Modelul de erou

Modelul de erou, atunci și acum

"în Dosarul Săptămânii" by
Timp de citit: 5 minute

Modelul de erou a reprezentat dintotdeauna forma ideală a unui om aruncat în împrejurări feroce, care au fost cucerite de acțiunile lui bine gândite.

Totuși, unele lucruri au suferit schimbări: împrejurările și gândirea.

Să începem cu împrejurările. Înainte să existe lumea așa cum o știm, izvora zilnic o nouă baltă de sânge. Al cui? Al unor așa-ziși eroi, al căror nume a fost uitat. Aceste „mediocrități”  poate aveau o familie, însă propria lor viață și propriile gânduri aparțineau altcuiva- acest aspect a reprezentat un obstacol imposibil. Din acest motiv, nu au putut deveni adevărați eroi.

Pe de altă parte, astăzi, viața oricărui potențial erou se rezumă la locuri- unele obligatorii, neplăcute și celelalte- care îi oferă opțiunea de a alege, bineînțeles, percepute drept plăcute. De exemplu, zilele acestea obligația a fost statul în casă, deși în general aceasta poate fi job-ul, școala sau o vizită la socrii. Întrucât societatea actuală devine un soi de copy-paste de momente, ele chiar nu mai contează.

Well, am ajuns la gândire. În trecutul lăsător de cicatrici, pionul trebuia să lupte pentru o cauză stabilită de altul. Astfel, am avut două tipuri de eroi: ficși- cei cu puterea de a gândi și cei de ocazie- remarcați prin felul lor de a vindeca rana.

Păi și prezentul? Care este diferența? Ai spus că ceva s-a schimbat!!!
Am mințit.

Eroul de atunci era un pion împodobit cu dreptul de a se sacrifica pentru o cauză pe care nu o înțelege.

Eroul de acum se spală pe mâini, poartă mască și înțelege că deși nu mai ia amendă, virusul încă există. Știe că informarea este un drept pe care îl posedă. Acesta nu poate fi testat. Iar până când nu va deveni tangibil, are rol decorativ.

Totuși, cine este erou? Ce trebuie să faci ca să fii erou? Poți fi erou chiar dacă doar ai impresia că-ți faci treaba cu simț de răspundere? Dacă-ți faci datoria de cetățean?

Ei bine, dacă în trecut condiția pentru a deveni erou era sacrificiul, de multe ori suprem (un exemplu elocvent este Prometeu), astăzi nu mai avem de „furat” focul de la zei. Avem de întreținut și îmbunătățit ceea ce au reușit alții să obțină.

Imaginea clasică, extrem de răspândită a unui erou este cea de supraom.

Ironman, Spiderman și mulți alții aveau capacități ieșite din comun care-i ajutau să salveze lumea. Da, desenele animate sunt fascinante, și iată că spre deosebire de a deveni sirenă, a deveni erou este posibil printr-un sacrificiu mai mare sau mai mic…

Referindu-ne la mitologie, la Tezeu care a ucis Minotaurul, la Sisif care urca împingând mereu stânca uriașă sau la Ahile, ne-am putea crea o imagine de ansamblu pentru ceea ce înseamnă eroism. Înaintând pe axa cronologică, toți oamenii, mai tineri sau mai în vârstă care au luptat în războaie, care chiar și cuprinși de frică au dorit să lase ceva în urmă înaintașilor lor, care au părăsit viața cu capul încununat de florile speranței, altruismului și ale patriotismului.

Înainte să ne spunem replici de genul… „Asta e, zeii nu mai sunt la modă, iar războaiele nu sunt în toi la noi, așa că nu voi mai putea deveni erou”. Greșit! Dacă ăsta era modelul eroului din trecut nu înseamnă că peste ani nu vor exista eroi din primul și al doilea deceniu al secolului XXI. Eroi sunt toți cei care, mânați de altruism și dorință de schimbare acționează în situații de criză, indiferent de amploare. A salva un copil de la înec deși nu ești cel mai bun înotător, a ajuta o persoană grav bolnavă cu ceea ce are nevoie, chiar dacă programul tău de 14 ore te seacă văzând cu ochii, a sta zi și noapte la spital, înfruntând pericolele care, om fiind, te amenință și pe tine, sunt, în mare măsură, acte de eroism.

Sacrificiul suprem este înlocuit de ceea ce numim empatie, într-ajutorare, disponibilitate chiar și atunci când nu ești disponibil, un zâmbet chiar și atunci când soarele n-a binevoit să răsară pe strada ta.

Fleacuri? Nu aș zice… Cine a zis că trebuie să fii erou pentru umanitate ca să te poți numi erou?

Poate ești eroul unui copil necunoscut de 5 ani, cu un ursuleț în brațe, de la un concert, care s-a pierdut de părinții lui și pe care-l ajuți să-i găsescă. Eroul unui coleg aflat în pragul repetenției pe care-l ajuți să înțeleagă și să învețe materia. Al unui om căruia îi spui cât e ceasul cu exactitate, avionul său spre SUA urmând să plece în 3 minute.

Intenția nu este să banalizăm conceptul de erou, să facem din orice faptă un act eroic, ci doar să arătăm, în mod elocvent schimbarea care a survenit în societate. Să arătăm că nu trebuie să porți o mantie, să te poți cățăra pe blocuri, să faci un labirint uriaș sau să împingi o stâncă pe un munte la nesfârșit. Ceea ce pentru o lume întreagă este o simplă persoană, un străin, pentru o persoană este acel el sau acea ea, acel el/acea ea care are o anumită rezonanță și fără intervenția căruia la un moment dat, viața ar fi luat o altă turnură.

Ca să ilustrez ceea ce am afirmat, voi da un exemplu.

Învățătoarea verișorului meu de 9 ani le-a dat copiilor drept temă, o compunere în care să facă descrierea eroului lor. A doua zi, după citirea mai multor compuneri despre Spiderman, Ironman și mulți alții, la cerere, o fetiță timidă de fel, începe să-și citescă tema. „Înalt. Brunet. Cu ochi albaștri și ten măsliniu. Așa este eroul meu…” Descrierea i-a pus pe gânduri pe toți copiii. Unde e mantia de supererou? În final, fetița termină compunerea cu fraza… „Se numește Dan, e soldat, lucrează la armată, pleacă în Africa și Asia destul de des, nu-l văd cu lunile. E tatăl meu și al surorii mele… Dar cel mai important, e eroul meu și al altor câțiva…” Învățătoarea, care era confuză, derutată și oarecum dezamăgită de ceea ce spunea eleva a rămas încremenită.

Așada… Încă mai credeți că toți eroii au mantie?

Te-ai gândit vreodată ca eroul tău ești chiar tu?

Autori: Aderov Ruxanda-Sofia și Alexandra Zahari

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Derulează înapoi