Departe, în zare, peste meleaguri apuse,
În inima de piatră a trecutului trecut,
Stă dorința de a te recunoaşte,
De a fi cineva cunoscut.
Între nori de gânduri şi de lacrimi,
Sub a mamei tale îndrumare caldă
Aştepți micuța-ți stea să cadă,
Să-ți împlinească dorita-ți dorință.
Ea a căzut; şi pielea-ți-a atins,
Ai vrut s-o simți, dar ai căzut
Şi prin cerul negru tu te-ai văzut
Ca steaua primită ce s-a stins.
Sub ochii mamei ai crescut,
Sub ochii tăi ai decăzut,
Dar desprins de acasă şi pe sol căzut
Ai continuat să visezi.
Eşti stăpân peste zarea largă,
De mic, toți n-au crezut
Că tu esti omul peste cer,
Peste albastrul întins, plin de mister.
Tu şi el, cerul, două ființe opozante,
Ați privit dincolo de echilibru,
Ne-ați transformat într-un albastru Soare
Căci tu erai a noastră cladă Lună.