Orele online

Confesiunile tinerilor: Orele online

"în Păreri și opinii" by

„2020 o să fie anul meu”, am zis. Că o să trecem prin WW3, incendii, coronavirus și crize existențiale din carantină n-am mai zis… Desigur, ca să nu ne deconectăm de lumea din afara celor 4 pereți care parcă se apropie pe zi ce trece, Ministerul a venit cu ideea briliantă de a face orele online. Ce părere au tinerii despre această schimbare bruscă? Află chiar de la ei!

Orele online au fost pentru mine un prilej de a mă revedea cu colegii și cu domnii profesori.

O modalitate stranie, dar oarecum eficientă, de a nu ne uita. De a verifica dacă suntem bine, sănătoși, voinici. Sigur că am și învățat ceva la ele. De fiecare dată când vedeam că se ține oră la materiile preferate tresăream de bucurie. Mi-au lipsit româna, literatura, comentariile, explicațiile doamnei… Orele care nu mi-au plăcut înainte nu mi-au prea plăcut nici pe Classroom, au continuat să rămână o povară, dar mult mai ușor de dus online. Materialele urcate pe net mi-au dat ocupație și nu mi-au permis să cad în vreo plictiseală tristă. Totodată, am învățat lucruri faine fără stresul notelor și al orarului strict, încărcat. Pentru a mine a fost super. Aș prefera să am mereu parte de un astfel de an școlar, în care jumătate din el s-o petrec învățând acasă.

Robert Grigore Manea
Robert Grigore Manea

Am observat cum în ultimele zile ne confruntăm cu cea mai ciudată experiență pentru sistemul educațional cât și pentru noi, ca societate europeană, cică…

Sincer, am urmărit cu ardoare toate știrile și toate declarațiile date, atât de Președintele României, cât și de dragul nostru Ministru al Educației. Am râs mult și chiar m-am distrat. A fost așa funny. Păi bine, doamnă Ministru! Dumneavoastră chiar credeți că puteți rezolva o problemă cu care țara noastră se confruntă de treizeci de ani? Dacă chiar credeți asta, atunci vă zic cu toată sinceritatea mea că sunteți patetică. Nu știu cât sunteți de interesată de adevăratele probleme ale elevilor.

Haideți să vă fac o scurtă listă. Avem în această frumoasă țară, copii care mănâncă o pâine la două zile, elevi din mediul rural care merg să muncească ca să-și îngrijească familia. Elevi care au o alocație de 150 de lei. Da, doamnă ministru, avem acești elevi în România. Acum, cum ar fi ca eu, ca un biet copil de la țară să mă uit la dumneavoastră la TV și să vă aud spunând, că toți copii din această țară vor avea tablete și internet. Fiți serioasă vă rog.

Vreau doar să-mi spuneți dacă din punctul dumneavoastră de vedere vi se pare că această inițiativă este pentru toți elevii ? Că mie nu prea.

De ce? Pentru că ați limitat educația. Ați oferit dreptul la educație doar celor care își permit acest lucru. Îmi pare foarte rău pentru acei copii care suferă din cauza încăpățânării unor politicieni, ipocrizia cu care tratează un ministru această problemă și, în final, îi compătimesc pe acei profesori care dau totul în această perioadă, făcând și treaba autorităților competente.

Andrei Druga
Andrei Druga

Pentru mine, cursurile online sunt ceva banal. Primim teme, le facem, trimitem dovada la corectare. Simplu, nu?

Problema a apărut odată cu replica „Știu că nu faceți nimic acasă, așa că vă dau eu ceva teme, că sigur aveți timp să le faceți”. Așa gândește fiecare profesor, și fiecare profesor vine cu un car de teme, că avem timp. Dar la acele 5 eseuri la o materie se mai adaugă câteva pagini de exerciții la alta și tot așa. Mai adaugă și întâlnirile online, iar la sfârșitul zilei realizezi că ai petrecut mult prea multe ore la calculator.

Până la începerea cursurilor online îmi petreceam carantina destul de liniștit: citeam ceva ca să nu mi se atrofieze creierul, niște jocuri video, poate puțină mișcare prin casă. Însă în ultimele două săptămâni, programul mi s-a restrâns la 3 ore online cu clasa, urmată de multe ore de teme și scris cu pauze pentru a nu îmi arde ochii. Desigur, nu insinuez că atunci când fac teme nu am deschise alte două ferestre pe Google cu Facebook și YouTube, dar asta nu contează. Am ajuns să aștept din nou weekend-ul ca înainte de carantină.

Roman Alex- orele online
Roman Alex

Orele online au devenit alternativa Ministerului Educației de aproape 2 luni, deja. Deși părea greu la început, am început să ne adaptăm ușor – ușor.

Clasa mea a trecut destul de repede la programul online. Folosim aplicația Google Classroom pentru a primi materialele de lucru, muuuulte la număr, iar apoi Zoom pentru interacțiunea cu colectivul, respectiv și profesorii. Primim constant teme peste teme și eu una mă simt copleșită. Vorbeam cu prietenul meu. „În loc să primesc mesaje de noapte bună de la iubit, eu mă culc cu notificare de la Google Classroom <<Pentru mâine ai următorul task la materia X >>”. Aceste materiale reprezintă un document (Pdf, Ppt sau Word) în care ne este prezentată lecția pe care trebuie să o conspectăm sau transcrie și exercițiile aferente.

