George Floyd

Cazul lui George Floyd ne arătă cât suntem de nedrepți

"în Păreri și opinii" by

Notă: Ceea ce urmează este strict opinia și interpretarea mea subiectivă a cazului George Floyd. Nu reprezintă o știre și nici nu are pretenții de obiectivitate!

E luni seara. Ora 20:00. Un afro-american din Minneapolis (Minnesota, S.U.A.) se sufocă în timp ce este călcat cu genunchiul pe gât de către un polițist alb. La puțin timp după, este ucis de rasismul încarnat în Derek Chauvin, polițist în Minneapolis. Alți ofițeri aflați la fața locului îi pun cătușe, iar Tou Thao, unul dintre polițiști, se uită nepăsător la ce i se întâmplă bietului om.

Zilele următoare aduc proteste, bătăi și incendii. Poliția Minneapolisului se dă bătută în a mai lupta cu protestatarii care fac ravagii în oraș. Apărătorii ordinii publice se văd nevoiți să-și mute sediul din cauza incendiilor îndreptate spre el.

Mai târziu, Garda Națională a Statelor Unite este desfășurată. Donald Trump face declarații răsunătoare, numindu-i pe protestatari bestii (thugs). Vedetele se solidarizează cu victima acestui rasism american, iar cazul lui George Floyd, în vârstă de 46 de ani, ajunge pe ecranele tuturor oamenilor.

De ce a fost ucis cu sânge rece George Floyd chiar de către poliție, care ar trebui nu să ucidă, ci să protejeze?

George Floyd a fost arestat pentru acuzația de plată cu bani falși, însă acesta ar fi trebuit judecat, nu ucis de polițiști. Ceea ce s-a întâmplat este o crimă, fiindcă, indiferent de ce ai făcut, nu polițiștii stabilesc dacă plătești cu moartea atunci când au ei chef, ci judecătorii, în urma unui proces.

Mă întreb, atunci, de ce s-a întâmplat asta? Uitându-mă rapid pe știri, văd că rasismul este adus în discuție.

Nu pot să-mi opresc un strigăt interior de supărare. Din nou…? Am făcut imediat o asociere cu celebrul romanul al lui Harper Lee, Să ucizi o pasăre cântătoare… Acolo, Tom Robinson, acuzat pe nedrept de viol, se trezește la ușile închisorii cu o gloată de oameni care vor să-l linșeze. În continuare, cei din familia Finch, care luptă pentru dreptate și în cazul persoanelor de culoare neagră, sunt supuși unor atacuri foarte urâte.

Scena atât de privită online, în care polițistul e filmat cum îl chinuie pe George Floyd, sufocându-l cu genunchiul pe gât, e parcă desprinsă din Să ucizi o pasăre cântătoare… Se pare că nu am învățat nimic în tot acest timp.

Ura împotriva oamenilor diferiți de noi nu a dispărut, dimpotrivă, se lărgește pe zi ce trece luând forme cât mai diverse.

Simt uneori și eu că trăim într-o lume mai bună, în care sclavia e abolită, iar negrii au aceleași drepturi ca ale tuturor oamenilor. Însă cazuri ca cel de săptămâna aceasta îmi pun la îndoială speranțele.

Acum suntem și rasiști, și homofobi, și xenofobi și câte și mai câte. Rromii nu sunt oameni, sunt ciori. Negrii nu-s nici ei ființe omenești, pentru că nu poți să ucizi așa un om.

Ni se pare că ce s-a întâmplat luni e groaznic, dar oare nu ne asemănăm și noi cu acest polițist devenit peste noapte simbolul răului absolut?

Ne place să stăm și să ne uităm la TV. Recunoaște, te simți bine când vezi ce proști, ce înapoiați, ce rasiști sunt alții și ce drept ești tu, tu care crezi în Drepturile Omului și care n-ai discriminat pe nimeni în viața ta.

Nu crezi că te înșeli? Am auzit de atâtea ori, mergând pe stradă, cum cuvinte precum ciori borâte adresate unor oameni pe care nu-i cunoaștem, poponari și lista poate continua. Toate astea într-o țară din Uniunea Europeană ai cărei cetățeni și-au asumat, pare-se, respectarea drepturilor oamenilor.

Dar, mna, negrii, țiganii, homosexualii nu-s ca noi, ei fură și fac rău mereu, așa-s ei, n-avem ce le face, trebuie să ne ferim și să ne învățăm copiii să se uite la ei ca la niște eșecuri ale speciei umane. Poate vi se pare nelalocul ei această frază, poate mă depărtez prea mult de la cazul concret al lui George Floyd. Însă pentru a-l înțelege complet cred că e nevoie să extindem aria de discuție și la contexte mai apropiate de noi.

Ceea ce i s-a întâmplat lui George Floyd nu e nici ceva izolat, singular, nici specific american. Zi de zi facem discriminări și dăm dovadă de rasism prin tot felul de obiceiuri, chiar dacă nu ajungem și la ucidere, chiar dacă nu toate cazurile sunt la fel de mediatizate. Toate privirile cu subînțeles, toate remarcile usturătoare și, credem noi, drepte la adresa celor diferiți de noi, nu doar a negrilor, fac parte din aceeași oală.

N-are rost să ne iluzionăm că lui Floyd i se poate face dreptate în vreun fel. Fie și polițiștii aceia condamnați.

Ofițerii care au luat parte la arestarea fotbalistului au fost concediați, iar primarul orașului a cerut să fie urmăriți penal. Probabil că vor fi și condamnați.

Nu are însă rost să ne amăgim singuri. Chiar dacă vor fi condamnați, asta nu înseamnă ca George Floyd și restul care s-au aflat vreodată în situații asemănătoare, deși nu fatale, vor fi răzbunați. Pentru că, în continuare, ne vom uita urât la oamenii de culoare. Vom crede că-s mai proști decât noi. Vom rămâne cu prejudecata conform căreia țiganii fură și atât, asta e definiția lor, a tuturor. Că homosexualii ne corup copiii.

Ne rămâne numai consolarea că la noi nu se întâmplă, că noi nu facem, că respectăm Drepturile Omului, că suntem democratici… Da, sigur.

Citește mai multe despre rasism chiar aici!

Sursă foto: Digi Sport.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi