărbători la fel ca liderii Guvernului României.