La limba engleză am folosit aplicații mult mai interactive și care te atenționau zilnic să mai lucrezi câte puțin (MemRise și Quick English). Pentru a ne simți mult mai apropiați în aceasta perioada dificila am folosit mesajele Voki. Ne-am creat un avatar și ne-am transmis mesaje de încurajare între noi și ne-am povestit cum e viața „pe carantină”.

Având un program mult mai lejer și în ceea ce privește învățarea, am decis să urmez câteva cursuri pe cont propriu pentru diferite limbi (italiană, spaniolă și greacă) și să experimentez sau deprind lucruri noi pentru hobby-urile mele: scrisul, cititul și fotografia. Sper că este ușor și la voi și să ne regăsim în băncile școlii în septembrie.

Anca Iulia Raicu
Anca Iulia Raicu

Zile anormale petrecute în casă, le-am luat la început ca mini vacanțe, ca mai apoi să le recunosc ca școală. Școală online!

Blocat înăuntrul unui spațiu care ușor ușor, o început să semene a închisoare, această școală online o apărut într-un mod cel puțin straniu. Stând în pat sau la masă, am început să-mi văd colegii prin intermediul unui ecran de sticlă, să-mi fac temele și lecțiile prin același ecran, să mă prefac că le vorbesc față în față când defapt ne aflam la kilometri distanță. Nu pot spune că m-a făcut să sufăr așa de tare, îmi place această mini vacanță, dar tot acest teatru o devenit obositor.

De ce suntem puși să facem așa? Sunt singurul care simte această presiune? Mai au și alții probleme în adaptarea asta urâtă sau sunt singurul ciudat? Nu știu, dar tot nu pot privi ecranul o zi întreagă și să mă simt după aceea fericit. Nu știu nici dacă e bun sau rău acest sistem, știu doar că eu nu mă potrivesc. Parcă mai bine când ești cu cartea în mână, singur, acasă și înveți din învățăturile cărții, de unul singur și neobligat de nimeni.

În concluzie, ce aș putea spune despre școala online cu o astfel de părere? Cum aș putea să o etichetez? Presupun că nu pot să o fac nici rea, nici bună, ci doar să o las să afecteze viziunile celorlalți, și să văd cum se precipită lucrurile. Să sperăm că într-un fel bun!
Cârneală Edmond Ciprian

Ministrul Educației: „ORE ONLINE”
Elevii: „Mamă, tată, îmi pare bine că am trăit în familia asta, m-ați crescut frumos!”

Carantina a tâmpit atât de tare oamenii încât am ajuns să facem orele în online. Dar cum se manifestă acestea în ochii unei eleve, care este însăși un experiment și o victimă a acestei noi programe școlare?

Încep frumos, îngrijit, astfel:

Dragul meu coleg, oprește-ți microfonul ăla când tipă maică-ta la taică-tu’ ca nu și-a strâns ciorapii, te rog eu frumos! Ai și pisică, nu am nimic cu ea, dar miaună încontinuu în timp ce profa se chinuie săraca să se descurce cu platforma aia, cum i se mai spune, „ZOOM”. Dimineața, când avem ore pe aceeași aplicație, eventual de la ora 8 jumătate, iar mămiciu tău are „ședințe de punere la cale a lumii” împreună cu cele 2 vecine splendide, la fel, oprește microfonul. Nu vreau să aud și să simt ura lor asupra PSD-ului, pentru că sunt sătulă de ai mei.

Pe de altă parte, intervin lucruri serioase în plan și în situație.

E destul de greu să fii în pas cu online-ul, motivul fiind harababura creată pe classroom, acolo unde se atașează atât de multe teme și cursuri, clasele sunt amestecate unele cu celelalte, unii profesorii nu se descurcă, elevii nu sunt prea receptivi, iar informațiile se pot pierde. Eu vă mărturisesc cu mâna pe inimă că am mult mai multe lucruri de făcut pentru școală decât atunci când chiar făceam „școală”.

Sunt mult mai ocupată, părinții îmi înțeleg situația, dar dacă nu ar face-o? Dacă aș fi eu elevul care nu ar putea să se descurce în mediul acesta sau copilul ai cărui părinți nu vor să fie în conformitate cu realitatea? Prea multe întrebări și prea multe condiții, știu. Însă asta trăim. Învățăm online, ne dăm mâna online, ne îmbrățișăm online, ne sărutăm online…

Acum vă rog să-mi răspundeți: Când ne vom putea primi viața înapoi?

Raluca Voda
Raluca Vodă

Acestea fiind spuse, acum avem și noi o întrebare pentru voi. Ce părere aveți despre orele online? Știți unde este secțiunea de comentarii! 😉

Cum fac față tinerii dorului incontrolabil din perioada carantinei? Vezi chiar aici!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi