subiectele

Subiectele pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pregătite din timp!

"în Știri" by

Experții în Educație au anunțat că săptămâna viitoare vor fi gata subiectele pentru Evaluarea Națională și iar cele pentru Bacaulaureat, cu o săptămână înaintea sesiunii propriu-zise.

Elevii claselor a VIII-a se vor întoarce la școala în mai puțin de o lună pentru a participa la Evaluarea Națională iar în același timp, cei de a XII-a se vor pregăti să-și susțină probele scrise.

Marian Șuță, directorul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) a declarat în emisiunea ,,La fix”, faptul că interacțiunea dintre profesor și elev este extrem de relevantă în contextul în care elevii din anii terminali au nevoie de explicații, clarificări și răspunsuri la nemăluriri. Chiar dacă orele normale, față în față, nu mai au loc din cauza pandemiei, aceștia sunt îndemnați să dezbată cu profesorii lor subiectele pe care le au de pregătit pentru examene.  În acest sens, CNPEE vine în ajutorul tinerilor prin publicarea unor teste care să-i îndrume în soluționarea cerințelor. Procesul de învățare și exercițiu necesită de asemenea și implicarea cadrelor didactice care să lucreze constant cu elevii.

“Nu ne incomodează pandemia în transmiterea subiectelor, pentru că o facem pe căi de comunicare sigure, suntem susținuți și de cei de la STS, astfel încât să nu avem parte de atacuri cibernetice sau alte probleme”, a declarat directorul CNPEE.

 

Andreea este studentă în primul an la Publicitate, este pasionată de industria culturală și creativă, jurnalism și sociologie. Îi plac poveștile de viață, filmele biografice și cărțile vechi. Dorește să se autodepășească, susține exprimarea liberă a opiniei și dorința de schimbare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi