am învățat să mă iubesc

De când am învățat să mă iubesc

"în De simțit/Psihologie & Relații" by

Trăind într-o eră acaparată de social media, am ajuns să mă complac în ideea unor embleme ale perfecțiunii. Mi-am ales idoli din diferite domenii, mi-am stabilit obiective raportate la viața altor oameni care, într-un timp, mă motivau, iar când așteptările mi s-au desprins de realitate, au apărut tot mai multe întrebări cu privire la cine sunt. Am picat într-un overthinking parcă interminabil și cu fiecare zi ce trecea îmi găseam tot mai multe defecte. Nu pot să spun că mă uram, dar nu eram mândră de cine am devenit. Dar de când am învățat să mă iubesc…

De când am învățat să mă iubesc… timpul a prins culoare.

Obișnuiam să-mi irosesc zilele de parcă aș fi nemuritoare. Nu realizam că, odată cu fiecare gând negativ, mi se scurgeau clipe irecuperabile din viață. Eram blocată în propria minte, unde trecutul și viitorul se luptau, iar prezentul nu se voia trăit.

Primul obstacol în fața cunoașterii de sine eram chiar eu. Viața îmi părea nesfârșită. Moartea-mi părea un concept atât de îndepărtat încât îmi permiteam să arunc clipele pe fereastră. Dar, la sfârșitul fiecărei zile, eram doar eu și un bagaj gol, lipsit de amintiri frumoase.

Acum fiecare secundă contează. Am adoptat o gândire pozitivă cu privire la viața mea și de atunci, timpul are o altă valoare. Dimineața mă trezesc cu zâmbetul pe buze, iar seara, în general, adorm citind.

De când am învățat să mă iubesc… am început să-mi creez amintiri.

Fiind atât de sigură pe omul care am devenit, mi-a fost ușor să mă deschid unor noi aventuri. Am cunoscut oameni minunați, am creat noi conexiuni și le-am întărit pe cele vechi. Mi-am dat șansa să mă distrez, am lăsat la o parte filmele și serialele care-mi erau scuze să stau în casă de fiecare dată când mă chema un prieten în oraș.

De când am învățat că momentele frumoase nu sunt apreciate până nu devin amintiri, n-am mai lăsat nicio oportunitate să-mi scape printre degete. Am învățat să-mi trăiesc fiecare clipă, să-mi zâmbesc fiecare zâmbet, să-mi cânt fiecare cântec, să-mi plâng fiecare lacrimă și, mai ales, să-mi iubesc fiecare insecuritate. M-am lăsat să visez, să creez, să-mi transpun sufletul în artă, pentru că toate astea mă completează.

De când am învățat să mă iubesc… mi-am făcut din hobby, pasiune.

Fiind în permanență prinsă în propriile gânduri, nu îmi găseam niciodată motivația. Lucrurile pe care cândva le făceam cu ușurință, atunci îmi păreau imposibile. Mă blocam de fiecare dată când aveam o foaie în față și încercam să desenez, de fiecare dată când țineam chitara în mână și degetele nu cooperau. Lipsa de chef de viață mi-a afectat atât de mult pasiunile, încât credeam că nu o să le pot recupera vreodată.

Dar de când m-am concentrat mai mult pe cine sunt și ceea ce vreau să fac, pasiunile au prins din nou contur. Mi-am amintit satisfacția pe care o simțeam când vedeam rezultatul a ore întregi petrecute în fața unui birou, ore în care uitam și să mănânc la cât eram de prinsă în lumea mea. Odată cu desenul, mi-am redescoperit și pasiunea pentru muzică. Nu realizam cât de mult iubeam ceea ce fac până nu mi-am pierdut și ultimul stop de motivație, iar când mi-am dat șansa să mă redescopăr, am revenit la viață.

De când am învățat să mă iubesc, am început să trăiesc.

Eram tot timpul în căutarea a ceva ce putea să-mi schimbe viața. O persoană, un eveniment, o pasiune. Cine ar fi crezut că singurul care putea să-mi schimbe viața era chiar omul din oglindă.

Un om plin de defecte, dar atât de autentic…

Am ajuns să iubesc toate amintirile care cândva îmi umpleau nopțile de lacrimi, pentru că nu pot spune că mă iubesc, urând experiențele care m-au modelat. Regretele nu au dispărut. Există momente când pur și simplu cedez și mă demoralizez, dar reușesc să mă ridic. Tot ce am trăit până acum, toate deciziile proaste, toate cuvintele rostite în momente nepotrivite, m-au făcut cine sunt acum; un dezastru frumos, dezordonat, plin de iubire și zâmbete. Am găsit soarele dinăuntrul meu și de atunci nu încetez să strălucesc.

Am devenit propriul idol în viață, mi-am stabilit propriile obiective și de atunci reușesc să fiu un om mai bun, atât cu mine cât și cu cei din jurul meu.

Te-ai gândit vreodată cum un strop de încredere de sine ți-ar putea schimba viața? Atunci articolul acesta e pentru tine!

Ello, eu sunt Andra, sunt din Fălticeni și studiez la Colegiul Național Nicu Gane. Sunt o persoana foarte creativă, pun suflet în absolut orice fac și încerc să mă autodepășesc tot timpul. Am un simț al umorului dezvoltat, iubesc să îmi fac prieteni noi, să socializez și să ascult poveștile, ideile oamenilor. Cât despre pasiunile mele: cititul, scrisul, muzica, video editing și tot ce ține de artă în general. Sunt un potterhead convins și iubesc filmele și cărțile fantastice.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi