șefe de promoție

Discursul nerostit al unei șefe de promoție: „Suntem generația de sacrificiu!”

"în Păreri și opinii" by

Astăziam participat la ora de dirigenție festivă, care s-a desfășurat pe zoom… Nu este nici pe departe ce mi-am dorit atunci când am pășit în clasa a IX-a, darămite în clasa a XII-a. Acest articol este omagiul unei șefe de promoție pentru generația 2020, generația cu 3,5 ani de liceu, generația COVID

Nu știam la începutul liceului că voi fi cea care va reprezenta clasele a XII-a în calitate de șefă de promoție, dar, de când am aflat, parcă durerea pierderii festivității a fost și mai mare. Așteptam cu nerăbdare să cânt „Ani de liceu” (melodia pe care o ascult acum pe fundal), să plâng de fericire că am terminat 12 ani de școală în care nu am fost altceva decât niște cobai. Să fiu fericită că îmi văd pentru ultima dată toți profesorii. Să fiu mândră de mine că am reușit să trec de materiile insuportabile, că nu m-am dat bătută.

șefe de promoție
Clasa mea, a XII-a E

M-ați obligat 3 ani să stau să privesc alte clase cum au absolvit și când a fost momentul nostru, ni l-ați luat!

Ieri, ar fi trebuit să fie festivitatea mea și spun A MEA, ca un strigăt al elevilor claselor a XII-a, care așteptau finalul ăsta. A MEA, pentru că am muncit. A MEA, pentru că am suportat. A MEA, pentru că reprezintă un final atât de dorit, dar și promisiunea unui început diferit. A MEA…

Și tot ieri, ar fi trebuit să îmi văd părinții, care au fost mereu lângă mine, plângând de fericire că și-au văzut copilul răsplătit pentru munca sa. Că și-au văzut copilul care a refuzat în clasele primare la ieșiri, pentru că mergea la olimpiade. Copilul care la gimnaziu a fost dat la o parte doar pentru că „lua note mai mari la matematică”. Copilul care în liceu a trăit și s-a dezvoltat într-o persoană gata să descopere lumea. Ar fi trebuit să fie festivitatea absolventei lor, un moment pe care l-au așteptat de când eram în clasa I și am luat pentru prima dată premiul întâi. Trebuia să fie festivitatea pentru care aveau emoții, festivitatea unei șefe de promoție.

șefe de promoție
Ora de dirigenție festivă… pe Zoom…

Discursul nerostit al unei șefe de promoție: „Suntem generația de sacrificiu!”

Nu voi începe cu vechile formulări de tipul „Ne-am adunat astăzi aici, în mediul online,… (puțin modificată după situație, ce e drept)”.  Nu mă consider o persoană ipocrită, așadar în discursul de astăzi, nu voi vorbi doar despre bucuriile pe care le-am avut în 4 ani de liceu. Greșeala mea, în 3,5 ani de liceu. Vreau să vă spun că sunt fericită că văd atât de mulți absolvenți ai claselor a XII-a. Sunt fericită că peste tot pe internet văd poze cu atât de mulți absolvenți. Sunt mândră de voi, sunt mândră de noi, sunt mândră de fiecare absolvent din generația 2020, pentru că a trecut prin liceu, în ciuda experimentelor făcute de cei care nu ne ascultă, așa-zisul Minister al Educației. Sunt fericită chiar și pentru cei de peste hotare, pentru curajul și originalitatea de care dau dovadă.

Am fost și suntem generația de sacrificiu!

Pe noi, au fost testate pentru prima dată Testele PISA, nouă ni s-a schimbat modul de admitere în clasa a opta prin modificarea procentului mediei de pe cei patru ani, noi am testat renumitele Simulări Grilă, noi am rămas și fără vacanța intersemestrială. Miniștrii Educației au fost schimbați mai repede decât am schimbat eu caietele la istorie. Iar deciziile în legătură cu viitorul nostru… ei bine, la fel de schimbătoare ca ei. Nu o să uit niciodată cum doamna profesoară, nu o să menționez care, ne spunea: „Nu știm ce mai schimbă de la Minister. Așa că învățați tot ce puteți. Se joacă cu Bacalaureatul vostru cum vă jucați voi cu mingea”. Și mă gândesc astăzi la dânsa și nu pot decât să îi dau dreptate.

Uite Bacul, nu e Bacul! Pe principiul, „Ai, n-ai mingea, tragi la poartă!”

Nimic nu a fost mai nesigur decât a fost situația Bacalaureatului nostru. Examenul maturității în limbajul popular, acest examen nu dovedește nimic concret. Da, vreau note mari și nu voi nega asta niciodată, dar le vreau, pentru că am nevoie de ele, ca să dau la facultatea pe care o vreau încă din clasa a II-a. Cu competențe, fără competențe, cu toată materia sau cu jumătate, cu 10 elevi în clasă, cu 30, un singur lucru rămâne același: lipsa de organizare.

Efectul indiferenței lor, momentele noastre furate…

Nu o să vă mint, dar de prin ianuarie de când am văzut o salopetă drăguță am știut ce voi purta la pozele cu gașca mea de prieteni. Mă gândeam ce o să port la banchet încă din februarie: rochia de la majorat și apoi ceva lejer, ca să mă pot distra cât mai mult. Și sunt sigură că nu sunt printre puținele fete care au așteptat momentul ăsta. Nici măcar nu este vorba de haine.

Este vorba despre ultima petrecere și nu exagerez! ULTIMA PETRECERE când ești cu gașca ta nebună din liceu pe care nu o să o mai prinzi probabil în aceeași formulă. Și știm cu toții că asta se întâmplă, doar cabanele de Revelion se organizează cel mai greu în liceu. Ultimele momente alături de profesori. Băieții așteptau banchetul doar ca să mai facă o beție cum se cuvine înainte să își decidă viitorul. Și nu e nicio problemă cu asta.

șefe de promoție
Clasa mea, a XII-a E, la un majorat

Dacă nu acum, atunci când? În toamnă, ni s-a spus…

Am întrebat. Ni s-a răspuns. „Oare, festivitatea noastră? Nu o putem organiza cândva în viitorul apropiat?” Răspunsul „În toamnă, o să încercăm să facem ceva.” Cu un zâmbet amar, am dat din cap în semn de aprobare și am renunțat la idee. Cu toții știm că nu se va mai întâmpla nimic. Așa că o să las coșul de flori pe care îl aveam, undeva prin pod, la dorința mamei. Florile pe care trebuia să le împart cu zâmbetul pe buze, stau acum în florării și așteaptă un trecător. O să mai țin cuvintele pe care voiam să le dăruiesc profesorilor care mi-au fost alături până în toamnă când mă voi duce în vizită. Nu am de gând să o mai lungesc, acesta este finalul.

Ne-ați furat, de fapt, cele mai frumoase momente ale liceului. Să cântați voi „Ani de liceu!”. Noi nu mai avem când…

Ne-ați luat absolvirea fără să vă pese.  Am văzut un articol, pentru care au dat declarații colegii mei de echipă. Au sărit gardul, ca să intre în curtea școlii. Au fost ignorați. Și peste tot în țară este așa. Ați închis porțile liceelor și ați rupt cel mai așteptat moment, dar cafenelele sunt deschise. Terasele… la fel. Barurile, plajele, parcurile, tot este deschis. Dar curtea liceului, nu. Și ca mine sunt mulți și nu doar șefi și șefe de promoție, ci

elevi pentru care poarta liceului a fost astăzi închisă…

șefe de promoție
Eu și gașca mea de prieteni…

Absolvenții claselor a XII-a au renunțat la festivitate, ca să păstreze „distanța socială”. Este în regulă, majoritatea oricum vor păstra distanța și față de țară.

Probabil, discursul unei șefe de promoție nu ar fi fost cu nota aceasta a „festivității neținute”, dar în mare, ar fi sunat la fel. Știu că altfel nu s-a putut. Nu sunt inconștientă. Știu că sănătatea contează și a contat mereu cel mai mult. Așa că vă rog din suflet să nu îmi lăsați comentarii cu „Ești egoistă! Te gândești doar la tine!”. Nu este adevărat, dacă era așa, două luni, mă plimbam, nu stăteam în carantină. Și da, știu și că cei mici de clasele a opta sunt în aceeași situație.  Nu este un strigăt contra măsurilor luate, este un strigăt împotriva indiferenței. Ieri, s-au anunțat măsurile de relaxare, care permit evenimente de până la 500 de persoane. Liceul meu are aproximativ 200 de absolvenți. Vă las pe voi să trageți concluziile.

Atât s-a putut… Pentru absolvenții claselor a XII-a, generația de sacrificiu, așa cum este supranumită, vă las mai jos melodia pe care nu ați putut să o cântați la careu. Cântați-o cu clasa voastră, faceți o ieșire, sunați-vă pe video. Știu că voi veți găsi mai multe soluții decât au găsit liceul vostru și, implicit, sistemul nostru de învățământ.

ADIO,

Ani de liceu,
Cu emoții la română
Scumpii ani de liceu,
Când la mate dai de greu.
Ani de liceu,
Când ți-i soarele în mână,
Și te crezi legendar Prometeu…

Elevă a Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg iubește literatura. Cu dorința de a scrie cât mai mult, s-a alăturat echipei POV21 pe data de 30 aprilie 2019. Este îndrăgostită de sentimente, natură și umanitate, fire analitică și realistă continuă să scrie despre ceea ce vede în jur.

5 Comments

  1. Ei bine, asta e doar inceputul, e doar inceputul de a fi dezamagit(a) si furat de catre societate, cu anii o sa constati, probabil ?!, ca o sa fii furat, mintit si batjocorit de catre societate, minister (toate ministerele) mai mult decat ti-ai imaginat tu pana acum (gen: M). Si daca nu o sa faci nimic deosebit fata de profesorii tai, o sa fii, cu siguranta, aceeasi persoana care va munci din supunere, si nu din dorinta de a munci corect, pentru ca asa trebuie si pentru ca asa e bine. Ministerul pe care dai vina e format si din profesorii de la catedra, fostii tai profesori, o mare parte din vina, pentru delasare, in decursul a 20 – 30 de ani, o au si ei.

    • Acum o eternitate, in ultima zi de scoala, am scris pe tabla “Liceu – cimitir/ Al tineretii mele” si m-am pozat la catedra, pe acest fundal. Desi eram o eleva foarte buna, am plecat fara sa ma uit in urma, convinsa ca acesta era adevarul absolut. Intre timp, fara nicio interventie exterioara, mi-am reconsiderat pozitia si mi-am recuperat afectiv acesti ani esentiali pentru destinul nostru, laolalta cu institutia scolara – cu exigentele, revoltele si toata populatia ei. Experienta de viata mi-a demonstrat ca
      realitatea nu e neagra, cum o vedea Bacovia (care, sper ca va amintiti de la romana, avea optica afectata de o apasatoare maladie psihica), gri (cum o percep multi adolescenti a caror forta intelectuala nu e stimulata suficient) sau roz(cum declama adeptii gandirii pozitive); e multicolora, iar daca vedem lucrurile intr-o culoare dominanta, inseamna ca ne-am pus oarece ochelari pe nas. Daca vrem sa ne victimizam, OK, vom gasi intotdeauna motive. Generatia parintilor mei a facut scoala in timpul razboiului, cand nu existau manuale; pleiada intelectualitatii parasise catedrele si era pe front; dupa doar cativa ani, multi dintre supravietuitorii frontului si tifosului exantematic vor pieri in lagarele de munca sau in puscariile comuniste. O colega de liceu a mamei, fiica directoarei, a fost arestata si a murit din cauza… unui volum de Eminescu. Pe atunci, geniul nostru national era interzis din cauza “Doinei”. Eu m-am ridicat pe vremea cartelelor de alimente si am avut, in 4 ani de liceu, o singura servieta si doua uniforme, purtate, fiecare, zi de zi, pana s-a rarit tesatura. Asa eram cu totii. Profesorii erau exigenti; examenele erau teribile; bacul era o piatra de incercare, iar admiterea la facultate, o performanta. Ma intreb: cati elevi de azi ar “supravietui” unui astfel de mediu, daca absenta ceremoniilor pe timp de pandemie ne creaza zvarcoliri atat de crancene?
      Se schimba prea mult azi regula jocului in scoala? Daca e ca scoala sa pregateasca tinerii pentru viata, atunci dinamismul e prima regula, iar fixismul sau supraprotectia la efort si adaptare, reteta de esec. Cu totii trecem printr-o situatie fara precedent si incercam sa-i facem fata cat putem mai bine. O spun eu, simplu cetatean. Se fac greseli – desigur, din pacate. Dar nu va bosumflati pe scoala, luata in bloc, ca parca voua nu va plac stereotipurile si sabloanele. Aveti atatia profesori empatici si dedicati; cooperati, initiati proiecte; faceti voluntariat social in loc sa pretindeti, dand din picior, asemeni d-lui Goe in asteptarea trenului:”De ce nu vine? Eu vreau sa vina!” Concluzie: fiecare generatie isi are luptele sale de dus. Antrenati-va sa supravietuiti in viata de adult, cand veti avea responsabilitati dincolo de propriul vostru destin.

  2. Fără supărare, dar cred că exagerezi foarte mult cu privire la această “suferință”. Este de o prostie piramidală să spui că aceste festivități nu au loc din cauza cuiva. Avem ghinionul să trăim aceste momente unice fără să sărbătorim, dar acest fapt nu este o tragedie. Să nu ne plîngem de milă dacă nu avem de ce. Eu țin morțiș să empatizez cu cei care au pierdut persoane dragi în lupta cu noul Coronavirus, deoarece aceea este o dramă adevărată, nu o festivitate ratată. Haideți să nu mai fim copii și să învățăm din ceea ce ni se întîmplă.

  3. Foarte frumos Miruna, te inteleg foarte bine, ma bucur ca te-am cunoscut si ca am avut ocazia sa dau primul 10 din cariera mea la un concurs de istorie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi