Eroul meu

Eroul meu sunt eu

"în Dosarul Săptămânii" by
Fie că vorbim despre benzi desenate, filme sau jocuri video, multe dintre acestea au un element comun.  Si anume un personaj care se valorifică prin acțiuni speciale. „Eroul meu, eroul meu!” strigai când erai mic, în timp ce cu furie priveai la „the bad guy”. Fie că vorbim despre eroi sau protagoniști, aceștia au ca scop comun să ducă povestea la un bun sfârșit.
Aceste personaje stranii nu își fac apariția doar în lumi create de imaginația oamenilor, ci și în viața cotidiană.

Cu toate acestea, te-ai gândit vreodată că acel „eroul meu” pentru tine ai putea fi chiar tu?

Și nu, nu mă refer în imaginația ta, ci chiar aici, în cotidian.
Câți oameni stau și își irosesc ziua gândindu-se la problemele lor. La cum viața îi lovește. La cum viața se poartă oribil „numai cu ei” fără să facă nimic? În felul acesta am putea diferenția două tipuri de oameni: cei care se îneacă în problemele lor și cei ce înoată printre ele.

Dar de ce două tipuri? Și cum se diferențiază?

S-ar putea enumera o mulțime, dar un unic esențial îi deosebește: acceptarea eroului interior și oprirea din a aștepta pe altcineva din exterior să-i „salveze”. Să dăm chiar un exemplu:
Mihai se află într-o perioadă sumbră din viața sa. Nu și-a cunoscut niciodată părinții, a fost părăsit de partenera sa, iar acest lucru l-a afectat grav, astfel încât nu a mai fost capabil să se concentreze, iar din această cauză a fost dat afară de la jobul său. Alex are exact aceleași probleme, însă cei doi încep să privească situația diferit din acest moment.
Mihai se consideră o victimă a nedreptății și se plânge încontinuu. Nu se concentrează decât pe problemă, așteptând pe cineva să îl readucă pe linia de plutire. Alex, în schimb, s-a hotărât să se oprească din a aștepta ceva ce să-l salveze și a hotărât să se concentreze pe soluții.
În care dintre cazuri credeți că personajul a devenit propriul erou? Ei bine, fie că v-ați dat seama sau nu, vă vom spune noi care este eroul propriu în acest context. Nominalizatul la acest titlu, cel care s-a luptat să îndrepte lucrurile și care, vă asigurăm, le-a și rezolvat, este Alex. Gândindu-se cum poate rezolva problema, ce poate face pentru a transforma momentul neprielnic în ceva mai bun, Alex reușește, cu timpul, să iasă din impas, în timp ce Mihai se îngroapă singur, din ce în ce mai mult, folosind soluții de moment și scuze.

Dar poate, pentru a fi mai siguri de cum putem deveni proprii eroi, ar fi mai adecvat să vă prezentăm și o a doua latură.

Negativul pentru erou este însăși răufăcătorul, oglinda întunecată, construită în antiteză cu acesta.
Gândirea reactivă ce te poartă în stânga și în dreapta, în funcție de ce vrea răufăcătorul, pe cealaltă extremă fiind pusă gândirea proactivă ce luptă în ciuda valurilor pentru a ajunge unde îți dorești, asemenea unui erou.
Nu ne crezi? Gândește-te puțin! Cât de des ai fost în situații din care de-abia așteptai să evadezi, dar erai prea speriat că acțiunea ta nu va funcționa sau că cuvântul tău nu va fi luat în seamă? Un perete pus în fața ta, prin care refuzi să treci din frica că nu vei reuși.
Cum ar fi fost, însă, dacă te-ai fi gândit la faptul că cea mai rea decizie pe care ai putea-o face este să nu iei nici o decizie? Dacă ai fi lăsat emoțiile inhibitoare deoparte și ai fi acționat? Ai fi putut să n-ai dreptate, să greșești, dar, cu siguranță, ai fi ajuns la un rezultat mult mai rapid și n-ai fi așteptat ca alții să ia o hotărâre în locul tău.
Nu uita, cu toate că multe probleme vor apărea în cale, nu neapărat din cauza ta, într-un final tot TU vei fi responsabil de cum vei reacționa la acestea. Ce cale alegi?
Autori: Edmond Ciprian & Leon Scr

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi