Ministrului Educației

Două partide cer demisia Ministrului Educației!

"în Știri" by

Se cere demisia Ministrului Educației! 

O moțiune simplă împotriva Ministrului Educației, Monica Anisie, se dezbate luni în Parlamentul României.

Se pare că mai mulți deputați PSD și Pro România cer demisia acesteia prin moțiunea denumită „Pas cu pas, am ajuns în colaps educațional, PNL a creat o Românie needucată”.

Camera Deputaților a apelat la această inițiativă din cauza „haosului provocat în educație de ministrul Monica Anisie”, au anunțat membrii Grupului Pro Europa și PSD.

În aceste condiții, moțiunea prevede demisia Monicăi Anisie, dar și constatarea și confirmarea eșecului acesteia, după spusele lui Titus Dobre, deputat Pro România. Inițiatorii acestei moțiuni susțin că Minsterul Educației a dat dovadă de incompetență, mai ales pe perioada stării de urgență.

Informația vine în contextul în care moțiunea simplă este una consultativă, și transmite doar un advertisment politic cu intenția remedierii unei probleme, deci Guvernul nu e obligat să o respecte.

Potrivit Mediafax, această moțiune va fi dezbătută luni, la ora 16.00 de către Camera Deputațiilor, și votată miercuri.

Autori: Antonia Chiciudean și Delia Muşetescu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi